ciocan cu brejnevi

Vitalie Sprînceană


Iulian Ciocan
„Înainte să moară Brejnev” – I
Iaşi, Polirom, 2007

Cartea lui Iulian Ciocan (m-a surprins Bibilioteca Naţională că-l are) nu este o epopee a „застой”-ului (stagnarea) brejnevist. Nici o condamnare unilaterală. Prea îi lipseşte pathosul. Chiar cel negativ.
E un mozaic literar interesant, un amalgam care îşi propune să sondeze cotidianul sovietic. Altfel spus un microroman despre microlume în microsituaţii. Sunt doar „raze” literare pe care scriitorul le aruncă în trecut păstrând în acelaşi timp legătura cu prezentul, oferind de fapt perspectiva „devenirii” acestor vremi sovietice (vezi matineul cu bucluc) şi transformării lor în hidoasa tranziţie.
„Pentru că realitatea sovietică a generat haosul tranziţiei.”- precizează undeva Iulian Ciocan. Tot acolo: „Scormonesc în trecutul sovietic fiindcă prezentul meu conţine „urma” adâncă a acestui trecut.”
…Mă gândesc că acest tip de scriitură este cel mai comod pentru a descrie epoca brejnevistă, una unică – singura în care ţara sovietică este abandonată sieşi, planurile cincinale grandioase fiind îndeplinite, culacii distruşi, fascismul învins, alţi duşmani de clasă nu se prevedeau. Ţara, pentru întâia oară nu avea un ţel concret, cetăţenilor sovietici nu le rămânea decât să trăiască pentru sine, să abordeze critic, pentru prima oară „realizările grandioase” ale statului şi Partidului. Stagnarea brejnevistă este o vreme drăguţă şi pentru că oferă cetăţeanului sovietic posibilitatea distanţei, a evaluării concrete a realităţii şi a distanţei dintre realitatea sovietică „oficială” şi realitatea sovietică cotidiană… Din această falie îşi hrăneşte Iulian Ciocan scriitura, din intervalul enorm dintre viaţa oficială şi traiul cotidian al cetăţeanului sovietic.
De fapt, stagnarea brejnevistă este unica epocă personală în viaţa proletarilor, unicul timp în care viaţa le aparţine şi nu trebuie s-o împrumute sub diverse motive, Patriei.
Realitatea, însă, pentru eroii din „Înainte să moară Brejnev” nu este „totalitatea relaţiilor obiective care….” (definiţia de dicţionar), ci o simplă perspectivă narativă. Un punct de plecare, zice Iulian Ciocan. Un punct de vedere, l-aş completa eu.
Fiecare erou al lui Iulian Ciocan este un agent al acetei realităţi, având o poziţie specifică din care contribuie la menţinerea stabilităţii sistemului, sau din contra, la crearea unor situaţii de criză.
Polikarp Feofanovici, veteranul din „O roşie stricată”, bunăoară, este una din instanţele moralizatoare ale epocii. Faptul de a fi luptat la Stalingrad sau Berlin îi oferă o poziţie privilegiată în sistemul discursiv sovietic: de a fi purtător al adevărului istoric şi moral, de a fi instanţă legitimatoare a regimului, de a fi trecutul „adevărat” din care, în mod necesar, se naşte prezentul…
Obiectele îşi pierd, în scriitura lui Ciocan, semnificaţiile univoce. Camera de la cămin, murdară şi veşnic puturoasă şi puturabilă de mirosuri borş-clor-urină-bere-întuneric-gunoi este un semn al implacabilei ratări pentru Ionel Pâslaru, confruntat în contextul său existenţial cotidian cu semne ale unor „reuşite”, fie prietenul cu apartament, fie vecina Lapteacru care se culcă cu ştabii şi a obţinut chiar un apartament cu două camere…Pentru vărul său de la Târşiţei însă, venit la oraş să-şi cumpere palton, camera de cămin ieste un paradis unde se simte om civilizat: are baie, wc în care nu-ţi îngheaţă fundul iarna, aragaz (nu plită cu lemne sau ogriji)…

Va urma 


6 Responses to “ciocan cu brejnevi”

Leave a Reply