regula ultimilor arsini

Vitalie Sprînceană

„Acum ascultă: regula ultimilor arşini! Zona ultimilor arşini  este una delicată, şi poate, cea mai periculoasă fază a cercetării – travaliul ştiinţific e aproape încheiat, scopul e aproape realizat, totul parcă a fost făcut bine şi dificultăţile au rămas în urmă, dar calitatea rezultatului lasă de dorit. Mai e nevoie de ceva revizuiri, poate ceva investigaţii suplimentare. În acest moment de oboseală şi satisfacţie de sine, ispita de a lăsa munca baltă e foarte mare. Creşte şi dorinţa de a abandona teoria aşa cum este, fără a ajunge la calitatea absolută. Munca în zona ultimilor arşini e foarte, foarte complicată, dar extrem de preţioasă, pentru că este făcută cu cele mai bune instrumente. Regula ultimilor arşini asta şi spune: să nu laşi munca neterminată la acea etapă lunecoasă. Şi n-o amâna, pentru că, construcţia mentală şi inteligenţială a cercetătorului va părăsi această zonă! În nici un caz nu pune timpul cheltuit mai sus decât toate, adevăratul scop e obţinerea perfecţiunii.” (Alexandr Soljeniţîn, „Cercul Întâi”)

Partea „teoretică”. Aplicaţie practică:

Un prieten mi-a povestit o întâmplare: un oarecare X, basarabean din nordul ţării, dorea să ajungă în Grecia, la muncă, ilegală fireşte. Acolo deja era maică-sa. Legal. Tipul a încercat legal: n-a ieşit nimic – e greu să convingi autorităţile elene că vrei să mângâi, cu palmele tale bătătorite de ţăran, Partenon-ul sau Acropola, mai ales când ai circumstanţa agravantă de a fi cetăţean moldovean. X a mers iniţial în România. Legal, fireşte. Şi aici se termină legalitatea. După aia a trecut ilegal în Serbia. A rătăcit mult, evitând, pe cât a fost posibil, ochii lumii. Mai ales a lumii cu epoleţi. A urmat Macedonia: acelaşi scenariu: tufişuri, crâşme dosite, apartamente ilegale. În fine, a reuşit să intre în Grecia. Ajuns la Atena, telefonează mamei. Aceasta îi promite să-l ia de la gară în jumătate de oră… X, mulţumit că toate s-au aranjat cu bine, decide că e timpul să se relaxeze: scoate o ţigară, o aprinde, fumează. După care aruncă chiştocul jos, undeva în stradă, moldoveneşte, încă mai moldoveneşte trage un scuipat frumos, bogat în chiar una din maşinile parcate alături. Este zărit de o patrulă de poliţişti care fac gardă în zona aia.

– Documentele, vă rog. Veţi fi amendat pentru încălcarea ordinii publice ( a aruncat restul de ţigară acolo unde nu trebuia)…

X n-are un document care ar proba că a intrat legal pe teritoriul Greciei. Nu ştie nici limba. Este umflat şi dus la sectorul de poliţie. După 5 min i se aplică în paşaport ştampila Deportat, şi este însoţit la aeroport, îmbarcat în primul avion spre Chişinău. Nu şi-a văzut mama decât când aceasta a revenit în Moldova…la 2 ani şi ceva…El era deja în puşcărie la vremea aia. Nu i-au ţinut nervii: a prădat un magazin şi a fost închis…

În cazul lui, nu era vorba de ghinion. Nenorocul vine atunci când restul cărţilor sunt bune. Or, ale lui nu erau chiar bune. Apoi, le-a jucat prost. Era în Grecia, adevărat, dar nu în Grecia aia din umbră unde putea fi protejat, ci în Grecia oficială…Ajuns la finele „experimentului”, X a trişat, obosit ori satisfăcut, de ce-ar conta motivul…


2 Responses to “regula ultimilor arsini”

  • Ion Grosu Says:

    Au ruşii un termen – fotojaba – se ia o fotografie şi se modifică în photoshop pînă la epuizare. Nu ştiu termenul în engleză sau română, rog snobii să mă ajute.

    Cam asta ai făcut cu minunatul citat din Soljeniţîn.

    Pe de altă parte trebuia cineva să facă efortul de a-şi imagina o emigrare ideală, “adevăratul scop [al căreia e] obţinerea perfecţiunii” 🙂

    Ion Grosus last blog post..Vlad şi Meteora

  • max Says:

    aici imi vin in gind doar doua: scopul scuza mijloacele (oricind, mai devreme ori mai tirziu, depinde cit de nobil e scopul); si a doua: sa vad parisul si sa mor.
    din pacate moldo-tipul a murit/s-a ars. D-zeu sa-i ierte pojarul!!!

    maxs last blog post..O nouă înjurătură: Du”Timpul”(ă)!!!

Leave a Reply