Sep 21 2022

Escaladarea nebuniei

Vitalie Sprînceană

O să fie escaladare…Declararea mobilizării (fie și parțiale) în Rusia înseamnă amplificarea conflictului (ați observat că, aproximativ din aprilie, nimeni nu mai vorbește despre pace?).
Rareori sînt patetic (mi-i frică de ridicol) dar sînt momente în care ceva patetism mi se pare potrivit și la locul său.
Ca în situația asta… Cînd un război care părea absurd nu doar că nu s-a încheiat în două zile dar pare să se transforme într-un incendiu care va mistui totul. Și toată lumea aruncă lemne pe foc în ideea sinceră că contribuie la altceva decît…la perpetuarea focului.
Cîștigătorii războiului sînt clari – politicienii, elitele corporative, industria de armament, propaganda și alte industrii conexe.
Pierdanții sînt clari – atît miile de oameni care mor pe front (militari din clasele populare care sînt sacrificați de dragul interesului național), cît și alte mii care mor lîngă front (civili – femei, copii, bătrîni), cît și alte cîteva sute de milioane de oameni care sînt nevoiți să îndure foame și frig din cauza că niște cleptocrați care au făcut comerț și afaceri pînă acum, au decis să-și regleze conturile cu arme, drone, rachete și tancuri…
O să fiu patetic: nimic – frontiere, geopolitică, identitate națională, false tradiții și valori strămoșești – nu are prioritate asupra vieții umane. Niciuna din justificările ”înalte” ale războiului – interese naționale, securitate regională, sfere de influență, patriotism – nu costă nici măcar cît lacrima unui copil a cărei mamă e violată și al cărei tată e trimis să ucidă alți oameni ori să fie ucis, nici măcar cît lacrima unei bătrîne care a fost nevoită să își părăsească casa în care a trăit zeci de ani pentru că a fost bombardată. (Eu sunt aici cu Dostoievschi și Ursula Le Guin, nu cu Putin).
Cu atît mai mult nici o justificare de genul ”denazificare”, ”restabilirea adevărului istoric”, ”recuperarea teritoriilor” nu merită nici o viață de om.

Frontierele, granițele, convențiile voastre despre adevăr istoric și tradiție, minciunile despre sfere de influență și interese legitime sînt convenționale și arbitrare. Viața umană este absolută. Unica chestie absolută.


Feb 26 2022

SIS, Sputnik și cenzura în vreme de război

Vitalie Sprînceană

SIS a început blocarea unor site-uri. Azi e Sputnik și Gagauznews.
Pretextul e că acestea ar fi ”promotoare de informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență”.
Ordinul SIS nu are notă informativă și nu oferă, elementar, exemple sau mostre de informații ”care incită” așa că pretextul poate fi interpretat oricum. Știm că SIS-ul nu s-a învățat să dea explicații dar exact acum este momentul să învețe rapid.
De asemenea, poate ar fi rezonabil să fie gîndit un mecanism care să includă un proces mai complex decît blocarea imediată. Trebuie gîndite etape intermediare – avertizare, somație etc.
În acest context extrem de problematic cetățenilor ar trebui să li se dea mai multe explicații decît frazele astea generaliste, așa încît ”protecția spațiului informațional” să nu semene cu cenzura.
Vine multă informație, foarte confuză și diversă, și toate redacțiile au probleme să filtreze informația.


Feb 25 2022

D`ale războiului…(I)

