Deputatul (Covid) Ștefan Gațcan, ales pe circumscripția Hîncești în plină pandemie…a descoperit ieri că are altă părere decît partidul pe listele căruia a fost ales și l-a părăsit, trecînd în filiala locală a corporației politice internaționale ”Plahotniuc și prietenii săi”. Oficiile din Tel Aviv și Miami sînt probabil bucuroase că franciza le merge de minune (administratorii locali Sîrbu și Candu reușesc să facă afaceri frumoase pe fundalul demoralizării concurenților)…

Foștii colegi ai lui Gațcan zbiară din toate ecranele că omul a fost cumpărat cu 2 milioane de dolari, ca și alți transfugi politici, îl condamnă pentru prostituție politică și îl roagă frumos…dacă i-a mai rămas onoare…să-și depună mandatul. Aha, voi credeți că el a primit banii ca să iasă – a fost plătit să stea și să voteze într-un anume fel și asta o să facă. Noul său angajator – corporația politică – e cu mult mai multe pîrghii de control și influență decît vechiul său angajator, poporul.

Motive de bucurie, evident nu-s – în plină pandemie, cînd oamenii mor zilnic, cînd economiile unora s-au topit demult (dacă le-au avut) și bieții oameni încearcă să lege tei de curmei pentru a supraviețui navigînd prin locuri de muncă prost-plătite – oligarhatul aruncă milioane de euro pentru a-și cumpăra putere politică.

Prin plecarea lui Gațcan (care probabil va fi urmată de alte plecări) se face un pas uriaș spre instaurarea unei administrații oligarhice externe, cînd guvernul va fi numit de oficiile din Miami și Tel Aviv… Din cîte se pare doar un an i-au trebuit lui Plahotniuc și Șor să recapete controlul asupra vieții politice de la Chișinău.

Ca asta să se întîmple au avut nevoie și de lipsa de imaginație și viziune politică a opoziției ”pro-europene” care…îl urăște, s-a văzut, mai tare pe Dodon decît pe Plahotniuc, care s-ar alia cu al doilea ca să scape de primul. Plahotniuc ar trebui să fie extrem de fericit că guvernul său ar putea fi înstaurat cu voturile celor care au făcut carieră povestind cît de tare îl urăsc…

Bun, soarta guvernului Chicu și eventualul guvern Plaho-Moldova e un subiect mai puțin important acum…

Plecarea lui Gațcan și a altor zeci de deputați din acest parlament dintr-un partid în altul a fost, zice lumea, însoțită de sume mari de bani (de la 500 mii euro în sus, plătiți la grămadă, bani gheață).

Reacția deputaților la plecările masive și la reconfigurația blocului oligarhic e hilară… Ba că hai să semnăm o declarație care condamnă transfugii politici (care a fost semnată inclusiv de cei care au plecat sau încă urmează să plece). Ba că hai să organizăm alegeri anticipate să alegem alți deputați, mai morali, mai demni și mai onești (cum asta să se întîmple dacă alegerile se vor face din aceeași oameni și partide…nu e clar).

Evident, declarațiile patetice votate în parlament nu ajută. Evident, nu ajută nici alegerile anticipate. Ele vor aduce în poziții de putere, cel mult, alți oameni care vor fi de cumpărat.

Pentru că problema e în altă parte și ea nu e doar în calitatea oamenilor care ajung deputați pe listele partidelor (și aici e de discutat despre democrația din partid, despre cum se fac listele etc).

Problema e despre bani și politică, despre faptul că banii mari cumpără putere politică. Și asta se întîmplă peste tot în lume, inclusiv și mai ales în așa-zisele democrații dezvoltate.

Că corporațiile și wall street-ul își cumpără senatori și reprezentanți în congres, la nivel central și local, nu mai e o taină în SUA. Dinastii de industriași precum frații Koch au investit masiv în campanii, think tank-uri, studii și cercetări partizane pentru a obține politicile de care aveau nevoie (doar în una din campaniile prezidențiale aceștia au investit peste 100 milioane de dolari împotriva lui Obama). Decizia Curții Supreme a SUA din 2010, Citizens United, a eliminat aproape orice limite pentru finanțarea de către corporații și companii a campaniilor electorale.

Banii mari cumpără putere politică în cel puțin 2 feluri: prin finanțarea campaniilor electorale (care au devenit deja exerciții de PR extrem de costisitoare) și prin sponsorizarea politicienilor pentru lobby pentru diverse cauze.

Grupuri de activiști fac deja de zeci de ani cartografia influenței corporative în politică.

Evident, la ei se întîmplă nițel altfel – șmecheriile sînt ambalate ceva mai frumos, trocurile de funcții sînt ceva mai formalizate și poate nu umblă nimeni cu sacul de bani prin tîrg cum se întîmplă pe plaiurile mioritice.

Dar e vorba de același fenomen, de același proces – banii mari (murdari sau curați) cumpără influență politică pentru a obține decizii favorabile…

(Nu surprinde deloca naivitatea celor care cer, ca soluție, alegeri anticipate. Hei, alegerile anticipate vor agrava problema – pentru că vor da posibilitate banilor mari și murdari să facă campanii electorale glamuroase și sofisticate la capătul cărora..nu e sigur că voi mai prindeți cîte un loc în parlament)…

Ce-i de făcut?

Soluții magice nu există (mai ales că modul în care e configurată lumea noastră – cu paradisuri fiscale în care bogații își pot spăla nestigherit banii pentru a-i curăța, cu dependența politicienilor de mașinăria propagandistică de PR și ”imagine” – dă posibilități practic nelimitate bogătașilor de a reveni în varii forme în politică: ba ca Michiduță, ba ca Dumnezeu).

Dar există seturi de soluții ce pot contribui la eliminarea drastică a influenței banilor în politică.

Transparența finanțării politice la toate nivelurile (degeaba se plîng socialiștii pe bani murdari din Miami în politică, ai lor tot de acolo vin – tot de pe paralela 25, la doar 250 km depărtare – din Bahamas și tot pe căi obscure – pe bilețele, în kulioace, prin fundații).

Un organ de integritate – precum ANi – care să fie eficient, nu paravan.

Stimularea participării electorale a candidaților mici și a formațiunilor politice locale (aici se cere să se umble la legea partidelor, de exemplu, sau subsidii publice pentru candidați locali).

Impunerea unor praguri pentru finanțarea partidelor (pentru stimularea donațiilor mici de la oamenii simpli în detrimentul finanțării corporative).

Stimularea diversității politice și a discuțiilor politice prin obligarea posturilor tv și radio să ofere timp gratuit pentru candidați.

Asta pentru început.