blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Tag: sarbatoare

deranjat de sarba(u)toare

Deranjat de sărbă(u)toare…ieri şi azi…poate şi mâine, ceva vreme… nu-i prea înţeleg rostul. Anul şcolar a început al 1 septembrie, deci e în toi, sfârşeşte abia în iunie. Ziua mea de naştere e undeva vara, so, cronologia mea personală, anii vechi şi noi, se schimbă iar în altă parte. Decembrie e o lună palidă, undeva la jumătatea lucrurilor.

 

cozile imense. Am trecut pe lângă Piaţa centrală. Nu am intrat. Muşuroiul era prea strâns, ca în vechea zicală: nu ai unde să arunci un ac. Aveam nevoie de un lipici, să-mi înclei fereastra, că suflă vântul printre crăpături. N-am găsit nicăieri.

La ora 10.00, pe 31 decembrie, pâine nu mai era nici în magazinele Combinatului Municipal de Panificaţie „Franzeluţa”… am stat în rând, ca prostul, vreo jumătate de oră. Ultimele 15 pâini au fost cumpărate de chiar tipul din faţa mea… Când i-am cerut vânzătoarei o pâine, s-a uitat lung la mine, adicătelea: vin oameni serioşi şi cumpără  câte 10 pâini, şi tu, un puţoi, mă iei în bătaie de joc cu o pâine… Pentru o clipă m-am simţit invalid. Şi aş fi vrut să fiu discriminat pozitiv. La fel cum, în timpuri normale, invalizii sunt prioritar, doream şi eu ca direcţia să pună un anunţ: cei care cumpără doar 1 bucată pâine să fie deserviţi fără rând…

Am aşteptat altă jumătate de oră, până au adus altă pâine. În spate, foşneau pungi, saci. Oamenii cereau pâine. Eu am luat, pentru orice eventualitate, 2 kg spaghetti… Ştiam că şi la Fabrica de Pâine e sărbătoare…

transportul a funcţionat oribil. În locul celor 30 min cât fac din centrul oraşului până acasă, călătoria mea s-a întins pe durata unei ore şi vreo 20 min. Asta la 10 dimineaţa. Seara n-am mai ieşit. Nu aveam unde, şi nici cu ce. Am sunat la Gara de Nord. Voiam acasă, la ţară… Nu sunt bilete, mi-a răspuns tanti de la biroul de informaţii. Ok, atunci mâine. Mâine nu este transport. Tuuuc-tucccccccc…

– gălăgia. Vecinii mea, cei care nu mă lasă să dorm până la 1-2 noaptea, pentru că ascultăm împreună muzică (eu cam cu de-a sila), au primit voie de sus să-şi facă de cap. Au strigat o jumătate de noapte, au urlat pe urmă, au fumat pe coridoare, s-au îmbătat, s-au certat. Sigur că nu am putut să-i calmez, nici să le fac observaţie: e sărbătoare, nu?

Idei pentru o sarbatoare

Ne-am întâlnit la o cafea şi ceva discuţii. Am schimbat ceva idei.  

 

– sărbătoarea ca loc de întâlnire a unui timp şi a unui spaţiu sacru (Eliade). Sărbătoarea ar fi „reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc într-un trecut mitic, „la începutul începuturilor”. Participarea religioasă la o sărbătoare implică ieşirea din durata temporală „obişnuită” şi reintegrarea în Timpul mitic actualizat de acea sărbătoare.”

