O antologie de poezie (The Ecco Anthology of International Poetry)

Dintre genurile literare, poezia pare a fi cea mai amenințată de capcana provincialismului. De‑a dreapta șade limba maternă a creatorului și universul cultural care o articulează – seturile de registre simbolice, mitologice, lingvistice și sociale, atât cele în uz, cât și cele potențiale – un fel de intimitate a locului. De-a stânga stă sensibilitatea unică a Creatorului – culegătorul de metafore, ziditorul de înțelesuri și meșterul cuvintelor – individualizat și el până la extremă: vorbește despre sine la plural, își extrage viziunile propriul Eu (Octavio Paz) și cearcă absurdul – desprinderea de propriul corp (Pablo Neruda, „Walking Around”: Se întâmplă să obosesc să fiu om… se-ntâmplă să mă satur de piciorul meu și de unghii, de păr și de umbră). Acest dublu provincialism (al locului și al omului) oferă un sol fertil pentru un tip de argumentare ce postulează intranslabilitatea metaforei poetice – în contrast cu modelele romanești sau dramatice, ușor convertibile în universuri culturale străine. Fapt curios, intranslabilitatea e terenul spre care converg atât pesimiștii (cei care nu dau multe șanse poeziei ca formă de artă, fie din motiv că nu se prea vinde, fie că e „neînțeleasă”, fie că e doar o ciornă a celorlalte genuri), cât și optimiștii (cei care cred că poezia e un lucru serios, cu viitor, dar, vai! limitată mult de limba și cultura în care trăiește poetul).

Așa stând lucrurile, editarea unei „Antologii a poeziei internaționale” (centrată în temei pe veacul XX și primul deceniu al secolului XXI) ar trebui să constituie un pariu îndrăzneț, aproape imposibil de imaginat, dacă luăm drept literă de lege condiţionările – pretins obiective – formulate mai sus.

Autorii, poetul Ilya Kaminsky (născut la Odessa în 1977, apoi emigrat în Statele Unite, împreună cu familia, în 1993, și, ca detaliu adițional al nebuniei acestui pariu poetic – lăsat aproape fără auz de un medic sovietic, care a confundat parotidita epidemică cu gripa) și editorul Susan Harris, de la „Words Without Borders” pornesc dintr-un punct cumva opus intranslabilității – corespondența. Ideologia estetică a celor doi antologatori e de găsit într-o spusă a Annei Ahmatova, care numea similaritățile în lirica internațională drept „corespondențe în aer”. Ei bine, cartea e o căutare intensă a unor asemenea corespondențe: momente în care, argumentează editorii, „poeți din arii geografice, circumstanțe istorice, tradiții și lumi culturale diferite par să se adreseze unul altuia în scrierile lor.” Wisława Szymborska se adresează unui vers al Annei Ahmatova, care, la rândul ei, poartă o discuție cu Adam Mickiewicz, prin care vorbește Shakespeare. Despre un vers din Biblie, care se constituie deopotrivă ca un pământ comun din care răsar discuțiile, dar şi facilitează comunicarea dintre poeţi.

Iată un vers celebru din Ecleziastul (text evreiesc vechi): „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”

Poetul polonez Tymoteusz Karpowicz îi oferă o interpretare contemporană: ”…biletul de cinema își are timpul său, la fel, biletul spre nicăieri, drumul spre râu sau poate spre nori…” și astfel, nu doar că interoghează vremea în care trăiește (secolul XX), ci caută poduri spre alte voci care veghează.

Alteori, puntea de întâlnire e căutarea liniștii sau a raiului copilăriei pierdut odată cu maturizarea. Pier Paolo Pasolini îi scrie mamei: „ești de neînlocuit. și de asta, viața pe care mi-ai dat-o mă condamnă la singurătate. nu vreau să fiu singur…”

Iar Wisława Szymborska pare să scrie un ecou: „sub acoperișul surorii mele sunt în siguranță: soțul ei ar muri mai curând decât să scrie poezii.”

Astfel, sirianul Adonis (pseudonimul lui Ali Ahmad Said Asbar), rusoaica Anna Ahmatova, austriacul Ingeborg Bachmann, chinezul Bei Dao, francezul Yves Bonnefoy, argentinianul Jorge Luis Borges, brazilianul Joao Cabral de Melo Neto, românca Nina Cassian, grecul Constantine Cavafys, poeta disidentă cubaneză Maria Elena Cruz Varela, ivorianul Bernard Dadie, bulgăroaica Blaga Dimitrova, pakistanezul Faiz Ahmed Faiz, suedezul Lars Gustafsson, ungurul Attila Jozsef, japonezul Mitsuharu Kaneko și mulți-mulți alții, unii dintre ei celebri, alții – cunoscuți doar de un public restrâns, în ciuda distanțelor ce-i separă, angajează un dialog amical reciproc, viu și pasionat, uneori aprins chiar, alteori nostalgic și leneș, în alte momente visător sau patetic, ca și cum o zeitate nevăzută i-ar fi așezat împreună (o, visul dintotdeauna al cititorilor!) într-un spațiu imaginar…

___________

The Ecco Anthology of International Poetry, editori Ilya Kaminsky și Susan Harris of Words Without Borders, Ecco, 2010

articol apărut în revista Contrafort, 3-4 (183-184), aprilie-mai

This entry was posted in poezie and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.