poezie cu poezie

O iniţiativă excelentă a celor de la Humanzone: SAPTAMÂNA POEZIEI LA CHIŞINĂU (8-14 octombrie 2007). Fără parastase lacrimogene, panahide patriotarde, fără Eminescu publicistul, fără genii şi plebei, fără autografe şi pupături de matineu, fără sindrofie (sper!) la Barul Uniunii Scriitorilor:

« Ce inseamna asta? Luati o coala de hartie (format A4) pe care scrieti ori printati in mai multe exemplare o poezie proprie sau o poezie care va place f mult. Semnati-o. va inarmati cu niste clei si iesiti afara. gasiti un loc unde sa o incleiati. asta poate fi> in ograda pe usa blocului, pe stalpi, langa statii sau chiar la statii, pe zidurile caselor, pe garduri, in subterane. mai puteti intra intr-un supermarket, sau in oricare magazin sau loc public aglomerat si sa lasati poezia voastra unde gasiti, pe rafturi, in carucioare s.a. ( cu asta ne vom ocupa toata saptamana, ca orasul nostru sa fie inundat de poezie) »

Pentru joi (azi !), este pregătit un flashmob poetic pe bulevardul Ştefan cel Mare, în intervalul dintre strada Puşkin şi strada Vlaicu Pârcălab.

Chestia cu flasmob-ul chiar m-a dat gata. Super tare! Bravo băieţi!

… Mă gândeam că Departamentul Cultură al Capitalei ar fi adunat ovaţii dacă aveau ideea fericită de a crea în Chişinău un Ceva al poeziei – o stradă, un zid, un perete sau un gard ponosit – spaţiu în care tinerii, bătrânii şi ceilalţi amatori de „literă” ar fi scris, desenat, spray-at sau gravat texte pe piatră, asfalt sau fier. Că tot sunt destule străzi „semimoarte” în Chişinău, interzise circulaţiei rutiere, precum cea de lângă ambasada SUA, la fel, sunt şi destule clădiri cu ziduri mari…O investiţie minimă care ar fi avut un efect de socializare culturală mai mare decât toate recitalurile, matineele şi dineurile culturale… Un fel de spaţiu urban autonom al poeziei în care cenzor ar fi fost doar Timpul, Soarele, Vântul…

2 thoughts on “poezie cu poezie”

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.