La Orheiul Vechi am fost de mai multe ori. Prima oară, în 1998, ca elev sârguincios al şcolii mediii din Horodişte, Călăraşi şi participant al unei tabere şcolare. Apoi am mai mers ca reporter, îndrăgostit, turist curios şi ghid pentru străini. Recent (de fapt sâmbătă şi duminică, 14-15 iulie) m-am dus în zonă în calitate de autor de blog, adică blogger. Trebuie că e prima oară când îmi asum fără rezerve această identitate – când merg la TV prefer să fiu prezentat ca cetăţean (identitatea politică) ori ca sociolog (cea profesională). Chiar dacă motivul interesului pentru umila mea persoană sunt tot acele mâzgălituri pe blog.

De data asta însă am fost doar blogger. Ca mine mai erau încă 30 oameni, cu toţii antrenaţi într-un cuptor blogosferic ce urmă să coacă nişte idei sociale. Ne-am adunat să gândim şi să discutăm. O puteam face şi la Chişinău, şi pe blogurile personale sau pe unul din numeroasele grupuri virtuale din care facem parte. Dar asta nu înseamnă împreună. Şi nici nu se cheamă constituirea unei comunităţi.

Evenimentul mai are şi o altă semnificaţie – o contribuţie comună la binele public. Sub forma unei idei pe care mai mulţi autori de bloguri ar fi dispuşi s-o susţină. Au apărut tocmai 3 asemenea idei. Prima – constituirea unui Centru de Informare pentru Bloggeri. Ce ar fi organizat bloggerii şi ar fi facilitat implicarea lor. N-am susţinut ideea asta: nu e prima oară când aud aşa o intenţie de instituţionalizare a autorilor de bloguri. Mai mult – avansasem şi eu în trecut o astfel de iniţiativă, al cărei produs final, sub forma unui forum ataşat agregatorului Blogosfera.md, stă mort de ani buni. Pentru că scriitorii de bloguri nu sunt membri de partid. Pentru că în afara faptului că scriu nu se prea găsesc alte lucruri ce i-ar uni. Pentru că blogul singular e deja o formă de implicare şi nu se câştigă nimic dacă blogurile se asociază în grupuri. A treia idee a fost crearea unei platforme satirice care urma să combată cu ajutorul ironiei o anume degradare a mediului on-line moldovenesc. Idee fără îndoială bună doar că…noi oricum ironizăm zilnic bădărăniile din zona virtuală. Iar eficienţa e deocamdată îndoielnică – ai lor, adică neteferi, sunt mai mulţi decât ai noştri, adică teferi. Apoi, satira e doar una din arme. Şi nu neapărat unica ori cea mai eficientă. Angajamentul propriu şi respectat cu stricteţe de a scrie bine şi argumentat în fiecare zi e o chestie mai faină. Apoi, nu e prea clar cum pot fi evitate situaţiile în care unii bloggeri păcătuiesc înşişi prin a comite posturi slabe sau atacuri la bunul simţ. Astfel, situaţiile în care umorul e înregimentat trebuie evitate.

Ideea câştigătoare a fost una în care ne-am propus să nu ne îngrijim egoist de binele bloggerilor nici al internetului. Suntem bine şi aşa – educaţi, avem acces la tehnologii şi experienţe. Sunt alţii care nu le au. Şi ne-am gândit la ei.  Ne-am mai gândit că am putea transfera o parte a greutăţii noastre (reale sau imaginare) din mediul virtual în cel real. Şi ne-am mai gândit la un impact măsurabil. Cel mai măsurabil cu putinţă – vieţile omeneşti.  Aşa a apărut ideea de a contribui la creşterea siguranţei pietonilor pe drumurile naţionale pe timp de noapte. Cu elaborarea unor badge-benzi fosforescente ce i-ar face vizibili pentru şoferi. (două lucruri ar trebui ţinute în minte înainte de a evalua pragmatismul şi necesitatea unei asemenea soluţii: toate drumurile de importanţa naţională şi internaţională de pe teritoriul Moldovei trec prin sate şi comune şi toate sunt lipsite de iluminare, de aici şi numărul impresionant de morţi în accidente în care şoferii se justifică că nu au văzut pietonii). Proiectul pilor presupune implementarea badge-urilor fosforescente pe care le vor purta pietonii pe timp de noapte pe un drum naţional, Chişinău-Cahul sau Chişinău-Bălţi. Mult-puţin urmează să vedem.

Ce pot face bloggerii? Pot explica beneficiile utilizării acestor însemne fosforescente. Le pot îmbrăca şi purta ei înşişi pentru a face practica şi mai populară. Pot evalua impactul măsurii – în termeni de vieţi salvate, de numere (sperăm mai mici) de răniţi şi accidentaţi pe timp de noapte. Pot forţa unele personalităţi publice să poarte aceste însemne. Pot transforma recomandarea în normă legală (dacă e eficientă) şi pot elimina una din cauzele şi scuzele cele mai frecvente ale accidentelor pe timp de noapte – vizibilitatea redusă.

Badge-ul, suplimentar, îi va face şi pe pietoni şi pe şoferi mai responsabili, mai comunicativi unul cu altul şi, sperăm, mai atenţi la drum.

Ideea e încă proiect. Urmează să vedem care ar fi costurile de implementare (nu e cazul să inventăm bicicleta pentru că asemenea măsuri funcţionează eficient în unele ţări nordice şi Estonia). Şi efortul necesar.

Asta a fost partea formală. Şi obligatorie. Adiţional, cum e cazul când oameni faini se adună în locuri faine, am mai copt dialoguri şi dezbateri, un concert, umblări brambura prin stânci şi tare multe contacte noi.