Dec 15 2008

opera cu fantome

Vitalie Sprînceană

 

Între o serată de jazz cu Trigon şi Geta Burlacu (mersi Geta că n-ai venit, zice lumea) şi o gală a unei emisiuni muzicale pop am ales a doua variantă… Am regretat, sigur.  N-aveam ce căuta acolo dar am obţinut două invitaţii şi cum nu e frumos să refuzi darul (a se căuta Marcel Mauss), mersei. Întrunirea muzicală a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, acolo unde, între spectacolele de balet şi operă, mai cântă Nicolae Guţă, Anastasia Lazariuc şi toată gloata interprecilor moldoveni… „Fantoma Operei”, căci aşa se numea gala în cauză, a fost doar o fantomă… care n-a bântuit prin culise, ci a stat cuminte lângă regizorul de sunet, omul principal al concertului. De ce?

Pentru că doar el avea minicd-urile cu fonogramele tipilor care urmau să ne înşele că, de fapt, cântă. „Ghiduşia” a ieşit la iveală în momentul când urma să aterizeze în scenă un solist rom/ţigan şi nu se găsea nicăieri cd-ul lui… regizorul de sunet a ţipat din sală: Păi, ei nu mi-au dat fonograma, destrămând şi aşa puţina vrajă a spectacolului, prins între perle lingvistice de genul „laureat a peste 6 premii”…

 „Copiii locotenentului Schmidt” (cum ar veni, impostorii cu microfon, de la Ilf şi Petrov citire) s-au isprăvit prost cu totul… Urmaşii (oare?) ai formaţiei Noroc, Alexandru Cazacu, Irina şi Anatol Bivol, s-au isprăvit atât de bine cu canto-ul pe fonogramă, încât, în unele momente, nici nu se mai sinchiseau să ascundă găinăria reuşind să „scoată” din chitară sunete extraordinare chiar atunci când n-o aveau la mână… Altfel, Queen răsuflat, ceva dive latino… Nu mă aşteptam să aud muzică nouă, nici mari inovaţii, dar tot mă gândesc că potenţialul dezvoltării muzicii pop în Moldova nu stă în:

– copierea/reproducerea unor şlagăre străine. S-a cam fumat chestia asta. Am mari îndoieli că fătucile ce cântă în draci latino şi Lopez se deosebesc prea mult, din punct de vedere al statului şi „măiestriei”, de interpreţii anonimi ce cântă karaoke după 2-3 pahare…

– continuitatea unor „teme” şi „abordări” în cheia estradei sovietice (care s-a integrat atât de minunat în yeye-ul occidental, dar şi dulcegăriile teen) de genul: m-ai privit şi vreau să fiu a ta, nu pot fără tine, o să mor de dorul tău, m-ai rănit ş.a.m.d. ar fi loc pentru inovaţie: ceva muzică de protest: un rap moldovenesc, vre-un nou gen nonconformist de genul etnorock (nu cel tip salată al Zdob şi Zdub), balade sau haiku cântate (a se vedea/citi/copia experienţa lui Pavel Stratan, care a reuşit să inventeze un gen propriu, situat la limita etno/rock/folk)…

Tare mi-e teamă că pseudodivele glamour ale Casinoului Muzical nu reprezintă „revoluţia muzicală” moldovenească….