viorel mihail, intelectuali, popor, reponsbilitate

Poporul nostru cel de toate zilele. Intelectualii noştri cei de toate nopţile.

 


Într-un articol – „Poporul, intelectualii şi bolşevismul“,  întins în paginile 8 şi 9 a numărului din 27 iunie 2008 a ziarului „Săptămîna”, redactorul-şef, Viorel Mihail, abordează problema „reacţiei la bolşevism” a poporului şi intelectualilor.

Teza autorului:

1) „Poporul a avut o poziţie sănătoasă faţă de regimul totalitar bolşevic. Cu o capacitate de gândire de invidiat şi cu o penetrantă forţă de pătrundere, el a înţeles imediat că ideea comunistă e putredă.(…) Poporul a făcut cât a putut. Ne-am convins că şi pe timpuri sovietice a fost normal la cap. Şi… nu poate fi numit dobitoc.”

 

2) „Am văzut cât de rece a fost poporul cu folclorul faţă de regimul comunist. Ce-a întreprins poezia şi proza cultă în perioada de totalitarism sovietic? Cum a luptat sărmana intelectualitate cu totalitarismul bolşevic? Asemenea lui Soljeniţân? – Nici pe departe. Intelectualitatea noastră semidoctă şi analfabetă a cântat comunismul, leninismul şi stalinismul.”

 

3) un fel de concluzie: „Cine a fost dobitoc? – Poporul, care a ironizat Puterea Sovietică, sau voi (intelectualii V.S), care aţi cântat Comunismul cât v-au ţinut bojocii?”

 

Schema „logică” a publicistului e următoarea: popor (care) a rezistat deci bun – intelectualitate (care a colaborat) deci rea: de aici până la „Pe ei, popor!”, „Noi muncim, nu gândim!”, „Dă-i la moacă ochelaristului!” nu e o cale atât de lungă. Mineriadele şi falsele justiţiade s-au făcut tot după această schiţă simplă şi aparent adevărată.

 

Aparent, pentru că, deşi pare convingătoare (prin simpleţea, naivitatea şi coerenţa ei), construcţia retorică a lui Viorel Mihail este şubredă şi poate fi apărată cu greu:

 

– o primă breşă ar fi generalizările suspecte utilizate de ziarist în sprijinul tezelor sale: să dai 5 bucăţi de folclor popular (sprijinite generos de un „am mai continua, însă nu face“) şi să extinzi concluziile la întregul popor, e un fals retoric, la fel ca procesul de citare a unui articol ruşinos al unui istoric şi universalizarea lui la întreaga tagmă a intelectualilor.

 

– o altă breşă logică (prin asta însă, o eficientă armă retorică) este uzul liber, după bunul plac, al unor noţiuni generice precum Poporul, Intelectualitatea, Folclorul – concepte omnibus, fără un destinatar anume, fără un emiţător concret, cu un conţinut difuz şi neclar (să luăm „poporul” – acesta poate fi element retrograd într-o schemă, progresist, în alta, bun, în cadrul unei ideologeme, rău, în cadrul alteia. A spune deci „popor” fără a adăuga şi contextul discursiv, inclusiv cel ideologic, înseamnă a nu spune nimic sau cel mult, a te afla în treabă).

 

– un al treilea moment care merită a fi clarificat este locul autorului articolului în cauză în cadrul schemei desenate de el însuşi: e popor? E intelectual? În numele cui vorbeşte? În numele său (ca poet, publicist şi literat angajat) sau în numele poporului? Dacă vorbeşte în numele poporului, cine l-a autorizat s-o facă? I-a dat poporul recipisă sau i-a delegat cumva conştiinţa?

 

– un al patrulea moment, unul moral şi legal este principiul conform căruia Viorel Mihail distribuie „justiţia”. E momentul cel mai important, care compromite intenţiile altfel bune ale ziaristului: mi se pare o nebunie, şi o grosolănie, cel puţin să cânţi, să condamni, să pedepseşti sau să recompensezi clase şi grupuri întregi fără a ţine cont de vina/responsabilitatea particulară a fiecărui individ. Văd aici o formă disimulată de gândire rasistă: comunităţi întregi de indivizi sunt condamnate sau recompensate în funcţie de nişte principii metafizice, colective şi generice. Bineînţeles, asemenea precedente există – o parte din poporul lui Mihail a fost trecut sub sabia colectivizării şi a deportărilor pentru că era vinovat ca clasă, ca grup, ca rasă socială.

