blog implicat

carti filme muzica idei polemici

cateva randuri despre biblii, bom, gratuitate

Misionarii protestanţi mă uluiesc uneori prin insistenţa lor. Sunt acostat, zilnic, de 2-3 ori. Duminica trecută chiar au sunat la uşă, dar i-am bruscat puţin pentru că mă aflam într-o stare de profundă de indispoziţie teologică: voiam să dorm şi gata… tipii (tipele) îmi propun tot felul de cărţi, reviste, Biblii lucioase – sunt atenţi şi veşnic dornici de a se angaja în conversaţii livreşti, deşi câteodată mă agasează absurdul unor întrebări de genul: chiar nu doriţi Împărăţia Domnului?. În fine, indivizii ăştia îmi propun o comunitate, virtuală sau reală, depinde de preferinţele mele.

…Sectele propun Biblii. Reviste de divertisment. Casete. CD-uri. DVD-uri. Totul free. Gratis. Asta în timp ce Biserica Ortodoxă vinde aceleaşi lucruri-chestii-arme cu bani grei. Care e fază? De ce Cuvântul Domnului se vinde şi nu se dăruie gratis tuturor celor care doresc să-l asculte?

Statisticile mele arată că 80 % din Bibliile care se găsesc în casele moldovenilor sunt de origine sectară (fac doar o constatare)…anatemizate de Biserica Oficială, asta în timp ce majoritatea populaţiei se declară a fi ortodoxă.

…Tovarăşi, oferiţi Biblii, Scripturi, Vieţi ale Sfinţilor şi tot soiul de cărţi religioase la botez, cununie, înmormântare, împărtăşanie, adică ori de câte ori un credincios păşeşte pragul Bisericii…

Previous

capitalizarea muzeului…

Next

sfapt pentru Europa…

36 Comments

  1. vladimir

    Ce înseamnă “oferiţi”, frate Vitalie? Cine să ofere? Uite, la noi la biserică, toţi naşii, fie de botez, fie de cununie, dăruiesc finior cărţi dintre cele trebuincioase: Biblia, catehisme, etc, Deci, comunităţile fac totul, nu abstracţiunile…

  2. nu ofera nimic, din pacate, nici nasii. eu bunaoara, am avut onoarea de a cununa…mi s-au cerut servete, o icoana, ceva colaci, niste bani (harul Domnului costa)dar de carti nici n-a fost vorba..canonul nu sufla nici o fonema despre asta…
    in rest, totul in Biserica costa: lumanari, rugaciuni de sanatate, icoane, carti etc… lumanarile le inteleg, economiceste vorbind, ceara are un pret de productie, dar rugaciunile….e ceva care ma depaseste

  3. vladimir

    Asta e o cămătărie…

  4. barna th marius

    diferite lecturi posibile
    la
    http://www.baranthmarius.blogspot.com…M

  5. Anonymous

    sunt niste intrebari foarte bune, precum sunt toate intrebarile care isi propun sa cunoasca biserica si credinta ortodoxa. Cred ca ar fi mai bine sa le adresezi unui preot pe care’l cunosti mai bine sau chiar unui duhovnic in cel mai bun caz, decat sa le dai o forma retorica, necerand un raspuns concret si lasand marja pentru interpretari aproximative si eronate.

