blog implicat

Partidul Congresul Civic a anunțat despre intenția de a colecta semnături pentru organizarea unui referendum local cu privire la soarta Stadionului Republican, pe care actuala guvernare, trecînd peste orice proceduri de consultări publice și ”sfat cu poporul”, este dispusă să îl vîndă cît mai rapid Ambasadei SUA…
Este, de departe, ideea cea mai rezonabilă, pe care a enunțat-o mai multă lume în mod constant în discuțiile despre Stadion. Mark Tkaciuc povestește că el ar fi autorul ideii și e mult de povestit aici: să zicem pentru început că nu e adevărat și că, în linii generale paternitatea/maternitatea acestei idei nu contează…
Pentru soarta Stadionului nu contează prea mult cine o să strîngă semnături – un partid sau o inițiativă sau o rețea de organizații și inițiative…
În toate cazurile va fi nevoie de parteneriate ce vor depăși cadrul unui partid sau unei inițiative. Dacă colectarea de semnături va fi organizată de partide – și la moment sînt cel puțin cîteva partide care s-au mobilizat pro-stadion – atunci acestea vor trebui să găsească formule de colaborare ca să pună împreună resurse și oameni pentru a colecta semnăturile.
Colectarea semnăturilor de către inițiative și organizații non-partiinice mi se pare implauzibilă. Am citit și am văzut multe asemenea inițiative – camarazii din Croația au organizat în 2014 o campanie de semnături pentru un referendum împotriva concesionării autostrăzilor, și inițiavia a fost de succes. Dar acolo a fost o mobilizare comună a inițiativelor de activiști și a organizațiilor sindicale ce a presupus un efort logistic și de personal considerabil. Nu avem nici rețele de organizații și inițiative atît de puternice, și nici sindicate dornice să participe la asemenea exerciții (sindicatele locale încă trebuie să se reinventeze să împingă măcar chestiile tradițional sindicale – creșterea salariului minim etc).
De aia, probabil, tema Stadionului va fi dusă mai departe de partide, oricît nu ne-ar plăcea faptul că ele ”politizează” protestul.
Alte structuri capabile de un asemenea exercițiu nu prea se văd…Și oare nu asta e chiar misiunea partidelor – să organizeze cetățenii ce le compun în acțiuni și să facă campanie pentru chestii pe care le consideră importante?
(E o altă discuție de ce organizațiile și rețelele extra-partiinice nu pot organiza exerciții de colectări de semnături și ea e despre fragilitatea sectorului, despre faptul că în alte părți rețelele s-au dezvoltat pe un fundament stabil de finanțări publice ce au creat un sector civic și cultural dinamic, despre faptul că ambasada SUA este unul dintre cei mai mari donatori pentru ONG-urile locale și multă lume nu vrea să ”scuipe mîna care hrănește” etc).
Punctul politic cel mai slab al partidelor care luptă pentru Stadionul Republican acum – Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Congresul Civic – este că anume membrii lor se fac responsabili de demolarea Stadionului Republican în trecut, de faptul că au fost primii care au băgat buldozerul pe stadion iar apoi au încercat să bage Stadionul Republican în diverse scheme.
E o întrebare ce va reveni des în discuții și e treaba acestor partide cum vor răspunde la ea. Eu zic să nu ne batem prea mult capul cu ea…
Dacă tot am acceptat să îi luăm drept unioniști sinceri pe foștii luptători sinceri cu falsificatorii burghezi ai istoriei, să îi primim ca patrioți pe cei care au scris imnuri partidului unic, să îi votăm drept ”lideri morali” pe inși care au schimbat cîte 4-5 partide într-un an, adică, dacă tot am acceptat că legea constantă a vieții politice locale este să spui și să faci azi exact opusul ce ai făcut ieri, atunci nu ar trebui să avem probleme să acceptăm și că în partidul celor care se fac (parțial) responsabili de starea în care a ajuns Stadionul Republican s-a trezit conștiința. Personal încă caut o formulă ce ar împăca participarea personală la o cauză în care cred care este apărată de partide cu diverse probleme de integritate.
Voi semna, evident, pentru organizarea unui referendum local, probabil îi voi îndemna și pe alții să o facă. Dar voi încerca să separ vocea mea de corul partidelor…

La decizia CC de azi în privința Stadionului Republican nu sînt prea multe de adăugat.
Pe de o parte, Curtea doar a constatat că șmechereala aia din decembrie 2020, cu votul din Parlament în 3 minute, cu un proiect adunat în grabă pe o fițuică de 3 rînduri și cu mînjeală pe ochi că asta ar însemna ”reîntoarcerea stadionului în proprietatea statului” e neconstituțională. Era de așteptat. Curtea doar a constatat că simularea aia nu are valoare legală pentru că s-a făcut cu încălcări. 

