blog implicat

carti filme muzica idei polemici

despre virginitatea babei cu 5 copii

sau cuvânt împreună despre presa moldovenească…

Demult căutam un port în care să ancorez, măcar temporar, nişte nemulţumiri proprii, apoi câteva angoase „muşcate” de la Cristian Sîrb (vezi aici şi aici), un balast „intern” venit chiar din breaslă  (Valentina Basiul) plus cele 10 min pe care le consacru zilnic lecturii pe diagonală a presei moldoveneşti. L-am găsit sub forma unui articol scurt al d-lui Andrei Pleşu, publicat în Adevărul din 11 martie. „Echidistanţă şi angajare” e numele podoabei de luciditate, scrisă cu ocazia unui mini-scandal mediatic legată de plecarea lui Traian Ungureanu de la Cotidianul.

Eu cer (doar) două lucruri de la un gazetar:

1. să se adreseze inteligenţei mele (nu maţelor, nu nevricalelor, nu idiosincraziilor mele), şi

2. să scrie bine.”

Concis, precis, punct ochit – punct lovit. O replică ce transformă, fără simpatii particulare, în hârtie igienică atât presele independente, cât şi cele aservite, cele de opoziţie şi cele ale Puterii.

O echivalenţă perfectă poate fi stabilită între organul căruia i se adresează articolele, pamfletele, editorialele, copy-paste-urile jurnaliştilor autohtoni şi nivelul ziarului respectiv (să fie oare o întâmplare faptul că în română ziarului i se mai zice organ de presă?)…

Poate, cu ceva sforţări, unele ziare moldoveneşti ar ajunge la nivelul burţii, altele la cel al inimii, dar în nici un caz mai departe.

Nu este un dialog inteligenţă-inteligenţă în isteria colectivă a vânătorii de vrăjitoare, cu referire la moartea lui Grigore Vieru, alimentată cu titluri ieftine gen: Ucigaşii! Asasinii!, cu publicarea pozelor „duşmanilor” (curat vestul sălbatic, mă mir că n-au afişat şi un preţ pentru capul/pălăriile acestora!) în ziare pretins serioase precum Timpul de dimineaţă, Jurnal de Chişinău, Literatura şi Arta etc.

Nici moralismul ieftin gen: trădare, tâlharii, hoţii, minciunoşii, vagabonzii, neica-nimenii, profitorii practicat de Flux, Moldova Suverană, Timpul de dimineaţă, Jurnal de Chişinău, Literatura şi Arta şi restul nu se ridică mai sus de buric…

„Argumentaţia” eroticoidă a unui Viorel Mihail (zoioase, curve patentate, jurnaliugi, codoşi) e în genere, la o treaptă pubiană, chiar dacă autorul scapă pe alocuri idei bunicele…

La fel de puţin inteligibile sunt afirmaţiile la grămadă, mai mult lozinci decât dezbateri: economia a scăzut, datorită guvernării (care economie? Despre ce fel de indici e vorba?), X a furat ţara….

Rar, foarte rar, ziarele moldoveneşti sunt polivocale, aşa cum sunt rudele lor foarte îndepărtate (mărim distanţa de rudenie în folosul ziarelor occidentale, nu a celor autohtone), în care, cot la cot, paragraf lângă paragraf, s-ar încălzi două opinii diferite la aceeaşi temă… Majoritatea absolută a fiţuicilor practică monologul… Nicolae Dabija l-a dat cică afară pe Matcovschi pentru că a susţinut pe altcineva la nişte alegeri şi ar avea păreri diferite, editorialele din Timpul, Jurnal de Chişinău, Moldova Suverană, Flux se aseamănă atât de mult între ele, în cadrul fiecărui ziar, încât e greu, foarte greu să faci o distincţie, uneori doar poza indică faptul că ar fi scrise de nişte oameni diferiţi…

Un dialog, atunci când este născut în chinuri mari, cu voie de la cine trebuie, nu continuă mai mult de două propoziţii, după care începe bătutul câmpilor, pe temele vechi: votul din 4 aprilie 2005, Eminescu, Limba, România, Rusia, comuniştii, mamă-ta, du-te în…