  6. Oxana

    E clar de ce ofera sectantii totul gratis, dar si acest totul are un pret – convertirea ta personala, eu una prefer sa platesc cu bani, decat cu convingerile mele intime. Si Vitalie, te agaseaza, pentru ca, daca imi permiti sa fac remarca, altfel o retrag, nu prea stii sa zici un nu hotarat din capul locului, esti si tu predispus la un oaresice dialog cu ei… ultimul meu raspuns a fost unul un pic rautacios, recunosc “nu frecventam astfel de cercuri si larevedere” (m-au inoportunat la usa domiciliului)… altfel le respect munca de misionariat, serviciul de public relation si suportul informativ pe care il ofera, sunt aproape un model de cum ar tebui sa functioneze orice biserica moderna (cu exceptia poate a tacticilor de racolare a noilor membri)… si mi-au placut si cateva cartulii din colectia “tinerii intreaba”. Pana la urma e o problema de marketing. Biserica crestina asteapta sa-i vina “clientii” la ea, pe cand sectele presteaza servicii mobile de tip door to door. Eu una mi-am rezolvat dilema, nu sunt nici ateista, dar nici nu mai merg la biserica, am fost de cateva ori la bisericuta din cartier de pasti si de craciun si am zis ca nu ma mai duc acolo … am vazut tipi care fumau in curtea bisericii, tinerii in mare stau pe dinafara, fumeaza si beau bere si asteapta momentul “luarii de lumina” si cand vrei sa iei “limina” de la vecinu nu poti fi sigur daca e de la lumanarea lu preotu sau de la o bricheta oarecare…

  7. vladimir

    PR, marketing, misionarism – concepte straine ortodoxiei, pentru ca acestea au fost inventate TOCMAI in lipsa LUI. Or, Ortodoxia e una cu Hristos…tocmai de aceea – e altfel, irepetabila, neschimbata, NE-modernizabila.

  8. Anonymous

    Oxana, 🙂

    eu va inteleg perfect : e greu sa fii increzut in ceea ce faci, sa ai credinta, cand in jur sunt …destule antiexemple pentru a te/ne descuraja. Insa, nici tipii care fumeaza si beau alcool in curtea bisericii, nici bricheta, aceste toate si altele de asa natura – prin definitie – nu au nici in clin nici in maneca cu biserica si mesajul ei.
    Mai mult, pentru cineva care ar vrea sa’si cultive credinta, nu exista NICIO justificare pentru a nu se duce la biserica. Niciuna.
    Parafrazand ideea in termeni religiosi, de credinta : acei oameni care’i vezi ca fumeaza etc etc sunt de fapt ispita cea mare pentru tine/noi pentru ca privindu’i, sa ne descurajam si sa .. nu mergem la Biserica, Trupul lui Hristos.
    Cu bine,

  9. Oxana

    Vladimir, eu totusi nu vad de ce biserica nu s-ar putea moderniza, pana la urma se adreseaza contemporaneitatii, nu unor oameni morti cu multe secole in urma. Target-ul, ca sa zic asa, e omul modern cu problemele si dilemele lui moderne, confruntat cu provocari moderne, etc. Sorry pentru termenii “modernisti”, dar acestia exprima exact ce vreau sa spun si in cartile “mele” de marketing public erau date multe exemple de comunicare publica a confesiunilor religioase. Din momentul in care clerul are conexiune Internet, folosesc calcularoare, celulare, au web-site-uri si tot tacamul ce ii impiedica sa fie moderni si in continut?

  10. Oxana

    Anonim, am zis ca nu ma mai duc la biserica respectiva… am fost intr-un pelerinaj la cateva manastiri de pe valea Prahovei, ghidul nostru “spiritual” ne-a fugarit toata ziua de la o manastire la alta, parca eram la raliul Paris-Dakar, noi am fi vrut sa stam cel putin o saptamana la fiecare manastire si chiar ne-am propus asta, dar din lipsa de timp, nu stiu cand repetam experienta. In alta ordine de idei, omul nu ar trebui sa aiba intermediari in comuniunea lui personala cu Dumnezeu, te poti inchina oriunde, Dumnezeu e peste tot, nu? oriunde insemnand si acasa…

