Poetul a murit, traiasca poetul!

Vitalie Sprînceană

E oficial. Poetul Grigore Vieru muri, azi noapte, la Spitalul de Urgenţă din Chişinău şi va fi înmormântat la cimitirul din strada Armenească la 20 ianuarie. Preşedintele Vladimir Voronin a semnat un decret privind declararea zilei de doliu naţional la 20 ianuarie şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru.(Unimedia).

Televiziunea Publică “Moldova 1” a băgat un flash pe durata filmului “Văleu, văleu, nu turna”, apoi a întrerupt emisiunea “Ring Star” pentru a pune pe post înregistrarea seratei de creaţie prilejuită de aniversarea a 70-a scriitorului (an. 2005)…

Grigore Vieru a fost un poet complex, a scris mult şi contradictoriu. A excelat în poezia pentru copii (cei mari şi mici) – după părerea mea umilă, cel mai talentat cântăreţ al Mamei în limba română, reuşind să scrie cam tot ce se putea scrie despre mamă: a comparat-o/asemuit-o cu toate – izvorul, stelele, pădurea, natura, cerul etc. A scris, despre mamă, în toate registrele: tragic, comic, baladă, poezie, odă, bocet, doină…

A exploatat intens sensibilitatea şi emoţiile, fiind un poet al inconţtientului pasional.

A fost, într-un sens, nihilist. Întreaga sa creaţie poate fi citită prin grila opoziţiei/negării Progresului şi Civilizaţiei. A opus Inovaţiei Tradiţia, Noului necunoscut vechiul trăit şi idealizat: emergenţei familiei moderne, cu mobilitatea sa inerentă, Vieru i-a opus o familie statică, tradiţională, fondată pe dragostea necondiţionată de mamă, deteritorializării şi intensificării migraţiei –  casă părintească, societăţii globale –  Patria. E, în acest manifest, o nostalgie nedisimulată după mica comunitate rurală, frăţia, ca opusă societăţii anonime, construită pe relaţii abstracte.

Poezia sa pentru maturi este incomparabil sub nivelul creaţiei “materne”, la fel ca şi puţina publicistică. Poeziile despre limba română, Prut, Nistru, Lenin utilizează scheme poetice identice, repetiţii de metafore şi motive, construcţie şi sonoritate…

Odată cu moartea poetului Grigore Vieru se crează două goluri (pe care sper, din toată inima, să nu le acopere nimeni!) – instituţiile „poezie naţională” şi „poet naţional”, ambele rămăşiţe ale unei centralizări a artei de care aş vrea să uităm cât se poate de curând…

Instituţia „poezie naţională” a fost utilă regimurilor care au practicat forme de control a creaţiei: naţionalismul deşănţat nu se prea deosebeşte, în acest caz, de comunism. Ambele tipuri de mentalitate colectivă unică au avut nevoie de creaţii „reprezentative” şi „educative” care ar fi desăvârşit, la nivel imaginar, unitatea/uniformizarea clamată de naţiune/partid.

De cealaltă parte, funcţia de „poet naţional” a fost o reificare logică a nevoii de profeţi naţionali/de clasă de care Puterea a avut nevoie. Era poate, cea mai neliberă funcţie din statul politico-poetic: cu rigorile sale tematice rigide şi obligativitatea unor atitudini şi sensibilităţi. Nu ştiu dacă Grigore Vieru a prins „chestia” asta, există însă destui inşi care au făcut capital politic şi cultural pe seama lui… Mai avem un prozator „naţional”, Ion Druţă, şi un compozitor naţional, Eugen Doga.

Azi, odată cu dispariţia fizică a lui Vieru, devine reală anularea acestor două psoturi. Mai ales cea de păstor al naţiunii. Literatura autohtonă s-ar debarasa de complexele naţionale şi profetice şi s-ar crea un climat poetic normal, cu multe centre (pentru asta, US trebuie restructurată, un glasnosti şi perestroika la kolhozul de pe 31 august, 98 sunt mai mult decât necesare), curente, idei concurente… În care inovaţia ar fi salutată şi apreciată. În care criteriile succesului nu ar fi legate de aderenţa/nonaderenţa la nişte construcţii extraliterare (şi deci anormale) de genul: literatura naţională, poetul naţiunii etc.

Aşa-zisa „marginalizare”/”asasinare prin uitare” a lui Grigore Vieru e doar un mit comod… mutaţia care s-a produs a fost la nivelul calităţii şi esenţei publicului cititor al poetului. Grigore Vieru a operat la nivelul sensibilităţii, a scris poezie emoţională, pasionantă despre lucrurile obişnuite ale vieţii (casă părintească, mamă) şi cititorii săi, normal, au venit din zona consumatorilor acestui tip de poezie – gospodine, săteni, emigranţi moldoveni (vezi popularitatea nebună a unor cântece: Casa părintească nu se vinde şi altele din aceeaşi serie). Că scriitorii urbani, postmoderni, sociali, teribilişti ai Moldovei (şi cititorii lor) nu au gustat din poezia maestrului, ci au căutat alte surse, e un fapt normal…

Să-i fie ţărâna uşoară!

