Pozitia Copilului (2013)

Vitalie Sprînceană

Poziția Copilului (2013). Mi s-a părut indecis filmul – pornește tocmai două povești: cea a Româniilor multiple (a bogaților și amărâților, a celor cu pile și relații și a celor cu legea șchioapă și bunul simț, a celor cu noroc și a celor cu ghinion) și cea a unei familii disfuncționale – dar nu reușește s-o scoată la capăt cu bine vreuna.
Acolo unde era loc de săpat, adică în cameleonismul oamenilor legii care-s întâi oameni și pe urmă slujitori ai legii (polițistul ce vrea favoruri, pilele ce dau telefoane și rezolvă probleme) sau în ipocrizia proaspeților îmbogățiți ce gustă cultură înaltă (opere, romane elitiste) dar care sînt gata să se milogească în ultimul hal când e vorba de osul lor, acolo regizorul a preferat să înece socialul (politicul într-o accepție mai largă) în emoțional.
Iar în emoțional – un întreg ocean inutil de lacrimi.


2 Responses to “Pozitia Copilului (2013)”

  • Donkeypapuas Says:

    Dar filmul nu este despre “oamenii legii”, nici despre şacalii şantajişti, şi nici de educaţie rutieră sau conflicte sociale. Apropo, unii de prin Vest au văzut în el reflctarea “luptei de clasă în România”. Lupta de clasă împotriva cui? A arhitecţilor, medicilor, artiştilor şi chimiştilor?
    Dar revenind, este mai mult o analiză a unei boli sufleteşti ce ne macină ca popor. Un EGOCENTRISM înfiorător şi o împietrire a inimii. Şi filmul lasă o portiţă de salvare.
    Donkeypapuas´s last blog post ..Trufie!

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Mie mi s-a parut indecis filmul – la mijloc de cale intre explorarea egocentrismului si “sacalii santajisti”.

Leave a Reply

CommentLuv badge