Angajamentul politic e o ruşine, de aia toată lumea caută virginitate politică, adică neutralitate, independenţă şi altele. E mai uşor să învii calul lui Ştefan cel Mare decât să smulgi unui ziarist recunoaşterea faptului că e angajat politic… ca şi cum asumarea unei poziţii coerente în spaţiul public şi justificarea ei arguemntată ar fi o ruşine. Pretinsa independenţă, de fapt o scuză pentru lejeritatea cu care ziarele sar în patul primului mire, face imposibilă orice dezbatere ideologică: mania neutralităţii a împărţit idioţii în 2 cohorte: guvernanţi şi restul, dintre care unii sunt comunişti cu ziua, alţii sunt rând pe rând social-democraţi, creştin-democraţi, socialişti, liberali etc…

O identificare politică negativă (noi suntem anti-!), justificată prin clişee aparent normale: presa câinele de pază al societăţii (adică câinele păzeşte hoţul cât acesta fură!)…

Presa mai e şi partizană, chiar atunci când aliat e adevărul: am mai scris (na, că mă citez) despre anacronismul unor iare care tăinuiesc bazaconii, atâta timp cât binefăcătorii sunt de-ai noştri, după care îl trâmbiţă, atunci când „bandiţii” au plecat la ei. Aşa a făcut ziarul Timpul cu dezvăluirile despre coţcăriile lui Tudor Tătaru pe vremea lui Urechean, aşa face şi Moldova Suverană când dă sfoară în ţară că Tarlev, pe vremea când era prim ministru, ar fi umblat la ulciorul cu miere…

Departe de mine gândul că un spaţiu public teafăr ar apărea în Moldova, creat fiind de presă… Practicând genul thriller (a se vedea articolul de mâine al lui Mihai Conţiu din Moldova Suverană), aceasta creează o atmosferă sumbră de suspans, în care firavele încercări de discuţie calmă sunt înăbuşite de uralele „luptătorilor” fără cauză, fără baricade, dar cu orientare politică corectă, în care orice formă de perspicacitate este jertfită pe altare imaginare, vremelnice sau eterne…

Chiar dacă-şi dă aiere de mare prinţesă, mass-media moldovenească nu e decât o Chiriţă de la Bârzoieni, ce vrea să pară educată, dar înjură în limbaj de mahala… ce mai, 10 min e mult, trebuie să reduc timpul la 30 sec… cel mult…

Previous

un razboinic trebuie sa aiba si simtul umorului

Next

o prezenta care conteaza

17 Comments

  1. eu cheltui mai mult timp ca tine pentru presa din Moldova.
    Este ca un drog prost dar necesar.

    alexs last blog post..war against art?

  2. poate nu e drog, ci placebo?

  3. Lucia

    +1000000! Multumesc pentru post, Vitalie:-)

  4. mda, dezamăgirea în presa locală îmi e mare. Recent m-am dezis de unimedia, al căror articole scrise intr-un rosu socant si articole copy/paste m-au enervat la culme…

  5. Olga, eu citesc presa din Moldova din obligatiuni de serviciu. in rest, caut mass-media straina…
    sa-ti zic ca Die Zeit de saptamina asta are tocmai 96 pagini de literatura, din 180, adica jumatate?
    nu stiu daca problema e in public (ca se cumpara samariteanca pe bune) sau in jurnalisti, cert e ca si blogosfera nu sta ceva mai bine, fiind si ea o emulatie de monologuri, presarate ici-colo cu narcisism…
    nu cred ca e vorba doar de bani, anumite lucruri pot fi facute si fara bani…pe net, bunaoara…

  6. hmm, poate doar trecem printr-o perioada de trecere din presa cenzurat/inhibata la una cea care nu stie ce sa faca cu liberatatea obtinuta? Ca adolescentina ce abuzeaza de machiaj pentru ca se simte mare dar inca nu stie sa faca diferente… astfel doar ca femeie va fi apreciata, prin echilibrul interior gasit..

