alteritate radicala
S-a întâmplat duminică seara la Grădina Zoologică, unde am ajuns datorită lui (şi împreună cu) Klaus. Obişnuiţii barză, pelican, răţuşte, măgar, tigru, leu, vulture pleşuv, şoim, mistreţ, leopard, păun, câini vagabonzi, ciori grive captive ne-benevol, maimuţe, struţi, emu au fost văzuţi-admiraţi-fotografiaţi rapid. Klaus a fost şocat de …corbi. atât de mari, inteligenţi, stranii… Ai văzut vreodată corb? Da, o cioară ceva mai neagră şi mai mare… Ei, uite-l! Bah, am rămas cu gura căscată. E mult mai mare decât cioara din mintea mea (ştiam că sunt un ornitolog prost în pofida rădăcinilor ţărăneşti), mai negru, mai altfel… Un fel de delfin printre păsări. Are un mers specific, puţin şchiop, apăsat, niţel obosit.
În altă parte, o leoaică închisă singură într-o cuşcă de 4 metri pătraţi. Se plimbă de colo-colo şi ne fixează cu ochii săi mari. Eu şi Klaus ne porăim să potrivim aparatele de fotografiat, leoaica ne priveşte insistent, se apropie de marginea dinspre noi a cuştii, se plimbă agitată şi simultan…se linge pe buze ca şi cum ar fi presimţit că i se aduce hrana. Minunat, mă gândesc, tocmai o să văd cum sunt hrănite animalele astea, şi aştept să vină lucrătorul Grădinii Zoologice cu mâncarea. Acesta nu vine, privesc în jur şi-mi dau seama că cina aşteptată (şi imaginată a leoaicei suntem noi, eu, într-o pereche de pantaloni călcaţi îngrijit la dungă, scurtă haki, pantofi lustruiţi, şi Klaus, în costum de foto vânător amator: un hanorac uşor, comod dar de culoare albastră, pălărie, tot albastră… Mă gândesc pe cine va prefera leoaica: pe mine, cu un blog, şi atâtea proiecte în cap sau pe Klaus, cu 2 bloguri şi nu mai puţine proiecte… Îmi dau seama că sunt prosteşti toate gândurile astea: pentru ea, cu tot cu buletinul nostru de identitate, drepturile primite de la naştere, proiectele şi visele noastre, individualitatea noastră distinctă apărată de lege…suntem doar două salamuri ambulante…
