Noica si ceva lautari, II

Vitalie Sprînceană

Constantin Noica şi Barbu Lăutaru

Note de lectură la Constantin Noica, „Despre lăutărism”, Humanitas, 2007

Un fel de continuare-polemică, prima parte o găseşti aici

Pentru a-l înţelege pe Noica, ar trebui să ţinem cont de o problemă cu „tradiţie şi origini nobile” în spiritualitatea europeană (mai puţin pe la orientali, ei erau pe drum, pe tao) – opoziţia enciclopedist vs superficial-lăutărist (ţine de adâncime), superficialitate vs profunzime (ţine de curiozitatea ştiinţifică), Jack of all trades, master of none vs profesionalism îngust (ţine de savoir-faire), polihistorism vs specializare (ţine de perspectivă)[1]. Subliniem că aceste dileme reprezintă mai mult decât chestiuni de metodă: sunt biserici imaginare, cu ritualuri, culte, sfinţi şi martiri, biblii şi galerii de inchizitori, universuri morale şi ştiinţifice, spirituale şi ideologice. A vorbi despre ele neutru este aproape imposibil: ethosul ştiinţific şi cultural este partizan ex definitio.

Asta ca să nu citiţi neutru, fără vlagă, următorul gând-idee-ideologie-credinţă religie a lui Noica: „Când e mare, omul de cultură român nu suportă o singură specializare sau simpla, oricât de adâncită, specializare.” (p.23).

Chestia în cauză ar putea fi bătută în cuie sub numele oricărui titan al culturii universale, fără specificarea apartenenţei etnice. Să aducem aici exemplul lui Goethe, interesat deopotrivă de literatură, ştiinţă şi teologie? Sau exemplul mai celebru al lui Leonardo da Vinci, aflat şi el în mai multe lumi spirituale? Mai încoace, Albert Schweitzer a demonstrat că un individ poate fi concomitent un talentat teolog, filozof al culturii şi…muzician[2].

Pe de altă parte, exista o percepţie specifică a enciclopedismului care îl opune specializării[3]. Un avatar al acestei biserici este drama, aparent fundată, a confruntării specializare – hibridare. E la modă să condamni, în numele unei unităţi disciplinare originare, tendinţa, „în vogă”, de specializare şi scindare a unor discipline sociale, la fel cum, e la modă să deplângi faptul că nu avem astăzi sociologi integri, filozofi integri sau alţi specialişti care ar să stăpâni un întreg sistem disciplinar al cercetărilor ştiinţifice.

În fapt, cu excepţia unor anomalii, specializarea este preţul pe care comunitatea ştiinţifică îl plăteşte pentru progresul ştiinţific general. Chiar dacă nu toţi sociologii de azi au o înţelegere profundă şi globală a societăţii, chiar dacă nu se revendică în mod egal de la aceleaşi concepte-cheie precum comunitate, ierarhie, autoritate, ei cercetează realitatea pe segmente, pe fragmente, astfel că integrismul, departe de a fi postulat iniţial, se recompune la finalul cercetărilor ştiinţifice. Lucrurile trebuie nuanţate considerabil… De la o vorbă la alta, a fi enciclopedist nu înseamnă, la o adică, cunoaşterea tuturor lucrurilor, a lumii în totalitate sau a cât mai multe lucruri (apare aici o nuanţă cantitativă inutilă)[4], ci înţelegerea profundă a unui fenomen-lucru-stare din mai multe perspective ştiinţifice… Până la urmă, oricât ne-am autoîncânta şi autoetala orizonturile noastre pretins largi, suntem condamnaţi să interpretăm aceeaşi temă, să călcăm acelaşi noroi obiectual: omul şi mediul său, natural sau social…asta pentru că ştiinţele nu se deosebesc între ele, aşa cum spune tradiţia populară şi popularizatoare, după obiectul de studiu… Faliile interdisciplinare se nasc şi se dezvoltă alimentate fiind de metodă: unghiul, punctul acela de vedere care luminează un obiect, perspectiva care luminează într-un sens obiectul, dar lasă restul învăluit de întunerec…chimistul nu studiază alt obiect decât lumea fizică, la fel şi fizicianul, astronomul, dar ei o studiază in mod diferit…şi chimistul şi fizicianul studiază piatra, ea fiind obiectul lor de studiu, dar fiecare din ei o investighează în felul său, cu instrumentul şi metoda lui… A fi enciclopedist, în acest al doilea sens, ar însemna să studiezi un obiect-lume în toată plenitudinea lui: matematică, fizică, teologică, filozofică, economică, culturală, socială, politică, să-i despleteşti, rând pe rând toate relaţiile de certitudine şi incertitudine. Este enciclopedist cel care ţine cont de complexitatea şi multiaspectualitatea fenomenului, şi nu cel care a memorizat, fără legătură, câteva zeci de propoziţii sau legităţi din o duzină de domenii ale cunoaşterii ştiinţifice.

Enciclopedist este medicul ginecolog care nu percepe doar organe sexuale, ci studiază întreg corpul, mediul, practicile sociale, modurile de a aborda corpul, cultura sexuală, inclusiv cea literară, muzicală sau cinematografică, etica sexuală, etica familială, religia. Este un prost enciclopedist însă, ginecologul care şi-a însuşit doar glandele-obiect plus ceva cunoştinţe difuze de geografie, matematică, informatică…

Până la urmă, logica situaţională, contextuală este unica în stare să ofere o soluţie viabilă acestei vechi dispute. Există momente în care specializarea este necesară, la fel, un savant sau un filozof nimereşte în situaţii în care trebuie să propună sinteze şi concepţii generale, dar o face având în spate un bagaj de experienţă specializată [5]


[1]Poate ca aici ar fi bine sa vii cu niste exemple clare, ca sa stim la ce si la cine te referi. Unde ai mai gasit aceasta problema, in spiritualitatea europeana? A mai fost analizata si de altcineva? Deci, cine a mai problematizat pe aceasta tema? Desigur, dai mai jos niste exemple, dar ele vin in continuarea lecturii lui Noica, or ceea ce te intreb este cine a mai discutat despre asta inaintea lui.

[2] Sunt sigur ca daca mai citesti odata ce ai scris, nici tu nu iti vei da dreptate. Pai Noica spune clar : “cand este roman” : iar tu aduci, in continuare, exemple de autori de alta nationalitate. Asadar, contraexemplele tale nu infirma cu nimic judecata lui Noica.

[3] Ma intreb imediat: in ce consta, mai exact (cu citate, daca se poate), aceasta perceptie deplasata a enciclopedismului? Cred ca ar trebui sa spui, imediat dupa ce faci aceasta afirmatie, la ce exact te referi. Comentariile de dupa sunt neclare…

[4] Cand spui asta, te referi la Noica? Daca da, de ce nu dai citate? Orice afirmatie trebuie sa fie acoperita cu ceva…

[5] Daca vrei sa opui aceasta judecata ideilor lui Noica din cartea pe care o discuti, atunci nu cred ca ai nimerit bine. Dar as vrea mai intai sa stiu daca, intr-adevar, in acest segment este vorba de o critica la adresa lui Noica.

P.S. Notele cu roşu sunt de fapt comentariile-criticile unui prieten. Sunt de fapt nişte invitaţii spre o discuţie mai largă, mai clară, pe alocuri mai corectă, iar răspunsurile vor veni în curând sub forma unor desfăşurări-discuţii-polemici…


