O viaţă de om cât vremea de mare…

Un ceai şi o coajă de pâine

Ruga să-i aducă, grăbit.

La masă-ntre cărţi adâncit

Sta Lenin cu gândul la tine.

Sta Lenin atuncea cu gândul

La tine, copil moldovan,

La oamenii mulţi şi sărmani

Din lumea de mii de pământuri…

Din Smolnîi, a zărilor uşă

Ilici deschidea tuturor.

Priveau către el, zâmbitori,

Matroşii încinşi cu cartuşe.

Comenzi, şi rapoarte şi glume…

Afară, bătrânul pământ

Urnitus-a larg răsuflând:

Mergea Revoluţia-n lume.

Aicea, din valea durerii

Un mare popor a ieşit:

Pornea spre un nou răsărit

Rusia cu toată puterea.

Şi drumul ei nou, prin milenii,

Un om i-l păzea necurmat –

Stătea neobositul soldat,

Şi numele lui era Lenin.

În haine demult ponosite,

Cu şapca boţită în mâini –

Aşa ne spun oameni bătrâni,

Că-atunci îl văzuseră-n Piter.

Aşa ne spun oamenii ţării

Că l-au întâlnit într-un sat

Cu azimă-n vatră şi sfat

În umbrele reci ale serii.

Modest aşternut pe podele.

Paltonul cu gulerul sus.

De strajă, norodul său rus

Veghea lângă dânsul, sub stele.

…O viaţă cât vremea de mare

Crescut-a pământul rusesc.

Azi mii de popoare-o păzesc

Pe mii de câmpii şi hotare.

autor BOGDAN ISTRU

Din ciclul Leniniana moldavă şi prietenii săi