  11. Oxana

    si ca argumentare-completare… de acel Paste mi-am propus sa fiu o buna crestina, sa aduc familiei mele pasca sfintita (sau cum se mai numeste “anafura” sau “anafora” sau “nafura”?) … am reusit sa ma strecor in acea imbulzeala pana la masuta unde se vindeau una-alta, am intrebat o femeie de unde pot face rost, m-a directionat spre acea masuta si mi-a zis ca trebuie sa dau ceva bani… l-am intrebat pe omul de acolo daca are asa ceva, mi-a strecut ca si cum pe sub maneca o punga de celofan cu cateva bucati de paine (franzela) taita cubulete si m-am buzunarit de bani, aveam de gand sa-i dau ceva bancnote mai marunte, mi-am scos banii si in clipa urmatoare m-a trezit ca mi-i insfaca pe toti… (pe care ii tineam de randuieli, socoteli, cutia milei, lumanari la vii si morti)… in rest, microfonul preotului era foarte prost, nu se auzea decat o bolboroseala estompata de rumoare multimii, foarte zgomotoasa, de altfel, … nu a durat decat vreo 15 minute totul, lumea si-a impartit lumini si ne-am imprastiat cu totii pe la case… eram dezamagita. Si eu care ma pregatisem de acasa ca tarancile din satul meu cu sacosica cu merinde de sfintit, cu batistuta pe cap, cu o fustoaica lunga pana in pamant (eram doar eu si cateva babe imbrobodite) si ma pregatisem sufleteste pentru o slujba lunga de o ora cel putin… in fine, vin acasa, ii spun toata tarasenia sotului, (el nu a vrut sa vina cu mine, nu agreaza sentimentele gregare de turma) si atunci am oficiat propriul nostru serviciu religios… nici macar nu conteaza daca l-am facut cum trebuie, daca am respectat canoanele sau ceremonialul, important e ca abia atunci am simtit ceva din spiritul Pastelui…

  12. vladimir

    Uite, Oxana, fac o exceptie de la regula, incerc sa-ti explic de ce Biserica nu este modernizabila, ci doar biserica poate suferi schimbari. Biserica, asa cum e formulata si preamarita de Sfintii Parinti si cele Sapte Sinoade Ecumenice, este insusi TRUPUL lui Hristos. Iar biserica – e institutia, cu tot ce contine aceasta: institutii, legislatie, intreaga comunitate a celor credinciosi. Legea cea NOUA a fost lasata, pe baza ei s-au pus bazele credintei celei drept-maritoare (asta inseamna ortodoxie!), si chiar aceste temelii au fost mereu corodate, subminate, chestionate, modificate, puse sub semnul intrebarii – deci, pervertite. Aceste devieri trebuie reparate, readuse la starea esentiala! Aici trebuie lucrat, modernizat, adus ]n actualitate: relatiile dintre oameni, reconstructia spiritului parohial, reafirmarea increderii si solidaritatii in jurul credintei in Biserica Una. Asta e urgenta spiritului contemporan – nicidecum renuntarea la esenta credintei, cum s-ar dori de majoritatea dintre noi…Golim fondul, si ramanem doar cu epiderma credintei. Asta ne paste, fratilor!

  13. vladimir

    Povestirea cu Pastele este oarecum previzibil! Slujba Invierii dureaza, de regula, de la miezul noptii pana la ora 4 dimineata, cu procesiunea din jurul bisericii, cu Sfanta Liturghie, cu impartasirea celor care au meritat aceasta vrednicie, cu impartirea Pastelui sfintit – totul face parte din Bucuriile Invierii Domnului Nostru, Iisus Hristos! DEci, ce sa modernizam aici? Daca nici slujbele nu se fac cum se cuvine? Ce nu e in regula, si trebuie schimbat? TREBUIE aplicate Canoanele instituite la Inceputuri, si asta nu face nimeni. Este delasare si nemernicie institionalizata. Iar clerul se multumeste sa tina lumea in bezna, Hristos a venit s duca Lumina.