Sunt de acord cu Viorel Mihail că s-au produs acte ruşinoase de colaboraţionism cu regimul printre intelectuali, dar nu toată intelectualitatea a capitulat, ci doar Unii. Unii poeţi au pactizat cu diavolul, unii pictori au desenat crucişătorul Aurora şi pionerii de la Artek, unii prozatori au compus hectare de epos kolhoznic, unii au luat premii, unii au lins fundul regimului, unii… Unii, pentru că au existat şi Alţii, care au practicat cununiile pe ascuns, împărtăşaniile ambulante, fuga pe la mănăstiri sau în sălile de clasă, unii care au rezistat, au făcut puşcărie etc. Nu vreau să pun pe braţul balanţei contribuţiile lor, inegale ca prestigiu şi intensitate, dar nu mi se pare corect să tragi şi peste intelectualii curaţi vălul infamiei, din cauza unor lepădături. E o grosolănie să pui în aceeaşi baniţă pe învăţătorul de la ţară, care a predat copiilor, cu riscul de a fi persecutat, istorii de alternativă a URSS (cu Ştefan cel Mare, cu bătăliile cu turcii, cu biserica sau mănăstirea din localitate) şi pe un poet oportunist care a cântat din toţi bojocii „eu îmi slăvesc partidul”, cu un istoric care slăvea actul din 28 iunie 1940, ca pe urmă să urle exact viceversa. Nu mi se pare corect nici să pui pe acelaşi cântar pe un Andrei Lupan, care a produs o frumoasă „Mea Culpa”, o cerere de iertare şi recunoaştere publică a păcatelor, şi pe un altul care a trecut de la Lenin, via Marx spre cântarea României.

 

Vina este individuală, responsabilitatea – la fel. Nu a existat un animal concret numit intelectualitate, ci doar o puzderie de indivizi ce şi-au zis intelectuali, şi care, în funcţie de competenţa morală individuală au pactizat/rezistat regimului, au comis poezii admirabile sau ditirambi pentru lucrurile „sacre”: Partidul, Revoluţia, Lenin, URSS. Numele acestora se ştie, pot fi găsiţi în antologii, poezii de ocazie, ziarele vremii etc.

 

Dacă tot se vrea a fi un intelectual cu conştiinţă şi dacă tot are spaţiu în ziarul său, de ce n-ar face Viorel Mihail 2 rubrici: Leniniana şi alta, care ar revendica, pentru generaţiile ce vin, exemplele de adevărată demnitate şi credinţă.

 

La fel stau lucrurile cu Poporul: o parte din popor a rezistat, alta a suferit, o a treia a gustat din plin din bunătăţile regimului. A trage o linie de mijloc înseamnă a neglija prea multe lucruri, prea multe neadevăruri.

 

Propun deci o formulă de alternativă pentru concluziile ziaristului: „O parte din popor a avut o poziţie sănătoasă faţă de regimul sovietic. Altă parte a suferit (fiind deportată, umilită, deposedată de pământ). O altă parte a huzurit. O altă parte n-a avut nici o treabă cu regimul (mă gândesc la minoritatea rromă, care şi-a păstrat modul de viaţă şi producţie, de tipul economie naturală). La fel, unii intelectuali au colaborat ( a se vedea numele lor în antologiile poeziei moldave sovietice, în calendarele anuale, în ziare şi reviste, cântece şi poezii), alţii au trecut în underground, o altă parte a practicat alte munci şi ocupaţii (traduceri) evitând contactul direct cu regimul, o altă parte a rezistat cum a putut, prin cultură şi fără ea. Un proces (de conştiinţă sau de justiţie) trebuie să ia în calcul doar faptele individuale ale fiecăruia nu vina metafizică postulată din amvoane imaginare.

