Un fel de tradiție observată pe rețelele sociale autohtone (moldo-românești) pe durata acestui campionat de fotbal: adversarul cel mai slab, echipa aparent fără șanse de calificare sau victorie, aia pe care doar o minune o poate salva, ei bine, chit că-i Slovacia contra Italiei sau Serbia contra Germaniei, ori Algeria contra Angliei, partea bicisnică a perechii se bucură de simpatia publicului. Dacă mai dă Cel de Sus sau cineva din cei din teren (arbitrul, bunăoară) o victorie sau un rezultat bun slabilor și săracilor atunci bucuria e chiar fără margini – ciobani italieni, mergeți acasă, bastoane engleze, ce căutați în Africa?
Tradiția e aparent coerentă, dar flexibilă (și eclectică): echipa SUA a fost susținută în fața Angliei (care e mai puternică din punct de vedere fotbalistic), dar Ghana s-a bucurat de preferințe în optimi (că-i țară africană probabil, mult mai săracă și fără baze militare pe tot globul)…
Nu-i vorbă, mila pentru cei săraci cu jocul poate fi justificată, pornind din multe izvoare ce au adăpat și mai adapă apele tulburi ale realității noastre. Creștinismul ar fi primul suspect întrucât prevede expres o preferință pentru cei umili și neputincioși, dar ”cu credință”, în fața celor bogați, cu putere și resurse. O mai fi și complexul de buturugă mică ce poate, din când în când să răstoarne carul mare. Apoi dorința de a fi diferit și de a-ți procura o doză de disidență permisă de primărie: a ține cu echipa cu care nu ține restul lumii e tot un mod de a-ți afirma Ego-ul.
Stai sa reuseasca astia din Butan sa-si faca si ei echipa si sa ajunga la mondiale. Atunci sa vezi!
Cred că e vorba de compătimire şi de faptul că îi susţinem pe cei mai slabi deoarece şi noi suntem mici şi slabi, prin aceasta aspirăm că poate cîndva vom avea şi noi o şansă…
P.S. Titlul pe lîngă faptul că e blasfemie mai şi este cam comunist, doar aceia afirmau că “Hristos a fost primul comunist.”
Doamne iartă-i că nu ştiu ce spun.
Oricum, acest CM a propus alte percepţii decît cele cu care eram obişnuiti! Ce e rău în asta? Şi nu e o tradiţie neapărat (încă), ci un început de sympthom)))
Eu asi schimba titlul:”Hristos – primul suporter (de fotbal)”. 🙂
Situatia asta poate fi vazuta si ca o expresia a dialecticii “putere-slabiciune”. Compasiunea apare atunci cind “poti sa te simti puternic”. De fapt,e o forma de manifestare a superioritatii adusa pe “usa din spate”.