  14. Oxana

    Vladimir, nu am inteles in ce consta regula si ce ar presupune exceptia de la regula. In primul rand, totul se schimba. Banuiesc ca nu esti adeptul evolutionismului (eu da, mi se pare o teorie simpatica), totul evolueaza odata cu noi. De acord, biserica (si cand zic biserica nu se ma refer doar la cea crestin ortodoxa, sunt mai ecumenica de felul meu)e mai conservativa, insasi menirea ei este sa pastreze cu un retard de vreo 100-200 de ani bunele moravuri ale societatii, dar totusi acel retard e de 200 si nu de 2000, slava D-lui. Biserica dintotdeauna si-a dorit sa monopoizeze actele de caritate, nu are decat s-o faca… Noua lege electorala permite clerului sa se implice mai mult in viata cetatii, candidand pentru functia de consilieri locali, la fel binevenita (dar tot mi se pare un mixaj periculos, autoritate morala convertita in capital politic…), nimeni nu se asteapta la o schimbare radicala a bisericii, ci la asumarea de catre aceastea a rolului ei misionar-salvator (de salvare a sufletelor, a valorilor general-umane). Nu ma refer la acea intreaga teorie teologica, chiar nu ma pricep si nu vreau sa intru cu nimeni in polemica pe aceasta tema (ma depaseste integral), mi-a placut doar abordarea – principiile managementului si ale comunicarii publice pot fi aplicate cu succes si organizatiilor religioase.

  15. Oxana

    pardon, monopolizeze, desi suna interesant si mono-poizeze, totusi un pic copilaresc intr-o discutie adulta… Vladimir, noi monopolizam discutiile, americanii ar zice “get a room”… :))) plz, fara comentarii, a fost doar un spirit de gluma.

  16. v.b. (anonim, ex )

    Oxana, eu nu am vrut sa te contrazic si nici acum nu vreau. Respectiva biserica sau alta, tot biserica ramâne. Insa, ceea ce nu e biserica sunt anume tipii care fumeaza afara si beau alcool etc etc

    Despre inchinarea peste tot catre Dumnezeu… Intr’adevar, credinta o porti cu tine peste tot in sufletul tau si in biserica si in afara ei. Biserica insa e mai mult decat rugaciune, ea e lacashul sfant, Trupul Lui Hristos. Inainte de a se inalta, El a spus ca cel mai important e sa fim langa El – in preajma lui, in biserica lui pe care el ne’a lasat’o ca al Sau Trup. Nu eu am spus asta. Deci, cel putzin biserica nu e “peste tot”. Tot un argument in favoarea bisericii : El a spus ca va Fi acolo unde sunt mai multi in Numele Sau.
    Preotul bunaoara nu este un “simplu” intermediar, el este un intermediar necesar, care poarta harul lui Dumnezeu pe care El l’a lasat prin Apostoli. Asta este principiul continuitatii Bisericii Ortodoxe : “…cred intr’una, sfanta, soborniceasca si APOSTOLEASCA biserica…” (Crezul).
    Preotul este chemat sa fie terapeutul sufletelor noastre, al nous-ului nostru din suflete, pe care’l avem toti de la botez in inima, locul precis al nous-ului dupa Sfintii Parinti.
    Despre anume Biserica si rolul ei am putea sa vorbim mult si interesant. Poate cu urmatoarea ocazie.
    In alta ordine de idei, mi s’au parut revelatorii 2 momente in spusele tale. Primul mai mult hazliu decat important pentru a fi remarcat de mine acum e ca ai spus ca de Pastele cela ti-ai propus sa fii o buna crestina 🙂 . Imi dau seama ca nu e singura data cand ai fost la biserica. De aceea aceasta gluma s’ar potrivi de minune anume celor oameni care vin si ei la biserica macar de Paste, isi propun sa fie crestini doar de Paste. Asta probabil si te’a deranjat la acei crestini “neseriosi” pe care i’ai vazut atatia acolo in curte.
    (nu am uitat de al 2lea moment…)

    Referitor la modernitate, sunt de acord cu Vladimir si as parafraza : cum sa’i doresti bisericii o schimbare/modernizare a continutului sau pe care nici nu’l cunosti? Intrebarea e retorica si deci nu te are pe tine Oxana in vedere. Insa adevarul e ca Adevarul e in Biserica si e adevarat ca nu’l cunoastem cu adevarat. :). Adevarul (Dumnezeul)mai e si perfect, implinit, integru. De asta si spunem in Crez : “Cred intr-UNA sfanta, sobornieceasca si apostoleasca biserica..”. SA modernizezi adevarul e un pleonasm, adevarul e modern mereu prin definitie.