Ideea intră în pană atunci când trebuie să explice „sărbătorile spontane”, neprevăzute, cauzate de un eveniment. Altă breşă: configuraţia timp sacru – spaţiu sacru e prea „materialistă”, o variantă modificată a unor sisteme de coordonate mecaniciste. O istorioară: anii 60, SUA. Într-un orăşel de provincie, clădirea bisericii din localitate a fost vândută unui particular. Acesta a transformat-o în bar. În locul sfintei cruci, la intrare a fost agăţată o placă pe care era zugrăvită o sticlă de bere. Gestul nu a plăcut comunităţii religioase din localitate care a început să se revolte, să ceară închiderea barului, recuperarea lăcaşului sfânt etc. Parohul a trebuit să răspundă. A făcut-o, cumva iritat. A început prin a demasca totala ignoranţă a „revoltaţilor” faţă de ceea ce este o biserică. Chiar credeau ei că Biserica înseamnă scândurile, cărămizile şi geamurile de sticlă? Ori acoperişul de olane? Aici, continua el, e un caz de materialism împotriva căruia Biserica luptă. Clădirea fostei Biserici nu mai era pământ sfânt. Ea fusese dezsfinţită, desanctificată, desacralizată (eng. Desanctified). Devenise un loc ca oricare altul. Placa cu berea sta la intrarea unui bar, nu a unei biserici. Cei care nu puteau să facă diferenţa, încheia preotul, au o problemă cu perceperea celor sfinte…

Cumva prea protestantă această istorie. Democratizarea sacrului e o primă consecinţă. Divinul nu stă înscris în careva lucruri-locuri-timpuri a priori. Este mobil, nomad, poate apărea oriunde, nu neapărat acolo unde lumea trâmbiţă că este…

 

  – (A. Lupuşor) sărbătoarea restabileşte nişte legături cu un principiu superior (Lumea, Dumnezeu, cosmosul). E o ieşire din normalitatea cotidiană şi intrarea într-o altă normalitate. Un fel de revenire la matcă, pasărea Phoenix care trebuie să renască în fiecare din noi.

 

 – (Năstica) sărbătoarea – o frică de singurătate. Nevoia omului de a fi oameni pentru a evita solitudinea. Sărbătorim pentru a nu ne gândi că, de fapt, suntem singuri. Contrateză: sărăbtorile au fost instaurate de însuşi Dumnezeu, care şi-a lăsat o zi de odihnă.

Corolar: de ce suntem Împreună?

 

– teoria capacului (Eu şi Dorel): sărbătoarea este precum actul de ridicare a capacului pentru ca aburii să iasă: o supapă prin care potenţialul de tulburări sociale este „răcit” şi lăsat afară. Rezultatul este că „sistemul se răceşte”. Argument: saturnaliile, shopping-ul ca terapie.

Posibile piste:

a) sărbătoarea ca formă ascunsă a Puterii.

b) sărbătoarea ca încadrare a individului în Social.

c) sărbătoarea ca spaţiu de dispariţia a psalmului individual şi transformarea lui în marş colectiv.

Corolar: sărbătoarea este o formă de creştere a randamentului muncii. Situaţia ideală: la sărbătorile de iarnă cheltui atât de mult încât intri în datorii pentru care trebuie să munceşti anul întreg.

 

 

– relaţia timp sacru (festiv) – timp profan nu trebuie închistată în relaţia muncă – odihnă. Se munceşte şi în zilele de odihnă (vezi Subotnicele, clăcile). Altfel de muncă, însă. În timpul zis profan munceşti pentru tine. Pe durata sărbătorii munceşti pentru comunitate, pentru NOI, pentru OAMENI. Gratuit, benevol. În comun.

 

– legătura aparent stranie a sărbătorii cu afrodisiace „spirituale” (alcool, abuz culinar, opium, marijuana). Ele reprezintă calea cea mai scurtă spre extratemporalitatea şi extraspaţialitatea sacră presupusă de sărbătoare. Fără alcool sau alţi catalizatori „spirituali” o bună parte din oameni nu sunt capabili să se depăşească pe sine. Să se despartă de Eu-l social pentru a accede la Eu-l divin. Misticism. Eckhart.

 

– nu putem vorbi de o desacralizare a lumii. Nici măcar de o dereligizare a ei. Toate  sistemele sociale (Émile Durkheim) utilizează schema sacru-profan. Chiar dacă asistăm la moartea religiei, religiosul nu este lezat/ameninţat câtuşi de puţin.

cafe philosophique, pre-sarbatoare

cafe

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén