blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Iancu Jianu şi editurile

Un protest iscălit de Cristian Bădiliţă, soţie şi prietenii săi, preluat şi de Pătrătosu, semnalează haiducia culturală a unor edituri româneşti, în speţă Herald, care s-ar folosi de practica traducerilor mediocre. Citez:

Texte scrise in greaca veche sau latina intra in cultura romana prin intermediul limbilor engleza sau franceza. Pastorul lui Herma, o serie de Evanghelii apocrife, Intelepciunea lui Solomon, Diatessaronul, Pistis Sophia (nici mai mult nici mai putin!), Cartea lui Enoh, iata doar cateva titluri, dintr-o lista ingrijorator de lunga, care au aparut la mai sus citata editura, traduse nu din limbile originale (greaca veche, latina, copta sau etiopiana), ci din limbi moderne, la mana a doua. Protestam vehement impotriva acestei fraude intelectuale de o gravitate fara precedent. Cumparatorii sunt pacaliti sistematic cu marfa de calitate zero. Aceste „traduceri dupa traduceri” nu pot fi folosite nici in scoli, nici in licee, nici in universitati. Dar ele ocupa rafturile in librarii si-l ademenesc pe cititorul cinstit, dar lipsit de competenta necesara pentru a discerne graul de neghina.

Să amintim aici şi cazul Humanitas, o editură mai prestigioasă decât Herald, cu tradiţii în realizarea unor traduceri fundamentale: Heidegger, Aron etc, dar care a călcat pe greblă prin noua traducere din Bulgakov, „Maestrul şi MargarEta” , cu o aberaţie chiar în titlu demnă de tipografia raională a unei fundături, semn că nici la curţile de boieri nu e mai bine.

Protestul cunoscătorului, legitim din toate punctele de vedere, sună oarecum deşănţat pe fonul retoricii triumfaliste a abundenţei traducerilor, a criticilor laudative de cartel…estetic, etic, filozofic şi profesionalist, Bădiliţă are dreptate, economic însă, nu.

Trecerea editării de carte din mâinile statului în cele ale capitalului privat, dipariţia statului ca unic jucător al pieţei de carte, în fine, liberalizarea pieţei de carte şi trecerea ei pe rulmenţi capitalişti impune afacerilor editoriale o altă logică decât cea a competenţei, a măiestriei şi a traducerilor calitative, autentice. E o iluzie să crezi că piaţa de carte s-ar sustrage modelului economic al tranziţiei, la care se adaugă două circumstanţe agravante: ruptura, pe durata unor ani buni, a cărţii româneşti de circuitul mondial al cărţilor şi ca consecinţă directă, prezenţa unor goluri prea mari şi prea urgente pe care fiecare editură le cârpeşte cum poate…

La fel cum economia de tranziţie a presupus diferite tipuri de haiducie financiară, fiscală, legală şi politică, editarea de carte joacă după reguli identice… În fapt, piaţa românească vinde cărţi nu pentru că ar fi bune, ci pentru că sunt noi. Trebuie să ne obişnuim cu asta: se vinde Noutatea, nu calitatea, nu meşteşugul…şi chestia asta va dura până găurile mari vor fi peticite cât de cât… Dincolo de această perioadă, ar trebui să demareze epoca normalitatăţii pieţei de carte, prin realizarea unor proiecte de traducere autentică, sub bagheta unor specialişti în domeniu…

Altfel, haiducia culturală este destinul culturilor care se deschid dintr-o dată spre lume… este saltul, industrializarea şi colectivizarea intelectuală rapidă, prin care aceste mici culturi încearcă să acopere handicapurile, întârzierile şi rămânerile în urmă…

Critica profesionistă este bună, dar uneori, prematură. Îmi amintesc că am lecturat „Don Quijote” în moldoveneşte (cu grafie chirilică) într-o traducere din… rusă, la fel şi „Faust”, „Robinson Crusoe” şi multe alte cărţi… erau oribile, dar altele nu erau. Acum, când lucrurile s-au mai aşezat, am posibilitatea să citesc aceste cărţi în ediţii mult mai bune, dar nu pot condamna editurile că ar fi făcut traduceri de mâna a doua… Făceau şi ele ce puteau pentru a umple golul cultural enorm…

Când? – e combustibilul care porneşte motorul vânzării cărţilor pe piaţa românească… Aş fi încântat să fie: Cum?, dar este prematur… Răbdare, deci, rabdare.

Studenţii, grija cea mare a domnului Bădiliţă, vor găsi şi alte ieşiri din impas. Vor consulta traducerile franceze, engleze sau germane autorizate, până se vor găsi edituri ce se vor declara gata să-şi asume riscul şi seriozitatea unor traduceri bune, care necesită TIMP (deficienţa acută a pieţei de carte românească) şi bani.

Previous

poetice

Next

lecturi imobiliare I

12 Comments

  1. vladimir

    Merci ca ai amintit “cazul Maestrul si Margarita vs. Margareta”, caci e chiar un caz de haiducie!

  2. vazut, comentat, incantat…o sa-i cer permisiunea autorului pentru o idee mai veche

  3. dragos c

    Subscriu intru totul cu ceea ce ai scris vizavi de protesult lui Badilita. In ceea ce priveste traducerea lui Covaci de la Humanitas respecta o traditie a traducerii romanului lui Bulgakov in romaneste a Nataliei Radovici. In limba romana, iubita lui Faust a fost intotdeauna Margareta – o folosesc Blaga si Doinas, si nu Margarita, cum a scris, zici, Bulgakov. Or, discrepanta dintre traducerea fidela din rusa si a personajului din Faust n-ar duce decat la incurcarea cititorului roman.

  4. dragos c

    Scuze pentru redactarea dezordonata a comentariului…

  5. vladimir

    Dragos, ce inseamna o “traditie a traducerii romanului”???Poti sa-mi explici si ce are benzinaria cu franzelaria (ca sa nu ma exprim altfel!)? Ce au in comun Faust, Doinas si Blaga cu romanul lui Bulgakov?

  6. vladimir

    Bulgakov a numit-o pe eroina sa MARGARITA, si nu Margareta, si daca madame Radovici a gresit, trebuie sa perpetuam o eroare? Se poate verifica in toate limbile europene, nimeni nu a schomnosit-o pe eroina lui Bulgakov! Am obosit sa o tot demonstrez, dar, se pare, lumea are ceara-n urechi…nu ca ar fi de ieri sau de azi!

  7. optiunea romaneasca pentru Margareta pare sa devina o biserica imaginara, cu adepti si adversari…de vreme ce Romeo a fost tradus Romeo si nu Roman, Julieta nu a fost talmacita prin Iulia, si nici Contele de Monte Cristo nu a fost tratat ca contele de pe muntele lui Hristos, s-ar fi cerut sa se pastreze numele Margarita, asa cum l-a pus autorul… imi amintesc ca si Hesse, a fost tradus-explicat Narcis si Guradeaur, un fel de originalitate inexplciabila pentru mine

  8. dragos c

    @Vladimir: Nu vreau sa intru in polemica, insa asa mi-am explicat eu optiunea traducatorilor pentru Margareta. Ceea ce pot spune e ca romanii stiu de Maestrul si Margareta, si important e ca stiu de aceasta carte, cum stiu, de exemplu, de Doamna Bovary, in loc de Madame Bovary. Nu ca as fi de acord cu optiunea traducatorilor – pe care o consideri o eroare – (pana si traducatoarea lui Proust, Irina Mavrodin, a ales pentru Albertine disparue – Plecarea Albertinei). Dar stii cum e , tradutorre traditore (cred c-am scris bine).
    Si-n plus, exista o afinitate electiva intre Faust si Maestrul…

  9. vladimir

    …nu şi cu Margarita!

  10. vladimir

    cititorul român nu are habar de aceste subtilităţi, nici de faptul că Kazantzakis nu a scris Zorba Grecul, si asa se cheama filmul dupa carte:
    Βίος και Πολιτεία του Αλέξη Ζορμπ

  11. Anonymous

    O explicatie simpla a folosirii formei Margareta e exact cea a lui Dragos: legatura cu Faust, care exista permanent in romanul lui Bulgakov. Nici acolo iubita lui Faust NU se numea Margareta, ci Margarete. In traducerea romaneasca tot Margareta e. Forma romaneasca le leaga pe amindoua si gata.
    Radovici si Covaci au simplificat munca interpretativa a cititorului – OK, puteau sa n-o faca. Dar avantajele sint mai mari decit dezavantajele.
    Apropo de traducerea numelor: NU e obligatoriu sa le pastrezi asa cum erau in original. Chiar si in exemplul dat mai sus, “Romeo si Julieta”, numele fetei a fost tradus… mai bine zis adaptat. Julieta la Shakespeare nu e Julieta, ci “Juliet”. Cum ar suna in romana “Romeo si Juliet”?
    Si un al treilea argument: in limba romana “margarita” se leaga direct de un singur lucru: de un cocteil. Nu cred ca lui Bulgakov i-ar fi placut. Pe cind in roman mi se pare ca erau si niste flori in brate la MargarEta – poate chiar margarete. dar in nici un caz margarite..
    PS: Ca tot m-am uitat pe wikipedia. In rusa “Wilhelm” devine “Wilgelm”! Sau, invers, in romana motanul din M&M ar fi trebuit sa fie Beghemot. Sigur, se poate discuta. Dar eu vreau sa zic doar ca in traduceri se pot face adaptari (justificate!) la limba si ca exista cazuri in care optiunea traducatorului e benefica. Aici eu zic ca e.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén