poem rural

Vitalie Sprînceană

În satul meu dintre dealuri

nu a mai fost ridicată o casă nouă

de vreo 10 ani.

Paragini au crescut din grădini și

lacăte permanente au apărut pe unele uși –

păzesc singurătățile să nu iasă pe uliță.

Copii fără viitor frământă glodul

spre școală, spre cireadă ori spre magazin,

adulți și bătrîni fără bani duc sape pe umăr

și saltă țărîna din câmpuri pentru a sădi

un bob-două de fasole cu nădejdea

că vara le va înmulți.

Patru lucruri au rămas stăpîne în sat:

Deznădejdea, Alcoolul, Dumnezeu și Moartea.

Deznădejdea – traiul la nesfîrșit al trecutului,

Alcoolul e pentru prezent,

Dumnezeu e speranța unui viitor

iar Moartea joacă de nevoie rolul realistului.


Leave a Reply

CommentLuv badge