Holocaustul ca normalitate

Vitalie Sprînceană

Jan Tomasz Gross “The Golden Harvest”

E o carte construită în jurul unei imagini din Polonia anilor 40: cea a unor muncitori în mijlocul unei zile de trudă.

Poza nu s-ar fi evidențiat prin nimic special dacă obiectul muncii nu ar fi fost atît de macabru – oamenii aceștia cu hîrleț în mînă, cu șepci și basmale ce-i feresc de razele fierbinți ale soarelui, unii mai bătrîni, alții mai tineri, unii cu strai neîngrijit și ceilalți în uniforme, câțiva din ei privesc țintă obiectivul – probabil le pasă cum vor arăta în poză, alți cîțiva par să discute lejer, deci, toți acești oameni au în fața lor o grămadă de cranii și oase. Sînt ale evreilor ce au pierit în lagărul de concentrare de la Treblinka.

Iar muncitorii din poză sapă pămînturile din jurul fostului lagăr pentru a căuta aur și bijuterii.

Imaginea e îngrozitoare pentru că prezintă genocidul ca o normalitate – nimic din privirea sau din mărturiile ulterioare ale ”săpătorilor” nu sugerează că aceștia ar percepe ”munca” lor ca fiind ceva rău sau anormal. Din contra, e o zi obișnuită de vară și niște muncitori obișnuiți au ieșit în cîmp să facă munca dintotdeauna a țăranului – să sape pămîntul.

Pagini alese ale rușinii:

”Scriitoarea Rachela Auerbach a vizitat Treblinka în noiembrie 1945, în calitate de membru al unei delegații oficiale organizate de Comisia Principală pentru Investigarea Crimelor Hitleriste. Ea și-a numit un capitol dintr-o carte despre lagărul de concentrare de la Treblinka pe care a scris-o ”Febra de Aur din Treblinka”. A văzut peste tot oameni cu lopețile. ”Ei sapă, caută, scot oase și părți ale corpului – poate vor găsi ceva, măcar un dinte de aur!” Se găsesc acolo și ostași sovietici ce fac același lucru doar că în mod ”eficient” – aceștia detonează explozibil în locurile în care, după părerea lor, s-ar găsi aur. Bombele crează gropi mari pline de cranii, oase și părți ale corpului, unele din ele încă neputrezite.”  (pp.21-22)

”Satele din apropierea lagărului au prosperat ca rezultat al comerțului dintre gardieni și săteni. Acoperișurile din stuf ale caselor din satele de lîngă Treblinka au fost schimbate cu altele din metal. Întregul sat părea o bucată de Europă prosperă ce s-a mutat peste noapte în Podlasie.” (pp.30-31)

”Jaful evreilor a fost o practică socială curentă mai degrabă decît o activitate criminală sau rezultatul comportamentului deviant al cîtorva indivizi.” (p.77)

”Un raport al rezistenței poloneze trimis la Londra guvernului în exil menționa lipsa de patriotism a evreilor: aceștia nu doreau să se lase jefuiți de polonezi, ci ascundeau lucrurile de preț care ajungeau, în cele din urmă pe mîna nemților. Era un comportament, menționează sursa, nepatriotic. ” (pp.77-78)

Nivelul cel mai înalt și terifiant al depersonalizării – ”identificarea omului cu proprietatea sa.” (p.87) Evreul nu mai e om, ci o pereche de papuci ce pot servi altcuiva, ori un ceas care poate fi vîndut în altă parte. Mai mult, evreii sînt depersonalizați și după moarte de vreme ce mormintele lor nu par să fie protejate de acea lege umană nescrisă a respectului pentru morți. Chiar și după ce a fost ucis, evreul nu reprezintă decît un dinte de aur neglijat probabil de gardieni ori de alți săpători.

Un punct mare pentru Publika și pentru reportajul lor de ieri cu privire la Holocaustul din Republica Moldova.


3 Responses to “Holocaustul ca normalitate”

Leave a Reply

CommentLuv badge