Turcii despre cucerirea Constantinopolului

Vitalie Sprînceană

Fetih 1453 (2012, Turcia, regizat de Faruk Aksoy).

Nimic deosebit în acest film epic al lui Faruk Aksoy – multe efecte speciale, scene generate la calculator, o poveste tulburătoare de dragoste și încâlcite jocuri geopolitice. Aproape ca ”Ștefan cel Mare” al lui Sergiu Nicolăiescu, doar că mai ambițios și cu mai multe computere.

L-am privit mai ales pentru că mă interesa cum se vede cucerirea Constantinopolului prin ochii lor. Despre perspectiva noastră (românească și/sau creștină) cunoaștem aproape totul – căderea orașului lui Constantin în 1453 a traumatizat profund lumea creștină, a generat o imensă și profundă frică de turci pînă hăt în Franța și le-a deschis musulmanilor drumul spre Europa prin Balcani.

Pentru ei subjugarea marelui oraș s-a întrupat într-un destin ce a împlinit o profeție. Adică, a fost întîi datorie sacră, apoi ambiție personală.

Departe de mine gîndul că filmul ar reprezenta, în vreun fel, realitatea istorică. Sensul lui e producerea altei realități – cea mitologică. Pentru că pelicula reafirmă și restabilește legătura simbolică a Turciei contemporane cu Imperiul Otoman, negată vehement de Ataturk și statul secular fondat de el. Scena în care sultanul Mahomed Cuceritorul intră în Catedrala Sfânta Sofia și promite creștinilor toleranță și libertatea religiei lor nu e neapărat istoric corectă, cel puțin pentru anul 1453, dar ține de imaginea Imperiului Otoman ca o grădină în care au înflorit mai multe religii. Aproape ca o Uniune Europeană medievală!

Excelente și incursiunile în cancelariile puterilor occidentale – Genova, Veneția, Vaticanul. Scopul lor e să sugereze că în acel moment lumea creștină era atît de mult măcinată de conflicte interne, rivalități personale și de dogmă religioasă, interese și jocuri încît împărații creștini nu au putut mobiliza o cîtuși de serioasă alianță ce l-ar fi alungat pe sultan de sub zidurile Bizanțului. Nici în lumea musulmană lucrurile nu stau mai bine – vedem o căpetenie turcească, Orhan. în cercul celor ce apără orașul, o altă căpetenie turcească pornește un război împotriva lui Mahomed dar este înfrîntă. Cucerirea orașului e mai degrabă o loterie decît un act logic. O loterie la care învinge nu cel mai puternic ci cel mai șiret.

Creștinii sunt zugrăviți destul de respectuos – sinceri în credința lor dar supărați unii pe alții din pricina unor tălmăciri diferite ale Scripturii și a conflictelor de autoritate dintre papă și împărat. Excepție de la această regulă a decenței fac momentele senzuale de la curtea împăratului bizantin, în care apar dansatoare voluptuoase ce gîdilă ochii împăratului. Prin contrast, Mahomed are o singură soție căreia îi este fidel, și un fiu. Nu neapărat corect istoric căci proiecțiile ar trebui probabil inversate.

În concluzie: un film de acțiune bun. Mi-au plăcut imens reproducerile istorice ale Bizanțului medieval făcute la calculator. Cum Istanbul-ul e orașul meu de suflet, am trăit momente deosebite mai ales cu ocazia acestor priveliști generale.


Leave a Reply

CommentLuv badge