 

 

 


6 Responses to “Poetul a murit, traiasca poetul!”

  • Ion Grosu Says:

    Un articol foarte curajos. Nu pot fi de-acord nici cu evaluarea poeziei pentru maturi a lui Vieru, nici cu momentul ales pentru unele precizări provocatoare. Totuşi o idee care o zăresc între rînduri salvează şi iartă totul.

    Deseori marii artişti devin ostatecii turmelor de admiratori. Aducerea artei în mase a transformat-o în kitsch. O clasă de copii recitînd în cor o poezie e kitsch şi bulversează oamenii cu sensibilitate acută la ridicol. Dragostea maselor nu are nici o legătură cu obiectul acestei iubiri isterice. Cînd a murit Stalin babele au plîns şi s-au sensibilizat la fel cum a fost cînd a murit Vîsoţkii sau Gagarin. Anume condamnarea acestei relaţii instituţionalizate impuse de social, mai ales în partea aceasta a lumii rărită de normalitate, o văd cheia prin care trebuie lecturat acest material.

    Dar această chemare la critică individuală este utopică şi inutilă. Oamenii comuni au nevoie de kitsch ca să umple golul din casele şi sufletele lor. Victimă a acestei nevoi poate cădea oricine, chiar şi marii poeţi şi asta e un blestem. Între opera lor şi turmă creşte încet-încet un rapăn de versuri-tip, citate-tip, fotografii-tip, ipostaze-tip ancorate în memoria socială prin prezenţa în manuale, în cîntece populare, în emisiuni pentru copii şamd. După acest văl oamenii naţionali (artişti, politicieni, sportivi) nici nu se mai văd.

    Şi nu rămîne decît să trăim aceste momente cînd ne unim gîndurile în jurul unei iluzii pentru a ne mai simţi naţiune, pentru a mai putea fi parte a ceva mai mare decît suntem.

    Ion Grosus last blog post..Coroană-mpărătească

  • Vladimir B. Says:

    “Tot mai mica, mai tacuta,
    e maicuta mea batrana,
    e acum ca o samanta
    ce se uita in tarana.” – e de buna seama unul din cele mai emotionante versuri in limba romana dedicat mamei. Grigore Vieru a mai scris si altele, nu mai putin tulburatoare si imaginative. Toti poetii au avut acest fior la gandul ca mama este una…Totusi, eu nu voi intelege niciodata sintagma “mare poet”, caci esti poet sau esti versificator – altfel de categorisire e “contabilitate”. Grigore Vieru a fost un autentic poet. Acum, sa speram, va spune alte poezii – ingerilor. Cele lasate la noi – noua ne raman!

    Vladimir B.s last blog post..De ce nu semnez?

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Ion, pentru mine, intreaga poezie “materna” a lui Grigore Vieru intra in categoria: pentru copii (mari si mici).
    pentru maturi e restul, cea cu Patrie, Limba, pentru ca astea sunt lucruri serioase, abstracte – mama e perceptia imediata, Patria e ceva ce urmeaza a fi construit, in acest sens, poezia care abordeaza temele astea este mai sofisticata, mai logica, mai intelectuala si mai putin sensibila (compara: “maicuta, tu gradina” si “suflu in jarul limbii romane”). de asta zic ca e mai slaba, pe de o parte, nu are acel nerv sensibil, pe de alta parte, e o zona in care poetul Grigore Vieru a fost bun, dar nu neaparat cel mai bun…

    altfel, semnez sub orice slova din comentariul tau…

  • DSP Says:

    La ceas de despărţire
    (La moartea lui Grigore Vieru)

    A început să ningă a jale peste Prut
    Omătu-i plin de lacrimi, în bocete fiori
    Răsar peste colina în care s-a pierdut
    Simţirea românească a unui „pod de flori”.

    Pe uliţa credinţei nu-i loc de închinare
    Surorile-s plecate, istoria se schimbă
    Acolo unde neamul mai cere îndurare
    El a uitat de mamă dar n-a uitat de limbă.

    Moldova-i mai săracă la ceas cu despărţirea
    Şi Nistrul se opreşte, din ce în ce mai frig
    Se face în mormântul săpat spre amintirea
    Poetului de ţară ce-a fost, …Vieru Grig.

    Titu – Romania – 19.01.2009
    Dimitrie-Sorin Pană

  • T Conte Says:

    Dl Spranceana emite primele opinii ale posteritatii lui Vieru – relativ obiective, judicioase. Sunt multe de revazut in cazul usor rudementarului bard care fusese declarat cel mai mare poet roman in viata. Asa, fara sa se ia in contextul general romanesc. In ultimul timp, aparitiile lui in public erau de o naivitate hazlie. Chiar cu atata doar poate fi cineva declarat geniu? Sa fim seriosi… Dar cel mai grav e ca Vieru a sustinut caracuda alde Dabija, care a urat si uraste romanimea, precum reiese din celebra lui autobiografie din 1988. Apoi un alt nimeni – strambeanu… Si atatia altii… Vieru avea nevoie de adulatori de cel mai execrabil calibru. Tot dupa laudea s-a dus si la Cahul. Dar, Dumnezeu cu el..

