femeile sunt invizibile

Vitalie Sprînceană

Conversație la ușa unui notar…

El și Ea. Discuția pornește de la vina pe care bărbatul i-o reproșează insistent femeii: cea de a nu-i fi pregătit cum trebuie un pachet cu acte pe care el ar fi trebuit să le autentifice. După partea cu Ar fi trebuit să fii mai atentă, Din cauza ta pierd timp, bani și nervi urmează învinuirile despre cum femeia și-ar fi construit în dimineața asta timpul în așa fel încât să uite documentele apoi, spre final, imputările mai generale despre viața de cuplu și despre trăsăturile personale ale soției din care reiese, așa cum El construiește gândurile, că toată viața Ei de la naștere până în clipa asta conduce inevitabil la acest deznodământ oarecum tragic.

El: Eu fac bani și merg la lucru. Tu stai acasă fără să faci nimic.

Ea: Tot nu te mai saturi de bani. Și nu vezi atâtea…

El: Ce să văd? Nu e nimic de văzut. Tu stai acasă și gata. Pot să repet.

Ea: Ioane, tu nu vezi că eu îți gătesc, spăl, mențin curățenie, am grijă de copil, îți calc hainele, fac cumpărături – de la cămașă la detergenți, pâine și lapte, plătesc comunale, organizez sărbătorile de familie, fac lecțiile cu copilul, m-am apucat de reparație…(Plânge.)

El: Taci că ne aude lumea.

Ea: Și lasă să ne audă…

Oricare din lucrurile enumerate de femeie ar fi fost suficient pentru a descalifica utilizarea expresiei ”stai acasă”. Aproape cu oricare din aceleași lucru un bărbat de teapa asta dacă ar fi înnebunit dacă ar fi trebuit să practice puțin ”statul acasă”.

…Peste o vreme plânsul încetează. Discuția trece pe un alt făgaș – nu vorbesc cu cumătra că nu vreau probleme, să faci zeamă de pui deseară că am poftă.

Semn că se va mai repeta sub altă ușă în altă zi.


Leave a Reply

CommentLuv badge