Hristos fara crestinism

Vitalie Sprînceană

Răsfoiesc o carte destul de scandaloasă – The Family: The Secret Fundamentalism at the Heart of American Power – scrisă de jurnalistul Jeff Sharlet.

Acesta s-a infiltrat timp de o lună într-o organizație religioasă semi-secretă din Washington, unde a fost acceptat ca ”membru”, a participat la ședințele ei tainice și a audiat mesajele destinate exclusiv inițiaților.

Cartea adună impresiile lui Sharlet despre această experiență, dar și amplul său proiect de documentare a legăturilor grupului (zis convențional Frăția ori Familia) cu establishmentul politic american.

Legătura principală urmărită de Sharlet este cea dintre politică și religie, de aici și caracterul cumva senzaționalist al lucrării ce încearcă să dezvăluie legăturile invizibile ce se întind deasupra și dedesubtul diviziunilor spectrului politic. Partea politică e destul de speculativă, căci Frăția nu scrie hârtii, nu dă recipise și nu încheie contracte. Unicul ei act public – The National Breakfast Prayer – vizitat de toți președinții americani de la Eisenhower încoace reprezintă mai degrabă o mărturisire publică despre forța religiei decât un meeting anual al organizației.

Partea cea mai intrigantă a investigației ține de teologia grupării – o adunătură eclectică de fascism, militarism, fundamentalism creștin și o lectură foarte specifică a Evangheliilor. În linii generale, structura teologică a grupării e susținută de următorii piloni:

Putere (esența învățăturii lui Isus, în opinia membrilor grupului, ar fi cultivarea spirituală și sprijinirea celor cu puterea, fără vreo o legătură cu orientarea lor doctrinală. De aici și susținerea pe care grupul a acordat-o unor importanți lideri naziști precum Hermann Abs sau dictatorului indonezian Suharno).

neo-evanghelism și fundamentalism elitist – mesajul lui Isus, în viziunea membrilor Familiei, n-ar fi adresat decât unei minuscule elite compusă din inși aleși. Populismul și mesajele sociale adresate prostimii ar constitui, în această interpretare, o malformație a creștinismului. Isusul Familiei e un lider excepțional ce ar fi reușit să adune în jurul său 12 oameni excepționali ce au difuzat învățătura la nivel global și au construit cea mai redutabilă instituție a noii învățături – Biserica – care a dominat lumea aproape o mie și ceva de ani.

Isus plus nimic sau Isus minus religie minus caritate minus justiție socială. O religie pentru lideri.

rezistență la etica și norme morale umane. Un lider poate fi judecat doar de Hristos, nu de oameni, adică machiavelism motivat religios. Panteonul grupării reflectă perfect acest principiu – Cinghiz Han, Stalin, Lenin (de la care au învățat principiul organizării pe celule), Hitler, Hristos.

Ordinea și ierarhia politică, zic regulile Frăției, sunt consecințe ale ordinii și intenției divine. Intervenția ce vizează ameliorarea acestei ordini nu poate fi decât un păcat împotriva voinței lui Dumnezeu. Din acest motiv Frăția militează împotriva ajutoarelor și politicii sociale – Dumnezeu avea ceva în minte când i-a făcut pe săraci. Tot din acest motiv Frăția a sprijinit mai ales pe republicani și neoconservatori (de la o vreme aceiași).

dominionism – Biblia ghidează fiecare acțiune. Grupul visează să reconstruiască societatea creștină timpurie care, în viziunea lor, era condusă de Dumnezeu însuși.

Membrii grupului se consideră aleși și văd frățiile și contractele spirituale ca legături mai tari decât contractele seculare.

Interesant că, dezvăluie Sharlet, printre membrii grupului se numără politicieni din ambele partide politice, adică republicani și democrați, dar și lideri sindicali (câți o mai fi rămas), businessmani prosperi și alții.

Ce-i atrage într-un club ca ăsta? Religia? Puțin probabil, mai ales că e greu de idetificat una în Familie.

O fi poate aura Frăției ca grup de prestigiu, cu criterii de admitere absurde (se intră cu recomandarea altui membru).

Poate mai mult decât astea ar fi faptul că ideologia extraordinar de flexibilă a Familiei conține totuși un miez dur – cel de a justifica privilegiile celor aleși, celor reușiți (fără a le interoga calea spre succes). Prin asta Familia oferă o teodicee necesară ce justifică ierarhiile materiale, bunăastarea unora dar și sărăcia altora. Probabil Frăția e un loc bun pentru a scăpa de remușcări.

Creștinismul adoptat pentru capitalism nu apare chiar ca o noutate excepțională a acestui început de veac. Etica protestantă cică ar fi favorizat dezvoltarea acestui spirit al exploatării banilor pentru a crea alți bani. Mai nouă e tendința de a scoate din creștinism creștinismul și de a-l lăsa pe Hristos singur, ori de a-l adapta la contextele economice ale economiilor post-industriale. Cartea lui Bruce Barton “The man nobody knows”, apărută în anii 20, cea care îl descoperă pe Isus ca pe un guru al managementului și un consilier bun pentru sporirea profitului, a fost doar o primă rândunică.

Istoriile astea au până la urmă o morală – religia e vie, e aici și e pe multă vreme. Nu doar că nu a murit, așa cum ziceau filosofiile vremii, nici că s-a perimat, cum ziceau alte filosofii. S-a adaptat și o face în continuu, și sunt sigur că, așa cum Hristos a încăput în epoca medievală, apoi în modernitate, în societatea industrială și în cea post-industrială, își va face loc și prin societățile viitorului, indiferent de sofisticăreala lor.


One Response to “Hristos fara crestinism”

  • Gabriela Chis Says:

    Buna ziua. A aparut pe Netflix serialul ” The Family “. Foarte interesant si …socant . Nu stiu daca este si pe Netflixul din Romania. Sint convinsa ca v’ar place sa il vizionati. Sanatate,

    Gabriela

Leave a Reply

CommentLuv badge