    Pentru mine insa cel mai important moment din toata aceasta discutie este acel al 2lea moment revelatoriu pe care’l redescoper a cata oara : foarte multi crestini sunt indepartati de biserica intr-un mod sau altul. Biserica nu este atractiva. Punct. Marketingul ei nu functioneaza eficient pentru majoritatea (?!). Insa, insa, insa, ma linistesc cu speranta ca acesti crestini vor conta pe ei insisi in sensul ca (!!!) nu vor astepta ca Biserica sa vina la ei, ci invers – sa mearga ei singuri sa o caute. Si o vor gasi, caci El a spus : “bate si ti se va deschide, cere si ti se va da”. Si a mai spus : “Eu stau la usa ta (inima) si bat, si astept ca sa’mi deschizi.”
    Or, anume prin prisma asta vad eu aceasta discutie si aceste argumente : oamenii Il cauta. Si’l vor gasi.

    Cu iertare,

    PS : am decis sa semnez cu “v.b.” si sa ies din anonimat 🙂 pentru a ma diferentia de alti anonimi care au postat pin’acum pe acest blog. Eu insa am postat pentru prima oara pe acest blog la acest articol.

  17. Anonymous

    salutare.

    v.b, observ ca mesajul tau se termina cu o nota optimista.
    cine stie, poate ca ai dreptate, poate ca intr-o zi toti vor juca hora credintei – daca imi permiteti aceasta expresie. adica Il vom gasi si cu asta cautarile noastre isi vor cunoaste odihna pe prispa credintei.

    bun, dar mie mi se pare ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. inocenta bataia la usa de care spuneai, pare a fi mai degraba un lantz intreg de ani de asceza. si daca situatia se prezinta asa cum am spus mai sus, atunci mai degraba as concluziona ca a fi un bun credincios inseamna multa rabdare si migala in cautarea adevarului de dincolo, si nu o simpla aventura epuizata in curtea bisericii.

    care-va-sa-zica este descurajator sa crezi, elanul iti este taiat tocmai pt ca adevarul nu-si deschide bratele odata de ai batut la usa…

    cam atat am avut de spus.

    bernaz oleg. mersibaftaciao

  18. v.b.

    absolut de acord cu tine, Oleg. 100%.

  19. vladimir

    Biserica nu TREBUIE confundata cu morala! Asta e o greseala fundamentala…mantuirea este individuala, iar morala este pentru comunitate. Iar comunitatea nu e acelasi lucru cu Comuniunea. Eu cam atata am avut de adaogat…

  20. vladimir

    Mai am ceva: sunt ca inspectorul Colombo:)))

    In CREZ exista o mica gresaluta, care se perpetueaza – ca insasi dorinta celor care vor Biserica moderna! (MODERNI sunt mormonii, penticostalii, adventistii etc.).
    Se spune UNA, soborniceasca si apostoleasca, DAR trebuie pronuntat: APOSTOLICA, caci pe vremuri se spunea CATOLICA. Nu este un adaos ecumenist (Doamne, fereste!) – ecumenismul e cu neputinta, in realitate, este pura ideologie de spalat creieri – ci o corectare gramaticala, necesara!

  21. Oxana

    De ce tebuie sa fie atat de complicat? Nu e suficient sa crezi in unul Dumnezeu? (si atat!) si in plus sa ai respect pentru alte credinte si opinii diferite de ale tale?

  22. v.b.