    (Apropo, poti schimba linkul din blogroll cu http://ceziceu.ziarulstrazii.com ? Multumesc mult! )

  7. hmm, poate doar trecem printr-o perioada de trecere din presa cenzurat/inhibata la una cea care nu stie ce sa faca cu liberatatea obtinuta? Ca adolescentina ce abuzeaza de machiaj pentru ca se simte mare dar inca nu stie sa faca diferente… astfel doar ca femeie va fi apreciata, prin echilibrul interior gasit..

    (Apropo, poti schimba linkul din blogroll cu ceziceu.ziarulstrazii. com ? Multumesc mult! )

  8. ce “idei bunicele” ai reperat la V.M.?
    un link… ceva, sa mai reduc din cotloanele bestiarului rau mirositor.

  9. dorel curtescu

    daca ai reduce cetitul gazetei md la cat mai putin timp, nu ai avea impotriva cui sa te revolti si, totul ar trebui sa mearga struna. trebuie sa fii de acord, nu poti primi vesti de tip fulger rasfoind presa noastra. trebuie sa ne invatam sa citim printre randuri, cum e la Soljenitin (ai nevoie si aici de timp).

    cateva lucruri, oarecum, par stranii:
    -unui inginer care stie sa dea cu ciocanul, dar isi da cu el des peste degete, titlul de inginer i-ar fi blamat. in gazetaria autohtona, oricine scrie macar doua aliniate se numeste/e numit jurnalist, caci brevetul cutare si-l asigura prin publicatia intr-un ziar.

    -maestrii de condei refuza scrisul analitic, pentru ca sunt inapti sa o faca. ar trebui sa tradeze mesajul care trebuie bruiat. intr-un monolog te adresezi turmei si poti strecura de la dispozitia cu care te-ai trezit, timpul de afara, fazele lunii etc, pe la jumate de articol ajungi la o idee… articolul transformandu-se astfel intr-un miscelaneu, nu altceva. ma gandesc, daca autorul articolului s-ar adresa unei singure minti, articolul ar putea fi altul.

    -odata ce scriu la rubrica politica, unde sunt puse in discutie treburile polisului, regretabil fapt, ca nu-si asuma o raspundere pentru ce scriu. se trece si peste asta, ioc onoare Ioane! indreptatirea e ca cugetul se actualizeaza la prezent si refuza sa vada perspectiva in viitor.

    -presa noastra, pisaloaga, tradeaza sentimentul de malitiozitate chiar in timpul lecturii. un articol editorial il recunosti al cui este dupa mediocritatea limbajului. poti culege citate cate vrei.

    undeori asta si imi pare, ca presa moldoveneasca e o confuzie de felurite genuri literare.

  10. IM

    Ai sesizat problema.
    Care ar fi solutia? O noua publicatie, ceva mai independenta, care sa ocupe nisa lasata libera dupa incadrarea “Timpului” in PLDM? Probabil.
    Am dubii ca s-ar gasi multi cititori pentru presa de tip occidental la noi. Asta daca vom cadea de acord asupra ce inseamna presa de tip occidental, pentru ca daca luam la “puricat” presa occidentala descoperim ca si acolo posturile tv si ziarele fac jocul cuiva, poate ceva mai voalat decat la noi …
    Cine plateste vrea rezultate, iar pentru independenta presei sunt cam putini investitori dispusi sa plateasca.

