un început de poezie…nu ştiu dacă va avea şi un sfârşit sau măcar continuare…

Sunt povestea unui om care doreşte măcar
Două-două-două corpuri
Să înec vreunul din sentimentele care mă surpă din interior
Aş accepta chiar şi un hoit umil murdar plin de purici
Lăsat abandonat bolnav infirm de bătrân epileptic sau tânăr drogat
Chiar unul pe care-l scuipă toţi sau
Îl păşesc de parcă ar fi invizibil
Aş vrea să am şi eu un satelit
Care ar purta în locul meu focurile ce mă ard
Iar eu să fiu capodoperă de piatră sculptură a lui Fidias
Sunt povestea asta povestiţi-mă altfel