Jan 3 2017

John Berger (1926-2017)

Vitalie Sprînceană

Cînd moare un om mare, îi rămîne opera.


Jun 23 2013

Cinema Komunisto (2010)

Vitalie Sprînceană

Cinema Komunisto (2010). Iugoslavia a fost Tito. Iar Tito a fost întît de toate un film, adică o operă de artă politică modernă.
Proiectul politic iugoslav e cel al unei comunități imaginare ce a trăit (s-a autoblocat?) într-un fel de trecut continuu în care lupta partizanilor lui Tito cu naziștii a servit drept moment fondator vreme de zeci de ani. Pînă a murit Tito. După care a pierit și proiectul. Vor trece ani și probabil unica referință despre această țară deja inexistentă va fi  arhiva cinematografică.

 P.S. Două mici ironii muzicale: prima, cu iz de cult al personalității, se conține într-un fragment de cîntec pe la minutul 14 (Oare tovarășul Tito suferă de dureri de cap, căci se gîndește atîta la țară și la ziua ei de mîine), a doua, tragică, într-un alt cîntecel pe la minutul 40 și ceva (Nici o țară nu e în pericol dacă ar avea o astfel de generație tînără ca a noastră). Era vorba de generația născută după 1960. Cei care au înfăptuit violențele din cadrul războaielor de la sfîrșitul anilor 90.
Muzicuța de deschidere este memorabilă.


Dec 7 2011

ce spun tatuajele detinutilor despre epoca sovietica?

Vitalie Sprînceană

Imaginile ce urmează au fost extrase din cartea lui Danțig Baldaev, ”Tatuajele deținuților” (cumpără aici), apărută la editura Limbus Press, Sankt Petersburg, în 2001.

Valdaev a activat peste 33 ani în Ministerul Afacerilor Interne al Uniunii Sovietice, iar cartea cu pricina adună desenele făcute de Valdaev după tatuajele deținuților din lagărele și pușcăriile Uniunii Sovietice.

Pasiunea sa pentru acest tip de ”obiecte culturale” a fost stimulată de tatăl său, etnograf buriat, care i-ar fi spus: Fiule, adună tatuajele, folclorul și desenele deținuților, pentru că toate astea vor pleca cu ei în morminte!

Și KGB ar fi contribuit la colecția lui Valdaev – acolo au fost interesați mai ales de posibilitate de a utiliza catalogul de tatuaje în scopul identificării deținuților, rangului lor și caracteristicilor personale.

De ce ne-ar mai interesa tatuajele deținuților (politici dar și de drept comun) din Uniunea Sovietică?

Ar exista mai multe potențiale răspunsuri, care ar converge spre un: Se merită!

Unu, tatuajele reprezintă o limbă, una simbolică și specifică, dar totuși o limbă vie, plină de sensuri ce ierarhizează persoane în ranguri, distribuie responsabilități sau din contra, atribuie drepturi. Un fel de pașaport/carnet de muncă/bilet de partid pe care deținutul îl poartă permanent.

Doi, limba tatuajelor e politizată intens. Evenimentele vieții publice curente – Marele Război pentru Apărarea Patriei, politicile de partid, schimbarea secretarilor generali ai partidului, campania anti-alcoolică, Perestroika, războiul din Afganistan – toate își găsesc locul pe pielea deținutului. Uneori sub formă de aprobare – cum ar fi multitudinea de simboluri naziste și anti-semite ce simbolizează dorința deținuților de a vedea sistemul comunist învins de Hitler, japonezi sau americani. De cele mai multe ori însă sub forma de protest și opoziție – de aici și zugrăvirile lui Stalin, Lenin și alți conducători ai Partidului sub forma unor monștri, draci ori schelete.

Trei, tatuajele funcționează și ca un fel de ziare/reviste ale pușcăriei – ele difuzează știri, comentarii și critici cu referire la viața politică curentă, păstrează memoria colectivă.

Patru, tatuajele exprimă idealuri și vorbesc despre mitologiile ce bântuie spațiile de detenție – uneori miturile sunt personale și intime – dorința sexuală sau nevoia de a avea femeia iubită alături; alteori miturile sunt colective – unele tatuaje conțin desene de biserici, sfinți și arhangheli ce răpun hidra comunismului.

Din toate motivele astea, și din multe altele, merită să tragem un ochi peste aceste mărturii.

 

Aceste două tatuaje fac parte din categoria tatuaj-amulet. Se aplicau în partea stângă, în dreptul inimii și se credea că gardienii nu vor împușca în capul lui Lenin sau Stalin. 


Apr 13 2011

SOS cu Petitie…complexul sculptural sub cerul liber „Rugina & Co.“

Vitalie Sprînceană

Artiştii Nicolae Ischimji şi Valeriu Moşcov au avut nevoie de 25 de ani şi de câteva tone de fier uzat şi resturi industriale pentru a crea această operă de calibru european – complexul sculptural sub cerul liber „Rugina & Co.“ – „РЖАвЧИНАХ“. Sculpturile care formează expoziţia – „Purgatoriul“, „Aparatul birocratic“, „Păstorul“, „Cortina de fier“ – constituie un ansamblu unitar şi integrat organic în spaţiu. Complexul sculptural nu este doar un veritabil comentariu, viu ilustrat, la epoca totalitarismului şi a industrializării, ci şi este o adevărată carte de vizită a artei moderne din Moldova: o dovadă a forţei conceptuale a acesteia, a unui potenţial creator şi critic în plină expansiune, un exemplu de dăruire dezinteresată şi liber asumată idealurilor artei în condiţii de underground, un model de nonconformism, un manifest al gândirii ecologiste.

În ce constă problemа? Admirată de vizitatori, apreciată înalt de comunităţile de experţi locali şi internaţionali, dar nerecunoscută la noi oficial, „Rugina“ cea inovatoare se află în acest moment în pericol de dispariţie. Una dintre lucrări a fost furată, alte câteva sunt deteriorate. Spaţiul public pe care se găseşte expoziţia este izolat şi ciopârţit de garduri instalate ilegal. Se planifică privatizarea terenului şi folosirea lui în scopuri private. Atelierul autorilor, parte componentă şi bază tehnică a proiectului, împreună cu arhiva, sculpturile, tablourile, ustensilele, biblioteca, a fost acaparat de persoane necunoscute, cu complicitatea angajaţilor Primăriei. Dosarul privind pătrunderea ilegală în atelier este de un an „examinat“ de procuratură… Funcţionarii Direcţiei patrimoniu municipal refuză să prelungească termenul contractului de arendă a atelierului. citeşte şi semnează