  11. Mario

    Vitalie, cred ca ai in dreptate atunci cand observi caracterul angoasat si paranoid al presei de opinie din RM. Totusi, mi se pare ca lamentoul tau ignora contextul – nu poate fi atinsa o masa critica in jurnalism independent de nivelul societatii respective, iar RM nu este o tara normala si nici nu poate sa asceada catre o relativa normalitate trecand pe sub aceleasi furci precum alte societati post-totalitare din regiune. De pilda, in RM anormalul e parte a unui grup separat de patologii fata de inadecvarea romaneasca, de marginalul bulgaresc, de parohialul premodern albanez si chiar fata de teleologia recuperatorie a balticilor. In spatiul RM (evit sa zic “moldovenesc” deoarece sunt din Moldova romaneasca), fortele care indeobste controleaza dinamica unei societati – conservatorii si insurgenta antisistem – opereaza cu bunurile simbolice ale unui spatiu postcolonial extrem de sarac ideologic si material, fara nici cea mai firava traditie democratica ori continuum elitar, cu o populatie traumatizata pana la fibra de experimente societare esuate conduse dintr-un exterior inca perceput ca gen proxim si insusit ca atare. Intr-un astfel de context, opinia cel mai adesea se ingeamana cu propaganda care nu este altceva decat epicizarea inerent maniheista a strigatului de lupta si a interogatoriului intr-un context in care fie si definitia normalitatii trebuie reevaluata deoarece e adesea des-obiectivizata. Ca sa intelegi ce vreau sa spun, observa te rog ca “normalul” in Bulgaria de pilda nu poate fi acelasi precum in RM deoarece in Bulgaria e cat de poate de firesc sa ceri echilibru si coerenta in arhitectura imagologica a statului, in timp ce in RM fundamentele imagistice ale statului sunt usor interpretabile ca un rapt de identitate continuator al politicilor coloniale din tinut. Situatia respectiva nu e foarte des intalnita si trebuie cautata in tari precum Ucraina ori Kosovo. In concluzie, nu poti cere jurnalistului de rand sa se smulga dintr-o realitate pe care nu o pot evita inca facand jurnalism fara sa ofere un avantaj hotarator unei alte parti a presei perceputa drept ostila si avand drept scop anihilarea opozantilor. Jurnalismul in RM este pe baricade si aceasta oglindeste starea intregii societati la toate nivelele. Seriozitatea situatiei e reflectata si de potentialul sau infectios: de exemplu, e halucinant pentru mine sa vad cum un jurnalist precum Socor – pe care l-am crezut candva un profesionist – poate sa produca propaganda dupa toate perceptele artei… Asta nu inseamana ca nu se poate produce presa de calitate la Chisinau (imi vine in minte excelentul colectiv de la Europa Libera) dar astfel de jurnalism este cel mai adesea fara impact.

  12. Ion, convingerea mea, simpla, cat cunostintele mele de economie e ca, daca nu exista cerere pentru presa occidentala buna, ea poate fi, fara probleme, creata… economistii si specialistii PR stiu cum.
    Apoi, nu idealizez in nici un caz presa occidentala – are si ea cusururile ei. Dar: 1) daca e angajata atunci isi asuma acest angajament politic in mod constient si nu se da dupa gardul „independentei”, 2) e scrisa inteligent, adica se adreseaza creierului, nu putzei (sorry pentru „verzatura”), 3) e scrisa bine, adica cu gramatica, stil si coerenta… eu cred ca putem concepe si in Moldova o astfel de presa (un Der Spiegel, Die Zeit, Le Monde, New York Times ar putea servi drept exemple bune in acest caz…)

    Mario, eu m-am cam plictisit de baricade in societatea moldoveneasca… mai ales cand cei care stau acolo le schimba frecvent, cu aerul ca procedeaza natural, cand unele baricade sunt inventate (cum mi se pare, pentru moment, cea unionista sau cea anti-nationalista a „rosilor”)… o normalitate „moldoveneasca” ar fi posibila doar daca anumite garduri artificiale sunt scoase, unul dintre el ar fi inutilitatea, cum ziceti, a vorbei cu talc, a argumentului… mi se pare ca aceasta revolutie permanenta trotchista e fortata, si simulata, pe alocuri…
    E loc pentru discutii calme, echilibrate, cum se face la Europa Libera, e loc si pentru ergumente, nu doar pentru injuraturi, dar trendul asta, inca, se face pe bani straini…