    Vladimir, ai dreptate despre “catolica”. De fapt din greaca inseamna “universala” si deci ar fi in locul cuvantului “soborniceasca”, si nu a cuv. apostolica sau apostoleasca care si asa ramâne.
    Dupa marea schisma din 1014, biserica romana s’a autoproclamat “catolica” in sens de universala, astfel preluand denumirea din crez, si creand aceasta confuzie. Pina la urma mai corect ar fi de’i numit : biserica catolica romana, sau biserica romana.
    ————————
    Oxana, intrebarea despre mai multe credintE e foarte complicata. Fiecare probabil crezandu’se dreapta. INsa, orthos = din greaca inseamna – dreapta, corecta; doxos = cale. As mentiona ca Mila lui Dumnezeu e in Voia Lui.
    Desi nu as vrea sa generez polemica in jurul acestui subiect, dandu’mi seama ca intrebarea ta Oxana e mai mult o afirmatie, decat curiozitate, as vrea sa zic ca imi pare logic faptul ca daca exista un Dumnezeu, si un Fiu al lui care a pogorât pe pamânt, si un Duh Sfant, atunci sa fie si o singura credintza ca acea cale lasata de El noua tuturor. Dar repet, Mila lui Dumnezeu e in Voia Lui. Adica orice discutie umana pe marginea acestui subiect : pro sau contra mai multor credinte probabil este sterila, daca genereaza in neintelegeri. Pentru mine, mi’am gasit argumentul linistitor pe care’l spun a treia oara deja, anume ca : Mantuirea e in Voia lui Dumnezeu.
    ————————-
    In alta ordine de idei, ce inseamna “doar sa crezi si atat”? Probabil la limita, ceea ce se intampla foarte des, asta ar insemna : doar sa accepti insasi ideea ca Dumnezeu exista. Or, credinta e chemata sa’ti transforme viata si pe tine insuti dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu. O intreaga antropologie ortodoxa! “Scopul” ultim fiind deificarea omului. Ideea e ca Hristos a fost Dumnezeu si om in acelasi timp. Deci si Dumnezeu si om, doua naturi, nu doar Dumnezeu asa cum pretind anume alte credinte crestine. Oamenii obtin sansa sa se apropie de Dumnezeu prin si dupa botez. Tot asa e si cu Sfintele Daruri, Spovedania si Impartasania, componente esentiale ortodoxe menite sa lecuiasca sufletul si trupul nostru, care in alte credinte fie ca sunt incomplete fie ca lipsesc cu desavarsire.

  23. v.b.

    Oxana, m’am luat cu vorba si am uitat sa spun principalul ce am vrut : nu e “complicata” deloc credinta ortodoxa! E de ajuns sa vrei sincer sa o cauti si sa faci CAT POTI pentru viatza da liturgica/bisericeasca. Cate putzin, dar sincer, asta e ideea.

  24. vladimir

    …să pogoare Lumina Chipului Său peste noi – dacă am înţelege asta nu am mai vrea DOAR să fim buni creştini – as usual -, ci să ne dorim noi înşine să devenim Dumnezei…să fim exact ca EL. Toate celelalte ni se adaogă.

  25. Oxana

    v.b. prin “sa crezi in unul Dumnezeu si atat” am vrut sa spun sa crezi in Dumnezeu si atat, adica excluzand profetii, martirii, sfintii, etc. Adica aceasta sa fie conditia obligatorie, dar si suficienta. Restul tine de interpretare, date mai exacte sau mai eronate, controverse si polemici, concilii si decizii arbitrare ale unor inalti prelati, diferite versiuni ale acelorasi intamplari, lucruri care au scindat credinciosii in tabere adverse. E si o intrebare in acelasi timp – e suficient sa crezi in Dumnezeu si atat?

  26. Klaus

    Da eu am cumparat Biblia cu 120 de lei si o tin pe masa de lucru. Daruitul bibliilor este treaba crestinilor si nu a bisericii. Raspundem individual pentru pacate atat in fata Domnului cat si in fata propriei constiinte.
    Vad in acest post o chemare la daruit Biblii si nu un repros la adresa bisericii. Ca si orice institutie din Moldova aceasta este ineficienta.

    Cat despre sectanti – nu uita ca majoritatea sectelor protestante impun dijma si se bucura de sponsorizari puternice din strainatate. Mitropoliile noastre nu stiu ce buget or avea, dar daca ar vinde jeepurile preotilor de vaza, cred ca ar strange de vreo 100.000 de biblii (10 Jeepuri). Da poate ei fac invers – vand 10.000 de biblii si cumpara un jeep. Nu stiu.