3 Responses to “Noica si ceva lautari, II”

  • Anonymous Says:

    in mintea mea staruie o nedumerire. o buna bucata din cometariul afisat de tine este in legatura cu problema “enciclopedismului”. faci pe alocuri cateva aluzii din care am putea sa intelegem ca Noica este cel care da definitii putin cam eronate enciclopedismului. Nu vrea sa te contrazic, dar asteptam citate. Vrem citate din care se rezulte, mai intai de toate, ca e vorba de enciclopedism. Apoi, am dori sa ne argumentezi in ce consta acea perceptie gresita. Este important acest lucru. Daca reusesti, in cele din urma, sa ne arati ca Noica utilizeaza sau mai degraba spus ofera un sens eronat notiunii de enciclopedism, atunci mi se pare ca nu s-a rezolvat mare lucru. Ideea pe care o sustine Noica (oamenii de cultura mari romani nu suporta specializarea) nu va fi cu nimic alterata, chit ca dai alta definitie enciclopedismului. Ceea ce vreau sa spun e ca rezultatul muncii tale (rezultatul incercarilor de a da alt inteles enciclopedismului)nu contrazice cu nimic argumentele lui Noica. Vom fi de acord, cel mult, ca va trebui sa schimbam, la Noica, notiunea de “enciclopedism” cu o alta, dar problema, in esenta, va ramane in picioare… Dar toate astea trebuie sa vina in urma unui travaliu ce ar avea drept scop sustinerea ideii ca Noica despre enciclopedism vorbeste si nu despre altceva. Din singurul citat pe care il dai nu rezulta decat ca Noica opune “marii romani” si “lipsa de specializare”. Unde este enciclopedismul aici? Asteptam argumentele, simple si clare.

    Inca un lucru: nu explici sintagmele contrastante pe care le insiri inca de la inceput. Care-i probleme in legatura cu ele? Ce ne deranjeaza? Spui ca e o problema, dar nu gasim explicatii clare. Apoi, utilizezi conceptul de “lautarism” (intr-unul din cuplurile alea contradictorii) fara a oferi o explicatie in legatura cu el. Ce este lautarismul? Nu ai raspuns la aceasta intrebare, desi vorbesti despre o carte care este intitulata, nici mai mult nici mai putin decat “Despre lautarism”. Asadar, mi se pare un pic ciudat sa tot folosesti peste tot notiunea de “enciclopedism”, iar pe cea de “lautarism” s-o uiti cu desavarsire.

    Atat. multumesc

  • oedip Says:

    Io cred ca Noica nu vorbeste despre enciclopedism (desi este corect sa abordezi astfel chestiunea pentru ca intr-un fel se subantelege).

    Noica este o fire emotionala. Practic vorbind el avea nevoie de un argument pentru a aduna oameni pentru sportul numit filosofie. a si adunat cativa pana la urma.

    a vorbit despre toti ca sa nu atraga atentia asupra lui excesiv. insa el vroia oameni pentru el.

    eu cred ca felul in care ai pus problema este conex la textul lui Noica. Si-mi place chestia asta, ca n-ai ramas in text si ca te-ai gandit “dincolo” de el. Este clar ca patapievici are si el textul asta ca pronire pentru idei si blocaje iar argumentele tale, pe care ti le cere anonimul trebuie aduse de acolo.

    parerea mea asta e, pt ca sti ca eu prefer o discutie, oricet de aberanta, dar care sa fie dincolo de un text si nu in limita lui… in limita lui e doar o rescriere a textului, ceea ce nu ma ajuta la nimic. astfel gandit, cum l-ai gandit tu, textul difuzeza in diverse probleme si este preluat in gandire… io zic ca asta-i important.

  • vitalie sprinceana Says:

    anonim: de fapt, Noica vorbeste despre polihistor (ism) – in engleza mai este si un alt termen, polymath, cum ar veni o deschidere spre mai multe domenii, dar nu a cautat, cel putin in acest text, Despre Lautarism, sa defineasca liantul care tine impreuna si da coerenta acestor deschideri…ei bine, eu cred ca aceste deschideri pot fi asamblate in doua feluri: mecanic si organic. prima asamblare este o suma, a doua tine de o operatie spirituala, fara analogie in matematica si s-ar chema suprapunere, ca in doctrina crestina a sfintei treimi…
    sunt pentru al doilea tip de polihistor, polimath sau enciclopedism – cunostinte legate intre ele printr-un fir tematic, de interes si care se centreaza mai degraba pe obiectul cunoasterii, decat pe subiect
    …oricum discutia ramane deschisa…

Leave a Reply