cafenea scart-filozofica

Vitalie Sprînceană

Brrrrrrrrrr. Se dă: un spaţiu suficient de mare, un şir de mase aranjate în formă de careu, şi douăzeci de inşi şi inse aşezate de jur împrejur. Solitar, într-o latură a careului stă un individ cu barbă ce-şi zice filozof şi care încearcă să ne convingă să dialogăm despre filozofia bibliotecilor. Tipul este Andrei Vartic, iar dialogul este de fapt un monolog neîntrerupt nici măcar de deschiderile-închiderile dese ale uşii. Porneşte nea Andrei să vorbească despre biblioteci, zice că a găsit două cărţi la gunoi, încearcă să formuleze un gând despre funcţia de arhivare a bibliotecilor, şi până la urmă sfârşeşte prin a emite o expresie „fundamentală”: înţelepciunea românească a fiinţei. Mă trec fiorii. Ca şi cum ar fi de la sine înţeles ce e astă mâncare de peşte (eu tot n-am înţeles… această înţelepciune o fi venind de la faptul că purtăm cuşmă de cârlan sau că avem cei mai mulţi Vasile pe cap de locuitor din lume?), d-nul filozof, utilizează încă o dată termenul „arhivare” şi după asta poposeşte pe lanurile întinse şi fertile ale patriotismului: cât de greu ne-a fost nouă, românilor, dar am rezistat, apoi dă-i cu faptul că basarabenii nu şi-au uitat limba din cauza bibliotecii, apoi face o raită prin anii 40…

Intervine d-nul Alexe Rău, dir. Bibliotecii Naţionale a Moldovei, care porneşte de la hitiţi, de la oracolul din Delfi şi ajunge, cum doar el ştie, la globalizare. Două sensuri ale bibliotecii: arhiva de îndreptare curente (cum să-ţi numeri boii, cum să-ţi aşezi grânele în hambar) şi celălalt sens: farmacie a sufletului… Fără nici o legătură cu asta, povesteşte despre bibliotecile americanilor şi despre globalizare, cum că ar fi periculoasă, că ar fi dirijată dintr-un centru uşor identificabil, că…pe scurt imperialiştii din SUA ne impun iar câte ceva murdar… straniu, că toţi patrioţii liberali utilizează discursul sovietic, mult, chiar prea mult se simte şcoala socialistă ce i-a format… Şi noi, zice rău Rău, trebuie să opunem acestei globalizări naţiunea şi biblioteca naţională ca unitate culturală a ei… măi-măi, ce mai opunem globalizării – ciomagul de păstor al lui Badea Mior sau pe Lenuţa Burghilă?

Urmează Petru Soltan care face şi el elogiul cărţii, dar nu suflă nici o iotă despre transformările pe care le suferă cartea şi biblioteca însăşi. În schimb, povesteşte pe larg despre copilărie despre lipsa cărţilor pe vremea lui – un soi de ritual obligatoriu la toate seratele, evenimentele şi cenaclurile basarabene este pomenirea trecutului, care serveşte paravan pentru nimicnicia prezentului – aflu că era greu atunci, că nu se găseau cărţi: ei şi ce dacă se găsesc acum dacă tot sunt scumpe şi la fel de inaccesibile?

În final, Vladimir Beşleagă, unicul care scrie şi citeşte în mod regulat, deci e „în temă”. Acesta vorbeşte, utilizând metafore medicale, biologice şi astronomice, despre legătura dintre Om şi Cosmos, dintre om şi text, despre om ca text, despre scriitură ca o pânză. A vorbit despre neamuri care au vocaţia cărţii (evreii) şi popoare care abia îşi cultivă această vocaţie (printre care şi noi)… Mi-a plăcut limbajul lui Beşleagă, bogat, cultivat, erudit şi oarecum nesigur, spre deosebire de tonul îngâmfat al tele-moderatorului (care vorbea de unul singur, sigur pe sine, ca televizorul). Spre sfârşit Beşleagă a pomenit ceva despre cartea vorbită şi încercările sale în această direcţie. De fapt, am înţeles eu, e vorba de cartea audio. Scriitorul a zis că aceasta ar fi o reîntoarcere la firesc.

Nu ştiu dacă firescul cărţii este de a fi vorbită, oricum aşa-zisa cafenea a fost concepută fără posibilitatea ca noi să putem interveni aşa că am jucat pe post de public prost şi nepriceput… Aveam ceva întrebări care însă au fost spulberate de „La revedere!” al lui Vartic…

Ceva de reţinut: povesteşte tele-filozoful Vartic despre deschiderea noii biblioteci naţionale din Minsk, zice că e o clădire extraordinară în toate privinţele, un Dom, o catedrală… Urmează replica „genială”: Mi-a plăcut atât de tare această bibliotecă încât mă gândesc că îşi are rostul o suspendare temporară a drepturilor omului pentru construcţia unei asemenea catedrale spirituale.

Chiar aşa, mister Vartic? Suspendare temporară, zici? A drepturilor omului? Şi Ceauşescu, şi comunismul n-au făcut la fel? N-au făcut ei şi biblioteci? N-au editat şi carte? La ce bun atunci toată democraţia, dacă un nesimţit alde Vartic este gata să ţi-o ia mâine de dragul unor cărămizi!

Pentru filozoful de cafenea (nu de cafenea filozofică, ci de birt) am replica: biblioteca nu este clădirea aia cu coloane, care vă face cu ochiul zilnic, care poate să ardă într-o zi, şi care poate fi vopsită pentru a simula ceva… Biblioteca naţională este o stare de spirit, o legătură intimă între individ şi cultura neamului său, ea nu este o construcţie arhitectonică ci o relaţie psihilogică, nu este un corp din cărămizi legate între ele cu mortar, ci suflete din diferite vremuri, cititori şi scriitori, legate între ele prin intermediul cărţii. Această legătură poate avea loc oriunde – îmi povestea un prieten că vorbea la nesfârşit despre Guguţă, despre Isai al lui Beşleagă, când se aflau în Italia, la muncă, ea nu este instituţională, nu poate fi creată prin decret guvernamental, şi de la o vreme, a ieşit din Biblioteca Naţională şi a intrat pe internet, în librăriile virtuale, unde pot fi găsite zeci şi zeci de cărţi, poţi participa la forumuri despre Foucault, dansurile tribale sau scrisul cuneiform. Gogoriţele astea cu suspendarea drepturilor omului în numele construcţiei unor măgării gen Casa Poporului au fost demult trimise la gunoi, acolo le-aţi găsit, d-le Vartic?

… Discursul filozofic basarabean încă plăteşte tribut unui amestec prost înţeles de Blaga-Noica, unui românism prost digerat şi a unor palavre autoconsolatoare, din registrul patrioticului. Nu se face nici o discuţie, fără a se invoca, ca scuză pentru sărăcie, problemele noastre identitare…


4 Responses to “cafenea scart-filozofica”

  • vasgar Says:

    OMG!
    Din nou Vartic, filozoful kitsch, ubicuu, impostor, care e chinuit de ideea ca are de indeplinit o misiune. Plonjeaza amatoristic pana la Deceneu si se impotmoleste in globalizare. Cum de n-a vorbit si de aceasta data despre pericolele postmodenismului?
    Ideea ca drepturile omului pot fi suspendate cat dureaza constructia unei biblioteci e revelatoare pt gandirea lui Vartic. S-a gandit vreodata ca in acesta perioada, cat se construieste Biblioteca, dictatorul l-ar putea inchide chiar pe el?

  • vitalie sprinceana Says:

    n-a vorbit de Deceneu, dar n-a ezitat sa se scufunde ceva mai adanc, la 5-10 mii ani mai devreme (ce sunt pentru Vartic 10 mii de ani?).
    pasind peste ideea stupida, ma intreb ce legatura o fi avand “suspendarea drepturilor omului” si “biblioteca”?
    Americanii si-au facut biblioteca fara a suspenda drepturile omului, chiar in plina democratie – http://www.loc.gov/about/history/ !
    mi-a displacut formatul intrunirii – monoloage interminabile, orice interventie din sala fiind blocata in fasa…

  • LM Says:

    ..atita nihilism, tocmai imi provoaca risul, interesant ce virsta are d-l Sprinceana..

  • vitalie sprinceana Says:

    …sta scrisa in buletinul lui de identitate…

Leave a Reply