  27. Anonymous

    vladimir,
    ce spuneai despre morala se referea si la mesajul meu sau pur si simplu ai scris alt mesaj?

    apoi, chestia cu pogoritu lumini imi trezeste cateva intrebari.

    in primul rand, presupunand ca ajungi una cu Dumnezeu, ce ti se mai poate adauga, asa cum spuneai mai sus? ma tem ca mai nimic.

    in al doilea rand, nu ti se pare cam multisor sa vrei sa fii exact ca Dumnezeu? nu e asta un nemarginit act de mandrie? si Lucifer a vrut sa fie mai mult decat a fost, si lucrurile nu s-au terminat tocmai bine.

    asadar, nu e bine mai degraba sa ne pastram in limitele modestiei conditiei umane? decat sa pretindem ceea ce in mod evident nu ne tine balamalele sa ajungem?

    oleg

    bye-byebaftaintoate

  28. Oxana

    anonim, e complicat si dificil de conceput ca noi am putea fi (am putea deveni si nu suntem in mod obligatoriu) mici zeitati, si banui ca asta ar fi sensul si rostul spiritualitatii. Imagineaza-ti ca Dumnezeu e in primul rand creatie si ca noi oamenii la randul nostru suntem capabili de mici acte de creatie, respectand proportiile noi suntem niste zeitati creative. Ca sa nu ma intelegi gresit, gandeam si mai gandesc uneori acelasi lucru (ca ar fi un act de mareata aroganta fie si sa ne comparam cu El, nu tocmai sa aspiram sa fim ca El)… dar din momentul in care incepi sa crezi acest lucru, se intampla niste chestii uimitoare… eu zic ca e cel putin un foarte bun exercitiu de imaginatie care te ajuta sa surmontezi osbtacole pe care altfel nu ai fi reusit sa le depasesti.

  29. v.b.

    parerea mea e ca suntem in eroare cand ne legam de forma sau sensul unor termeni izolati de context. Astfel, cuvantul “deificare” a deraiat oarecum discutia, lucru regretabil fireste.
    Ar fi ridicol sa’ti propui drept scop sa devii Dumnezeu sau sfant. Cine vorbeste despre asta? Din start am pus cuvantul “scop” din propozitia respectiva intre ghilimele. As vrea sa continui in acelasi mod, spunand ca “un exemplu” bun ar fi Sfintii si nu numai, dar in general dreptii. Stop! Aici e momentul sa’mi fac cruce si sa zic stop, pentru ca noi oamenii nu stim cine e drept si cine nu. De altfel, am incepe sa judecam pe toti si fiecare. Numai Dumnezeu stie. Daca ne legam de extreme bune sau rele ,tot in extrema/eroare ramânem.
    Deci cam aici s’ar termina pista de discutie cu subiectul “deificarea”.
    Repet ca s’ar cuvine probabil sa ne atragem atentia mai degraba aspura continutului caii pe care am avea o de parcurs, asupra nasurilor si pacatelor noastre, etc etc Decat sa jonglam cu cuvinte marete si sa ne invinuim reciproc de orgoliu, lucru inutil si pentru ca acesta este cel mai mare pacat (iubirea de sine) si ne e caracteristic tuturor fara exceptie.
    Si revin la acel continut spunand ca Exceptia unica care a fost a fost si ramâne Iisus Hrsitos Domnul nostru, care a biruit pacatul om fiind(!), si care (!) ne-a indemnat sa’L urmam. Deci sa’l URMAM cum putem. De la noi asta se cere si, nu in ultimul rand, mai e si in interesul nostru.
    ————————–
    Oxana, referitor la ce spuneai mai devreme… 🙂
    In 1-ul rand, modul in care crezi in Dumnezeu, nu e acelasi cum crezi si in sfinti… Astfel, s’ar putea de spus ca crezi numai in Dumnezeu. Daca crezi in Dumnezeu, accepti si ideea ca au existat, exista, si vor exista si sfinti, in care crezi in sensul ca de exemplu poti sa te rogi la un sfant ca sa interceada pentru tine in fatza lui Dumnezeu, sau sa’l rogi pe un sfant sa te ajute in ceva concret. In sensul acesta crezi si in sfinti.
    Si de ce sa’i “excluzi” (in oricare mod) pe profeti, martiri si sfinti? Ei doar au existat. Nimeni din inalti prelati nu contesta nici existenta lor dar nici meritele lor in fatza lui Dumnezeu si a oamenilor.
    Intrebarea despre schisma, e una foarte dificila, am mai spus. INsa cred ca ar fi prea tendentios sa incluzi in acelasi rationament al arbitrarului omenesc si pe sfinti si pe eretici. Acei “simpli inalti prelati” nu sunt asa de simpli pana la urma : ei sunt in serviciul lui Dumnezeu si de El puse in slujba Lui. IN asta credem de cand a pogorat Dumnezeu pe pamant si a lasat Biserica Lui pentru noi.
    Altfel revenim la “problema”, de fapt cadem in cursa descrisa mai sus : fie ca ne legam de unii termeni rupti de context, fie ca ii discutam/judecam fetzele bisericesti, sfinti sau nu.

