inca carne de tun politica

Vitalie Sprînceană

De ieri circulă pe net un mesaj care mi-a venit de cel puţin 5 ori, din diferite direcţii:

sunt cateva lucruri pe care le visez. as vrea sa fie 10.000 de grupulete a cate 10 oameni, asezati pe jos in pman si la toate intersectiile din jur. sa vina cu laptopuri si carti si ipods – si sa discute – si sa vina in fiecare zi.
as vrea sa nu fie acolo persoane de care nu mi-ar placea sa ma apropii in viata cotidiana – persoane in costume sportive si rase pe cap, care rad si mananca seminte – si care se legau de mine cand aveam 15 ani ca am parul prea lung.
as vrea sa nu se urle slogane despre lucruri pe care nu le vrem, dar sa se ne dam exact seama care e schimbarea pe care o asteptam. si sa stim exact de ce venim acolo.
as vrea sa stam impreuna – si sa ne simtim bine impreuna – sa fie grupuri mici si frumoase, asa cum am vazut cateva.
as vrea sa stau acolo asa cum am stat ieri cu un grup de fosti elevi de-ai mei – asezati pe asfalt, stiind exact de ce am iesit si fiind siguri ca vom iesi in fiecare zi.
daca vom iesi acolo, zilnic, si vom sta impreuna – si nu vom demonstra ca suntem slabi, si nu vom accepta provocarile – va fi bine.
daca nu vom avea ura, va fi bine.
daca violenta necontrolata – despre care ne spun atatea psihologiile multimii – va fi inlocuita de calm si deschidere si siguranta de sine, va fi bine
.”

Iniţial am crezut că e o glumă, un eseu distribuit anonim pe net, un nou trend literar – de a trimite bucăţi de proză pe net pentru a ajunge direct la cititor, pe urmă însă am înţeles că ar fi vorba totuşi de un soi de manifest cică nepolitic, dar totuşi politic…

Încerc să înţeleg dacă este vorba de un cenaclu literar care vrea performance în stradă cu 10 mii de grupuleţe a câte 10 oameni, sau o iniţiativă politică ad-hoc, fără organizarea, haotică, vulnerabilă, dezorganizată, dar cu emoţii, adică exact o hoardă necontrolată ca aia în care a degenerat protestul paşnic de marţi…

Întâi, că e discriminatorie: „as vrea sa nu fie acolo persoane de care nu mi-ar placea sa ma apropii in viata cotidiana – persoane in costume sportive si rase pe cap, care rad si mananca seminte – si care se legau de mine cand aveam 15 ani ca am parul prea lung.” Ok, şi dacă aceste persoane vă împărtăşesc ideea? Le alungaţi acasă pentru că mănâncă seminţe? Înlocuiţi autoritarismul roşu cu unul democratic? Discriminarea conform unui criteriu fals şi insignifiant (lungimea părului) o păstraţi deci, doar că îi conferiţi o aură democratică…

Apoi, că e fără mesaj: „as vrea sa nu se urle slogane despre lucruri pe care nu le vrem, dar sa se ne dam exact seama care e schimbarea pe care o asteptam. si sa stim exact de ce venim acolo” Şi? Unde vă e mesajul? Unde e acel „să ştim exact de ce venim acolo”?  A ascunde mesajul în păpuşoaie şi a vorbi stufos despre scopuri nu e manifest, nici lozincă, e masturbare publică… Citiţi, băieţi, manifeste: măcar „Manifestul Partidului Comunist” ca să vedeţi cum se scrie un slogan, cum se formulează o idee, cum se argumentează un scop… Mai faceţi o raită şi prin Lenin, care se întreba: ce-i de făcut? şi veţi vedea ce fac Ei …

as vrea sa stam impreuna – si sa ne simtim bine impreuna – sa fie grupuri mici si frumoase” – minunat. Vandalii de marţi stăteau şi ei împreună şi se simţeau bine…Bănuiesc că, dintr-o perspectivă neroniană, păreau şi frumoşi. Dar iresponsabili, inconştienţi, turmentaţi de euforia puterii absolute în bârlogul „duşmanului răpus”, setoşi de violenţă…

Îmi este frică de un activism care-şi propune „să stea împreună”, şi de un mesaj „revoluţionar” de genul: să ne simţim bine împreună… Halal revoluţie moldovenească.

daca violenta necontrolata – despre care ne spun atatea psihologiile multimii – va fi inlocuita de calm si deschidere si siguranta de sine, va fi bine” „Tovarăşi”, 10 mii de mulgătoare plus 10 mii de academicieni, adunaţi în piaţă, fără scop, fără idee, fără lideri, fără organizare, fără mesaj şi până la urmă fără sens, nu fac 20 mii de profesori universitari, ci 20 mii mulgătoare…

E uluitor cât de mult îl fascinează pe autorul anonim ideea celor 100 mii de demonstranţi care ar citi poezie, o gloată sedusă de un vers, un fel de reading performance la scară naţională… Am impresia că întregul text a fost scris de dragul acestei idei…În faţa unei asemenea privelişti eventuale, raţiunea stă să tacă…Emoţie, fior, sentiment, entuziasm – toate se trezesc sub impulsul palpitaţiilor unei mulţimi care ar citi pe Kant, Nabokov, Proust, Joyce, Dumas, Playboy, Private, Manual de Silvicultură şi Horticultură, Scheme şi Desene în Industria maşinilor, Dicţionar de Pleonasme etc…

Un mesaj/slogan/apel redactat într-o impecabilă limbă literară, scris însă, într-un execrabil limbaj politic… Încă o încercare idioată de a aduna în piaţă emoţie şi sentimente, prost organizate şi fără o idee concretă a ceea ce vor să facă, încă carne de tun politică pentru un anume tip de discurs. Ca şi marţi, how-how-ul împotriva know-how-ului…

p.s. la Chişinău plouă. „Revoluţia” se amână


7 Responses to “inca carne de tun politica”

Leave a Reply

CommentLuv badge