  13. Mario

    Vitalie, indemnul tau la dragoste pe tunuri e nobil dar e cel mult timpuriu daca nu ridicol si inpracticabil fara o evolutie de substanta a intregului sistem partinic si de fond ideologic si mentalitar din RM. Care ar fi “gardurile artificiale” scoaterea carora ar rezolva problema? Cine ar trebui oare sa faca primul pas in conditiile in care spatiul informational din RM e imbibat pana la saturatie de ideologie atavic sovietica inspicata pe Moldova 1 cu comunicate despre sarbatorirea eliberarii nustiucarui sat de fascisti ori despre aberanta celebrare a 650 de ani de la bla, bla, bla? In situatia data, cum ar suna un ins exceptional precum Vitalie Ciobanu chemandu-l la intelegere pe un tonomat ideologic precum Berlinschi? Cum ar reactiona Moldova Suverana? Vrei sa spui ca l-ar da afara pe Contiu si s-ar aseza la masa discutiilor civilizate despre cum a face jurnalism militant la nivel de gazeta de perete colhoznica nu ajuta in nici un fel “idealurilor europene” pe care guru Voronin pare a le incuraja in fiece titlu pe care foaia respectiva-l publica? Vrei sa spui ca Nicolae Negru s-ar aseza la discutii cu Viorel Mihail explicandu-i cum e o diferenta mare si hotaratoare intre genul jurnalistic (bazat pe informare exhaustiva si minimalism stilistic) si literatura erotico-pasunista despre cum un politician e bun fiindca stinge lumina in casa blocului? Vrei sa spui ca unui site de manipulare informationala cruda precum Omega i s-ar taia fondurile, Moldpres ar incepe sa ofere efectiv informatie si nu propaganda ieftina, Jurnaltv ar inceta cu pamfletele de trei lei, iar Flux ar deveni mai mult decat mai mult ca perfectul autocenzurii? Cu alte cuvinte, cine ar trebui sa faca ce in conditiile in care RM este ceea ce este???? Si ce vrei sa spui despre bani straini? Exista un sistem domestic de finantare a unei societati civile neinregimentate in RM???? (Fiindca-ti respect inteligenta nu vreau sa cred ca observatia are vreo legatura cu campania voroniniene despre cum opozitia e finanta de Romania…)

  14. Mario

    Alas, Vitalie, deabia ce observai chestia pe care ai bagat-o mai sus despre “Der Spiegel, Die Zeit, Le Monde, New York Times”… Replica pe care ti-as da-o e ca jurnalismul la nivelul respectiv se va face in RM atunci cand vizita cu flori a unui presedinte de stat la statuia unui criminal genocidar ar avea o sansa sa duca la demisia presedintelui.

  15. IM

    Vitalie, de fapt ceeqa ce spuneam este deja un loc comun. In RM nu exista investitori care sa plateasca pentru independenta presei. Exemplul dat de tine si de Mario cu Europa Libera este irelevant, pentru ca Europa Libera este mai mult un post filantropic, adica nu urmareste profitul. Iar cei care il finanteaza au si ei o anumita agenda politica … :)) ce-i drept una mai nobila decat finantatorii presei delimba rusa …

    Der Spiegel, Die Zeit, Le Monde, New York Times ? NYT a facut jocul lui Obama, Le Monde se stie a cui e , Der Spiegel – a fost initial anti CDU, a avut probleme cu Adenauer …
    Cine plateste pentru sutele de pagini ale respectivelor publicatii?
    Jurnalistii moldoveni sunt la fel de buni ca cei din Occident dovada BBC, Deutsche Welle, Europa LIbera … doar ca nimeni nu-i va plati ca ei sa faca jurnalism independent. De ce? Pentru ca sa platesti pentru independenta presei este pura filantropie in RM. Donatorii occidentali stiu cel mai bine. La cati bani s-au bagat trebuia sa fie impanzita RM de ziare independente. Nu merge. De ce?
    PR pentru limba romana corecta? Nu prea am vazut.

  16. unom

    Creştinismul originar – cult demonic

    Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

    Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

    Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

    Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

    Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

    O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

    În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

    Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

    Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

    Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai avut ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

    Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece! Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

    Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

    Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

    Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

    Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este concentrată pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
    Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

    Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

    Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

    Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

    Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui se află.

    Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

    Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea Dumnezeule adevărat?

    unom

  17. elevul

    Urare profesorului de religie

    Noi elevii acum de Paste,
    Iti dorim ca s-ajungi moaste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén