Oct 1 2008

consulatele romanesti la Chisinau intre ideologie si practica

Vitalie Sprînceană

Problema deschiderii unui(unor) consulat(consulate) româneşti la Chişinău este unul dintre marile rahaturi ale spaţiului public moldo-român. Nişte anume tipi de pe ambele maluri ale Prutului au grijă ca duhoarea produsului să nu se stingă şi agită din când peste el bucăţi de batiste, steaguri, foi de partid etc. Când lipseşte vântul, mai suflă şi ei – nu cumva să uite naţiunea mirosul cu pricina…

Partea Noastră zice că nu există o nevoie reală pentru deschiderea a două noi consulate (asta în timp ce moldovenii se bat ca în gura morţii la porţile strâmte ale consulatului). Partea Lor spune că nu poate face nimic din cauza interdicţiei autorităţilor moldovene (şi chiar n-a făcut nimic să stopeze corupţia şi mituirile grosolane ce se practicau la Consulatul Român din Chişinău, în pofida unor semnale constante venite din presa din ambele ţări). În fine, problema moldovenească este una marginală la Bucureşti, frontul de Est a fost „închis” ermetic cu „capac european” şi e bine aşa.

Una peste alta, cetăţenii moldoveni sunt totuşi incomodaţi de capacităţile reduse de lucru ale consulatului. Despre bani cică nu se vorbeşte la consulat, sper că pagina aia ruşinoasă a fost ruptă pentru vecie. Cozile au rămas încă, înghesuiala şi îmbulzeala fiind un lucru obişnuit, ca şi „nopţile albe” de aşteptare…

Altfel, la dorinţa autorităţilor române, problema poate fi soluţionată în două răsuflări.
Primul pas este deschiderea, întemeierea, înfiinţarea, stabilirea unor consulate Mobile (ideea o aveam demult în cap, mi-a reamintit-o Ion M.) care ar activa, la un interval anumit de timp, o dată pe săptămână să zicem, măcar în fostele centre de judeţ sau în oraşele mai mari: Ungheni, Cahul, Comrat, Criuleni (pentru partea stângă), Orhei, Bălţi, Edineţ, Hânceşti sau Cimişlia, Ştefan Vodă. E o idee mai puţin costisitoare decât construirea unor noi sedii, mai eficientă, mai localizată şi mai personalizată pentru doleanţele (şi posibilităţile) fiecărui cetăţean moldovean în parte. În oricare din aceste oraşe diplomaţii români pot închiria oficiu, o sală de clasă sau măcar o casă de nunţi care ar găzdui consulatul mobil. Ori pot utiliza căruţe, faietoane, carete, automobile, furgoane, TIR-uri, autobuze, trenuri blindate, tancuri, biciclete cu care să „hoinărească” prin ţară adunând doleanţe, cereri, plângeri de la cetăţenii români sau de la cei care se simt români aici.

Al doilea pas ar fi lichidarea acestui rahat urât mirositor numit problema consulatelor române, unic monument al incompetenţei şi incapacităţii, care va însemna şi dispariţia de pe scena publică a unor anume oameni ce-şi lustruiesc imaginea datorită prostiei guvernului român.

Atât despre consulate. Punctum. Am închis problema. Berea o aştept de la Băsescu.

P.S. de la I.M. “Consulatele mobile sunt bune pentru diaspora cu orice cetatenie, adica nu doar in cazul consulatelor romanesti. RM ar putea pune la punct consulate mobile in Spania, Italia, Rusia, astfel ca cetatenii RM sa poate beneficia mai ieftin de serviciile consulare. ”