3 straturi ale globalizării.
Primul strat, sovietic, o ucraineancă blondă cu ochi albaștri, vorbitoare de limbă rusă, născută în Turkmenistan. C-așa-i în tenis, vorba lui Toma Caragiu, adică așa stăteau lucrurile în necuprinsa țară a muncitorilor și kolhoznicilor.
Al doilea strat, americănesc, ucraineanca vorbitoare de rusă cu pricina lucrează pe post de șef al Oficiului pentru Studenți Străini și Relații Internaționale a Universității. Unde discută în engleză, desigur, și-i americancă get-beget. Are o georgiană în calitate de subalternă, cu care vorbește în rusă doar când n-o vede/aude nimeni.
Al treilea strat, global: ucaineanca vorbitoare de rusă care mai e și șefă peste un oficiu mare, dansează ”din buric” (the belly dance) în fața un auditoriu eterogen compus din ”localnici” – vreo 10 inși de vreo 70-80 de ani care vor fi prins, cu certitudine și vremea când negrii nu aveau dreptul, în Virginia, statul în care mă aflu, să stea pe scaunele din față ale autobuzului, care erau rezervate pentru albi – apoi și alții: japonezi, coreeni, chinezi, mulți indieni, 5-5 ex-sovietici, olandezi și alții.
Ce înseamnă asta? Nimic. Poate cel mult că oamenii sunt cu chef. Și că fun-ul (entertainment-ul/distracția) pot uni…Dar foarte superficial. Nu mai târziu decât săptămâna trecută unii dintre inșii indieni și pachistanezi care acum aplaudă frenetic cadâna ucraineană stârniseră o bătaie pe campus cu ocazia unui meci de cricket între India și Pachistan. I-a despărțit poliția. Atât despre forțele globalziatoare ale consumului, distracției și Coca Cola. Ele-s superficiale. Comuniunea globală realizată de ele e la fel de superficială.