Vitalie Sprînceană

Un prieten povestește că s-a trezit la Poșta Veche, la miezul nopții de 24 spre 25 februarie, cînd războiul în Ucraina începuse deja, sub zgomot de … focuri de artificii. A sărit, zice, ca ars apoi a început, de pe somn cum era, să le numere și să vadă dacă mai sînt și altele…
A tras o sperietură zdravănă….
* * * 
Băncile nu dau banii oamenilor. Cei care au mers azi să își extragă micile economii în lei au fost informați că trebuie să depună o cerere și să vină după bani peste 10 zile. Cei cu depozite în euro au de așteptat doar 5 zile…
O cunoscută de la o bancă zice că asta e protocolul bancar intern pentru asemenea situații: banca nu are oricum lichidități decît vreo 40 % și nu poate da tuturor deci alege să nu dea nimănui… Dacă toți și-ar retrage banii s-ar prăbuși economia…
Mă simt mîndru că ”salvez” cu micile mele economii economia țării…Și mai mîndru că banii mei ajută banca să facă profit prin a cumpăra hrivne pe nimic.
* * * *
Ajunși acasă descoperim că am uitat în apartament magnetul de la ușă. Scriem unor vecini și ei coboară să ne deschidă.
Ne întrebăm cum cu sănătatea, care-s gîndurile și planurile.
Vecinii ne zic că tocmai vorbesc cu ceva prieteni din Ucraina care se gîndesc să plece spre Italia.
Facem schimb de tristețuri și de îngrijorări, apoi ne zicem că pacea e lucrul cel mai dorit acum…
Nu pentru toți, ne zic vecinii. Cică la un magazin într-o curte ieri un grup de bărbați și femei celebrau începutul războiului…
* * * *
Ne vedem seara cu un grup de prieteni. Ne amintim cît de fain era alaltăieri și cum unele lucruri care ni se păreau grave atunci acum nu mai au sens…
Și ridicăm un toast pentru alaltăieri. Ne rugăm să vină alaltăieri. 


Feb 25 2022

Războiul e război, dar profitul trebuie să vină conform graficului…

Vitalie Sprînceană
Războiul e război, dar profitul trebuie să vină conform graficului…
În Ucraina au loc lupte cu tancuri, avioane, drone și tot tacîmul… Oamenii își iau familiile, economiile pe care le mai au (dacă le au) și fug în toate părțile. În Moldova, de exemplu.
Unde îi așteaptă băncile moldovenești care nu pot lăsa așa o oportunitate frumoasă de a face bani pe seama altora să treacă pe alături. Și ce grup de oameni de jefuit mai potrivit decît familiile ucrainene care vin cu hrivne și trebuie să le schimbe pentru a-și asigura hrană și locuință?
De aia băncile moldovenești, inclusiv din alea ”respectabile”, cu capital străin (la VictoriaBank acționar e Banca Transilvania și BERD), cumpără hrivne la un curs care variază de la 3 la 50 de ori mai jos față de cel oficial stabilit de Banca Națională…
Asta e jaf.
Jaful acesta e ilegal și se întîmplă chiar sub ochii CNPF și BNM, cele mai independente și mai autonome instituții. Jaful acesta se întîmplă în plină stare de urgență, cînd statul și societatea fac supraeforturi să organizeze adăpost, hrană, haine și chestii de primă necesitate pentru refugiații ucraineni…
Băncile demult au devenit stat în stat și poate mai important decît întreg statul…Și societatea…

Legat de alt jaf pe contul refugiaților – explozia prețurilor la chirie – parlamentul trebuia demult sa introduca mecanisme de control a arendei/chiriei. Asta era necesar inainte, pe timp “de pace”, pentru cetatenii moldoveni. Asta e cu atit mai important acum, cu valul de refugiati ai razboiului.
Locuintele sint un bun prea necesar pentru a fi lasate pe seama pietei si a speculantilor…


Jan 3 2020

Istoria se repetă…(de obicei ca farsă)

Vitalie Sprînceană

Un scurt comentariu la asasinarea lui Qassem Soleimani (unul care face însă mii de cuvinte).

p.s. Am verificat sursa: imaginea e corectă.
Aici e legătura spre articol pe pagina web New York Times.


Jul 14 2011

lupta pentru pace

Vitalie Sprînceană

Întrebare către Radio Erevan:

– Se vor mai purta războaie în veacurile următoare?

Răspunsul postului de radio:

– Războaie nu se vor mai purta, dar va fi așa o luptă pentru pace că piatră pe piatră nu va rămâne.

Descifrare: pe foto: Iu. S. Kojenevskii, care predă lucrul militar la Institutul de Învățători din Tiraspol, lămurește studenților cum îi compusă granata (grenada) de mână.

…Așa era cultivată și educată iubirea de pace a unui popor.

sursa foto: Moldova Socialistă, 1947.


ankara escort ankara escort