  • Titus Says:

    In context, vin si unele opinii de pe alt blog. Le reproduc

    http://www.curaj.net/?page_id=1349&wpc=9#comments

    · COBORÎREA LUCEAFĂRULUI
    Am încercat să atrag atenţia asupra unui fenomen păgubos răspîndit nu doar la Bîc ci şi la Dîmboviţa: Vadim şi Lae &alţii se ocupă cu crearea unui Eminescu după chipul şi asemănarea lor. Ca şi ei poet, gazetar etc cu mica diferenţă că ei mai sunt şi proprietari de ziare şi sefi de partide şi etc.
    Funerariile(era să zic Mamei Grande) lui Grigore Vieru au readus tema în actualitate. Ca să fie clar dintru început: despre morţi — doar de bine – o ştiu şi eu; dar şi Eminescu e răposat — cu ce drept îl vorbim de rău, coborîndu-l pe el, spiritualul, la nivelul unor oameni de cultură, fie ei şi de mare valoare.
    Confuzia spirit- cultură este veche la noi, înrădăcinată, deci. Sfera Spirituală este sfera trăirii spirituale, a experienţei continue şi totale a sacrificiului. Şi Eminescu este din această sferă, nu însă şi Vieru. În conformitate cu poezia Preot şi Filosof eu definesc opera eminesciană ca o «ascuţire a adevărului în rimă».Cultură este în cel mai bun caz un surogat al spiritului şi are drept obiect descrierea faptelor spiritualilor, declaraţii desăpre ei sau despre sfera lor. Otto Rudolf, specialist în domeniul sacrului, a definit clar frontiera dintre aceste sfere prin sintagma ganz anderes (cu totul altceva), care este o altă formulare a expresiei eminesciene «ruptura între lumea bulgărului şi lumea ideii» cu accent pe prăpastia dintre aceste lumi, sfere.
    O paranteză. Spre deosebire de Mircea Eliade şi alţii care numaidecît indică autorul sintagmei consacrate, academicianul de viţă nouă M. Cimpoi nu o face, atribuindu-şi astfel proprietate intelectuală străină. Participarea sa la actul de coborîre a lui Eminescu la nivelul lui Grigore Vieru pune la îndoială calitatea sa de eminescolog. Şi-a greşit omul vocaţia, este un vierolog.
    Doar un singur «argument» întru apropierea Vieru-Emenescu îl răstorn: poeziile ambilor sunt cîntate. Absurd ar fi dacă nu ar fi cu bună ştiinţă. Din păcate la noi poezia este consumată doar prin căntec şi Vieru, care a avut meritul să înţeleagă acest fapt a acţionat în consecinţă, a făcut textierie.
    Politician adevărat a fost Vieru în perioada 1975 (?)-1991(!), cît a fost membru al PCUS, pentru care a scris, a primit onorarii grase, din care a plătit cotizaţii…Începînd cu 1990 a activat sub semnul confuziei. În Moldova de peste Prut a făcut agitaţie pro PSD la toate alegerile şi a fost eficient şi remunerat după merite. La noi era cu toţi cei drepţi azi, pentru ca mîine să-i critice pe toţi sau în parte. A fost un mergător înainte a lui Dabija, acesta l-a folosit din plin, iar după moarte îi va prihvatiza memoria… La comanda acestuia a turnat zoi pe Leo Butnaru şi alţii, care îndrăzneau să-i facă concurenţă lui Lae- «poetul».
    Publicistica viereană este o continuare şi o dovadă a mizeriei sale politice, n-are rost o analiză a ei. Merită de menţionat doar că el a contribuit la monopolizarea opiniei publice, fiind părtaş la prihvatizarea săptămînalului Uniunii Scriitorilor şi beneficiind din plin de această situaţie.
    Încerc să exprim în versuri ceea ce simt, fără pretenţii poetice.
    Cobori Lucefere în jos
    Cobori din treaptă-n treptă
    Căci în «mijlocul auros»
    «Lucefăraşi» te-aşteaptă.
    Iurie Ţurcanu
    24 ianuarie.
    *

    · Demne de toată atenţia primele opinii ale posterităţii despre Vieru. Sigur, un Dabija a rămas orfan si fără suman – acesta, nimic altceva decat primitivismul replicarului Grig. Iubitor de mamă? Pe naiba! De mahala, de gang iubitor. A se vedea ce limbaj greţos folosea “puritanul” de el în “polemici”, în atacurile-i imunde asupra tinerilor – cam asta a lăsat posterităţii – veninul, înjurătura. Şi pe Dabijastrambeanu succesori… Halal! Nici nu e ce să demitizezi – a fost un mitică jalnic şi scâncitor…

Leave a Reply

CommentLuv badge