Orice ar lălăi acum PSRM, o fițuică de 2 rînduri înjghebată în 5 min nu trece în nici un fel drept preocupare constantă pentru soarta stadionului. 

Pe de altă parte, Curtea nu a examinat modul în care bucata de teren a fost juruită ambasadei SUA.
Și asta e problemă. Și despre asta vorbim atunci cînd zicem că ”Stadionul este Republican”. 

Chiar dacă am lăsa la o parte aspectul politic al problemei (că partidul democrat a dat stadionul ca ambasada să tacă despre anularea alegerilor locale din Chișinău), tot rămîn multe probleme. 

Chestiunea s-a rezolvat tot fără discuții publice. Nici parlamentul, nici guvernul, nici ministerul Culturii nu au organizat vreun eveniment de consultare publică pe acel proiect de lege. Unica formă de consultare a fost publicarea proiectului de lege pe pagina inutilă particip.gov.md. Chiar și sugestiile și comentariile lăsate acolo (sau trimise pe adresa parlamentului, cum am făcut noi) nu au fost luate în calcul. Pentru că parlamentul se grăbea și avea alte interese. 

Și dacă CC invocă faptul că proiectul PSRM+Shor din decembrie 2020 nu e constituțional pentru că opoziția nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a face comentarii, adică nu a avut posibilitatea să se expună, atunci același argument ar trebui folosit pentru a evidenția un subiect politic și mai important care a fost exclus din procesul decizional în privința Stadionului – cetățenii Republicii Moldova. 

Și dacă invocă dreptul încălcat al deputaților, CC ar trebui să constate și încălcarea dreptului cetățenilor de a participa la proces. 

Anularea unei decizii nelegitime – proiectul PSRM-Shor din decembrie 2020 – nu trebuie să servească drept justificare și legitimare a unei alte decizii nelegitime – legea din 2018. 

Ce urmează?

E greu de zis.
Pentru mine soluția ar fi revenirea la etapa zero, adică la momentul cînd decidem că avem un teren în centrul orașului și demarăm un proces larg, cu implicarea tuturor locuitorilor orașului, pentru a decide soarta acestuia. Adică, ne întoarcem la discuțiile de dinaintea deciziei cu ambasada și pornim un proces care poate avea ca finalitate logică un referendum local. În acest proces, fiecare parte să își prezinte argumente, să le discute, să le confrunte. Lasă ambasada, Shor, activiștii, artiștii, urbaniștii să convingă orașul că soluția lor e cea mai potrivită. Iar locuitorii și locuitoarele orașului să decidă la referendum dacă pe teritoriul stadionului va fi grădină urbană, parc, disneyland, blocuri sau ambasadă. 

Din punct de vedere politic e soluția cea mai democratică. 

Azi am participat la un mic protest. Pentru că nu puteam să tăcem. Poate vom mai face și altele. Altă miză, decît scoaterea chestiunii la o discuție generală și transformarea procesului în unul participativ, nu avem. 

Am auzit azi diverse opinii. 

Unii, specialiștii în geopolitică de lejancă, zic că am da moară la apa rușilor și jucăm nu știu ce carte anti-americană. Răspund: ne interesează respectarea regulilor și principiilor democratice în orice condiții. Și nu vrem să le sacrificăm nici de dragul ambasadei SUA sau altor potentați. Dacă sacrificăm democrația pentru a face pe placul americanilor sau altcuiva, n-o să avem în curînd democrație și o vom sacrifica pentru orice fleac. Iar democrația trebuie respectată mai ales în momentele principiale. 

Alți comentatori, numărători de bani, zic că e un chilipir bun pentru Moldova și că trebuie să luăm rubla (nu știu cîte trilioane de euro) și să zicem mulțumesc. Răspund: dacă vindem democrația pe bani mari, o să ajungem să o vindem și pe bani puțini. Pentru că ne declarăm intenția de a o vinde. Și eu cred că nu există bani pe lumea asta care să cumpere principiile democratice. Iar cei care fac argumentul ăsta nu duc gîndul pînă la capăt. 

Nu sînt nici pro-rus, nici anti-american (chiar dacă unii tare ar vrea să mă bage în tot felul de liste), nici nu vînd principiile la kilogram. 

Sînt un om pro-democrație și în această chestiune acesta este singurul meu interes.