Mar 26 2011

mioritice

Vitalie Sprînceană

Războaiele nu se sfârșesc în ziua armistițiului oficial, nu se poartă doar pe front, și nu suferă doar cei în uniformă.

Doi copii din satul Vâprova, Orhei, au decedat azi, 26 martie 2011, în grădina casei lor, în urma unei deflagrații…Cei doi frați au depistat un obiect din fier, pe care l-au lovit de parul de la vie, pentru a-l curăța de pamânt. În urma ciocnirii obiectului necunoscut de parul din beton, acesta a explodat… Potrivit primelor presupuneri ale specialiștilor, obiectul putea fi un obuz de tip vechi, rămas de pe timpul celui de-al doilea război mondial. (sursa: Ziarul de Gardă)

* * *

Așa cum ziceam vreo 2 luni în urmă, acu un an și ceva și dintotdeauna, cu democrația stăm în general și de obicei prost de tot prin stufăriile dintre Prut și Nistru, dar, și aici ar fi un mare prilej de ”bucurie”, de indivizi care și-ar dori cu tot dinadinsul să devină dictatori nu ducem deloc lipsă. Iaca unul.

* * *

Sorin Hadârcă caută Visul Moldovenesc. Place că discuția, fără a tăinui și o oarecare contribuție proprie, a ”deraiat” frumușel dinspre minunățiile exemplului sud-coreean spre prozaicele realități ale economiei autohtone, în special agricultura…

* * *

Iurie Cuza a scris un bilet. Acu vreo 10 zile. Încă-i proaspăt. Și actual. Despre binele care ”a biruit răul. La legat. La pus în genunchi. A scos toporul și cu un rânjet bestial l-a făcut bucățele-bucățele….”


Feb 1 2009

chestionar

Vitalie Sprînceană

Nu prea obişnuiesc  să completez formulare, să transmit lepşe şi e păcat. Am invidiat capacitatea formidabilă a blogurilor proaste de a forma comunităţi şi grupuri de cartel. Prostia se adună uneori atât de rapid, încât acolo unde era un argument ce stă să cadă, în câteva momente apare o turmă zgomotoasă de aplaudaci care te ia în furci şi te copleşeşte prin ţipetele lor.. Prin contrast blogurile situate în zona culturii/literaturii, cele au de spus ceva, duc o existenţă solitară suferind, deseori, un deficit de organizare şi comunicare… o fi şi din cauza unei prejudecăţi: atunci când blogurile proaste se adună, e interes naţional, bobor şi libertate de exprimare. Când o fac blogurile bune, e loc pentru „învinuiri de elitism”…

So, iau cu plăcere chestionarul lui Dragoş (Cătălin):

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?

« Gargantua şi Pantagruel » de Rabelais.

2. Ai făcut cadou cărţi?

O fac întotdeauna. Inclusiv celor care nu citesc.

3. Care este viitorul literaturii?

Literatura nu are viitor. Nici trecut. Doar prezent. O carte trecută care nu reuşeşte să se „actualizeze” în prezent, e o carte moartă…Literatura e ca viaţa: ancorată întotdeauna în prezent. Ce e în trecut nu e viaţă, nici ceea ce vine după.

4. În ce limbi ai citit cărţi?

În română (cu 2 grafii : latină şi chirilică), rusă, engleză, franceză, germană, bulgară. Am citit bucăţi filosofice/articole în spaniolă, italiană, sârbă. Pe alocuri liber, pe alocuri cu dicţionarul.

5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?

N-am întâlnit cărţi celebre. Doar bune şi proaste. Dintre ele, unele se bucurau de popularitate în rândul prietenilor/cunoscuţilor, altele nu. Am citit şi din unele şi din altele. Totuşi, unele cărţi bune încă nu m-au prins. Nu pot comunica încă cu « Ulisse » al lui James Joyce. Pe alocuri, nu mă înţeleg cu Biblia.

6. Ce ţară a produs cea mai buna literatură?

Nici una. Tara, ca entitate colectivă, ca orice adunatură, nu face literatură. Dar, straniu, cele mai bune cărţi ale lumii au ieşit din nişte zone concrete. La vest, la est, la sud şi la nord de noi.

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?

Obligatoriu. Din toate.

8. Cam câte cărţi ai citit până acum?

Multe. Dar mai puţine decât mi-aş fi dorit.

9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?

Dacă mă plictisesc, las cartea. Revin la ea după o vreme. Dacă mă plictiseşte iar, atunci o mai las.

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?

Vise, lume, comunicare, gândire, cântec, totul.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?

Cele mai scumpe sunt cele care-mi sunt dăruite. Pentru că nu ştiu cât suflet a pus în ele cel care mi-a făcut darul. Apoi, unele cărţi ieftine în plan financiar mi-au ieşit scump, pentru că le-am găsit greu, după chin şi căutare. Din contra, unele cărţi scumpe în bani, mi-au ieşit ieftine în efort.

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?

Cărţile citite de mine n-au final. Le trăiesc. Atât cât pot. Finalul lor va coincide cu finalul meu.

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?

Biblia, fără îndoială. Chiar dacă sunt ateu.

14 Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?

Unul anonim, care a inventat literele. Restul e tăcere.

15. Cât de repede citeşti o carte?

Dacă e bună, atunci toată viaţa.

16. Poate literatura să schimbe lumea?

Poate, da nu e nevoie. E mai bine s-o descrie. Lumea e prea mare.

Leapşa merge mai departe în zona .MD (Vasile Gârneţ, Leo Butnaru, Vladimir Bulat, Vitalie Ciobanu, Ion Grosu, Olga Răilean, Silvia Caloianu, Alex Leşanu, Ion Mărăndici, Alexandru Culiuc) şi la toată lumea care timp/chef.