Ceausescu si …decorul

M-am îndrăgostit, cu o oarecare frică, de o scenă-cadru ce se întâmplă undeva pe la minutul 59. Ceaușescu mergea, cu vizită de lucru, la o fabrică de automobile. În limuzina deschisă, dictatorul și încă cineva ce-l însoțea, traversează un drum pustiu, cu gropi, străjuite, pe laturi, de șantierele în construcții ale unor blocuri, dar și de băltoace imense în care se reflectă, în înghesuială, blocurile gri și cerul sumbru. Și nu e țipenie pe drum în vremea aia mahmură. Iar tovarășii merg înainte. Spre fabrică, acolo unde, pregătit de activiști locali și centrali îi așteaptă decorul pe potrivă, adică mulțimile ce urlă în neștire cât îi țin bojocii: Ceaușescu și poporul! Ceaușescu – PCR!

Acest decor viu împlinește, poate, cea mai importantă funcție a scenografiei politice, mai importantă decât Partidul, Doctrina și Comitetul Central!

Ce-ar fi fost Ceaușescu fără decorul de mulțimi ce-i cântau osanale și-i adorau numele?

S-a văzut pe 25 decembrie 1989 – ar fi fost un moșneag ramolit și jalnic, ca unul din mulții ce se pot găsi la orice crâșmă sătească. Atât de goale-s vorbele despre Mari Adunări Naționale, Istorie și Lovituri de Stat atunci când decorul lipsește!

E revelatoriu să surprinzi goliciunea arhitecturii politice a dictaturii (șmecherul tunisian ce tocmai a fugit din țară ca urmare a unor tulburări publice, e un exemplu concludent – dictaturile au o construcție mai slabă, pilonii, chiar dacă verticali, pot să se rupă oricând).

O constantă a filmului: hârtiile cuvântărilor…Nixon le primește de la un consilier, exact înainte de a urca pe podium, Ceaușeștii le au deja în buzunar, și le folosesc cu orice ocazie: momentul cel mai hilar e faza când Lenuța citește de pe foaie despre cum ea are niște ani buni (vreo 40) de activitate revoluționară în cadrul Partidului Comunist român în spate, dar și norocul de a-l fi întâlnit pe actualul tovarăș de viață Nicolae Ceaușescu. Unicul, de Gaulle nu folosește foi ci improvizează, dar el vine de pe altă planetă.

M-am prins la ideea că, în definitiv, politicienii, adică inșii ăia de la care noi așteptăm o groază de lucruri și soluții ar fi de fapt, niște simpli cititori de bilețele, hârtiuțe, ciorne și foițe. Atât despre competența lor.

P.S. Vorbesc despre filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” realizat de Andrei Ujică.

This entry was posted in cinema, idei and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.