10 thoughts on “viorel mihail, intelectuali, popor, reponsbilitate”

  1. Mi-a placut ce-ai scris.

    Oricum tezele de la care incepi sunt aberante pentru ca se compara un obiect cu o parte componenta a sa.

    Exagerand se poate ajunge la: Viorel Mihail e mai bun decat umanitatea.

    N-are sens, dar ca exercitiu de ucidere a timpului…

    Reply
  2. Foarte probabil ca Viorel Mihail (pe care l-am citit sporadic in M.S. asa ca stiu spre ce parte bate) a scris articolul mentionat de tine sperind ca sa induca in subconstientul cititorului urmatoarea idee: compararea poporului de atunci (se stie ca multi dintre oamenii simplii regreta perioada comunista) adica (vorba ta) BUN cu intelectualitatea REA de acum.
    Care TREBUIE sa fie rea atita timp cit nu anchieseaza la ideile PCRM.
    Si cum probabil ca multi intelectuali vor continua sa nu sustina o guvernare care visleste spre Est atunci este normal ca poporului sa inceapa sa i se spuna ca varianta democratica a sloganului “Moarte intelectualilor” este “Nu mai ascultati intelectualitatea tradatoare”

    popej27s last blog post..Excepţia confirmă regula

    Reply
  3. Vitalie, opiniile tale in ce priveste textul lui Mihail mi se par acceptabile doar in interiorul logicii textului respectiv. Evident, nu e o ideia rea sa-i combati teza (altminteri extrem de rudimentara) de pe pozitiile precaritatii sale intrinseci, dar mie mi se pare ca facand-o poti da foarte bine impresia aceleiasi lipse de intelegere a ceea ce inseamna un popor precum Mihail. Ori a-i accepta premisele inseamna a-i investi analiza pernicioasa cu o legitimitate pe care nu o merita. Personal, mi se pare ca teza trebuie deconstruita intr-un cadru mai amplu in care aceste concluzii sunt anihilate fara a li se oferi calitatea de alternativa decenta. Observa de pilda cum intreaga poliloghie e din start aberanta fiindca dihotomia popor versus intelectualitate in acceptia atat de tipic estica (cel mult ironizabila a la Ilf si Petrov) e un artefact cultural, o expresie a unui mod elitar de a intelege comunitatea care si-a consumat utilitatea deja in secolul XIX odata cu nasterea natiunilor moderne. Ulterior, aceasta dihotomie nu a facut decat sa nasca monstri fiindca la radacina oricarui extremism politic se afla frustrarea unei caste alese. Observa cum cel mai consistent progres democratic a fost realizat in societatile in care ierarhizarile colectiviste moderne au cedat relativismului si autoironiei postmoderne: compara te rog pompa cu care se autocontempla un intelectual est-european cu firescul unui white-collar american si vei vedea cum ideia lui Mihail cum ca un intelectual poate fi exclus din popor fiindca asa declara un ideolog nu este decat expresia faptului ca acest Mihail nu intelege cu ce se mananca o democratie de tip occidental. Iar aceasta parere nu este decat intarita de faptul ca Mihail e un admirator declarat al unor nomina odiosa gen Putin ori Iliescu, plus un rasist abia mascat (vezi felul in care preia stereotipurile antitiganesti in atacurile sale romanofobe). In concluzie, preluandu-i instrumentarul nu faci decat sa-l legitimezi in conditiile in care personajul e cel mult un simpleton pus sa puna in vorbe lipsa de maturitate a unei societati post-totalitare.

    Reply
  4. Mario, contradictia semnalata de tine e in vigoare, ar fi trebuit s-o observ, dar alta era ideea mea: m-a agasat ideea “fascista” de a judeca oamenii pentru ceea ce sunt (popor, mangaiem pe cap, intelectuali, dam la bot) nu pentru ceea ce fac…

    Reply
  5. bai baieti, eu nu citesc alt ziar decit saptamina, si cred ca Viorel Mihail este cel mai calitativ jurnalist de la noi, cel putin de limba romana. Asta e parearea mea si cred ca e obiectiva.

    Reply

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.