banalitati

O frază din deschiderea filmului lui Alain Resnais « Nuit et brouillard » „Même un paysage tranquille; même une prairie avec des vols de corbeaux, des moissons et des feux d’herbe ; même une route où passent des voitures, des paysans, des couples ; même un village pour vacances, avec une foire et un clocher, peuvent conduire tout simplement à un camp de concentration… »

„Chiar un peisaj liniştit, o poiană înverzită, un drum de ţară care poartă agale căruţe, ţărani, perechi de îndrăgostiţi; chiar un sat de vacanţe, cu o piaţă micuţă şi o biserică, pot fi anticamerele unui lagăr de concentrare…” – (o traducere lejeră, oarecum după ureche).

Ideea este pe cât de simplă pe atât de năucitoare: nu putem, a priori, să circumscriem un loc ex definitio al răului. Răul nu are spaţii privilegiate – liniştea, trivialul, banalul, comodul nu sunt garanţii împotriva violenţei şi a iraţionalului. Spaţiul este neutru din perspectiva etică – el este o foaie de hârtie în care pot fi înscrise monumente ale infamiei deopotrivă cu momentele de glorie ale omenirii. Depinde de pix şi de cel care îl mânuieşte.