  30. vladimir

    Cititi cu atenţie, domnilor, am scris “să ne dorim”, deci în calea asta a dorinţei – deci e vorba de o potenţialitate!, – celelalte NI se POT adăoga! Nu e vorba de lipsă de smerenie în această doleanţă, ci de urmarea îndemnului venit direct de la EL, Domnul…Dar să nu mai insistăm pe lucruri aşa “abstracte”, finalmente, necuprinse de mintea noastră limitată, ci să încercăm o concentrare asupra posibilităţilor, oportunităţilor şi ascezei…Da, asceza e cea care ne va face (sau ne face) capabili să înţelege fărâme din marea Taină a Întrupării…Tac!

  31. Anonymous

    despre ascultare si spovedanie gasiti aici ceva proaspat, de la sursa:
    http://www.nsad.ru/index.php?issue=45&section=8&article=860

  32. Oricum e tare faza, sa va ofere biblii la botezul ortodox, curios as fi daca poate citi cel botezat… Sau ii citesc nasii la un pahar de tuica dupa….

  33. ar fi ok sa se dea parintilor, apoi nasilor…o socializare religioasa…ar fi o urma de dumnezeire peste paharul de tuica…ca botezul, nunta si restul se reduc exclusiv la paharul de tuica, e o mare infrangere a bisericii

  34. cosmin

    hei nene se pare a sti multe despre sectanti,da-mi voie sa te corectez;sectant e una si culturi e alta tu le incurci si le incurci rau de tot

  35. Ce trista este situatia in care ajungem sa spunem “biblia sectara, biblia lui cutare etc”. Oameni buni, chiar si biblia tradusa de Dumitru Cornilescu, revizuita ortografic si gramatical, dupa regulile limbii moderne de acum nu a limbii din 1600-1900 etc.,… este o biblie foarte reusita. Eu sunt crestin ortodox, dar nu m-am ferit niciodata sa citesc si biblia catolica, si nici cea protestanta, in aceasi masura cum nu ma feresc sa citesc nici biblia lui Bartolomeu Anania. Luati ca exemplu ceea ce s-a intamplat de curand, cand o echipa de teologi (2 ortodocsi, 2 catolici, un adventist si un baptist) au lucrat mai multi ani la un proiect pentru Noul Testament interconfesional… rezultatul – unul foarte laudat de toate bisericile religioase implicate in proiect. E un exemplu, care trebuie sa fie in concordanta cu spusele apostolului Pavel, cand spune ca si noi trebuie sa cercetam. E usor sa judeci, insa e mai sanatos sa cercetam si sa descoperim noi ceea ce altii nu vor sa ne descopere. Doamne ajuta-ne!

    Citat
    ”Mai fi…ecare creştin din Italia este catolic, mai fiecare creştin din Scandinavia este luteran, în Anglia mai toţi sunt anglicani, în Rusia mai toţi sunt ortodocşi. Dar unde mai rămâne căutarea obiectivă a adevărului, dacă adevărul este împărţit geografic, iar toţi jură că religia cea mai justă este cea din ţara în care s-a întâmplat să te naşti. Cât de dese sunt aceste deformări a sufletului!” Richard Wurmbrand

    http://www.faptesicredinta.blogspot.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén