Romanul ”Pelinul – iarba văduvei” a scriitoarei moldovene de limbă rusă Lidia Mișcenco e probabil primul roman feminin moldovenesc contemporan.
(Notă: Caracterul de ”roman feminin” ține de faptul că lucrarea, nu doar că e scrisă de o femeie dar și are, drept caractere principale femei, și e despre alegerile etice ale femeilor. Cuvîntul ”contemporan” îl folosesc aici nu ca un marcher temporal – romanul se desfășoară în zilele noastre – anii 50-60 – ci ca o descriere a romanului cu lumea politico-morală din jurul său: romanul e în dialog viu cu realitatea din anii 50-60, căreia îi exprimă contradicțiile și tensiunile morale. Exact sensul cuvîntului ”contemporan” din expresia ”artă contemporană”. Cuvîntul ”moldovenesc” are în vedere literatura creată între Prut și Nistru, mai ales în perioada sovietică și nu e etnonim. În fapt, Lidia Mișcenco și-a scris romanul ei despre femeile moldovenești în limba rusă).
Linia narativă principală a romanului este istoria de dragoste între Cozma Josan, directorul unui colhoz și Olga Morozova, zootehniciană în acel colhoz.
Cozma e căsătorit cu Domnica, dar între el și soția sa nu prea există dragoste. În tinerețe, Domnica fusese cea care și-l dorise ca soț pe Cozma, iar căsătoria lor a fost proiecția dragostei ei, și mai puțin al lui…Cei doi au doi copii, un băiat și o fată.. Ajuns la patruzeci de ani, Cozma este un bărbat văzut în sat, directorul colohozuli…
Olga e o văduvă al cărei soț a murit imediat după război, în urma unui accident, și este repartizată ca zootehniciană în colhozul condus de Cozma Josan. Sentimentele de dragoste între cei doi nu se vor înfiripa imediat, ci vor trece printr-un lung proces de cunoaștere reciprocă în care Cozma și Olga vor descoperi că nu-și sînt indiferenți unul altuia…
Relația lor, devenită cunoscută întregului sat, pune mari probleme atît lui Cozma (care trebuie să aibă grijă de familia sa, dar și de onoarea de conducător comunist susceptibil de comportament imoral), cît și Olgăi (care, pe lîngă oprobiul satului care o acuză că, vădană fiind, a cutezat să fure bărbatul altei femei, al feciorului și a Domnicăi, soția lui Cozma, mai are de înfruntat și propriile dubii legate de ”fidelitatea” față de memoria primului soț)…
Romanul are mai multe caractere feminine care ilustrează diversele ”baricade” ale acestor conflicte morale legate de sentimente și alegerile ce decurg din ele. Domnica e femeia tradițională a cărui bărbat ”i-a fost furat”, dar care, după ce face o scenă Olgăi în magazinul sătesc, se resemnează totuși, își amintește că căsătoria lor cu Cozma a fost mai degrabă dragostea ei decît a lui, și-l lasă pe Cozma să procedeze cum vrea…
Panaghia e văduva care e fidelă memoriei fostului soț, căzut în război și care îi păstrează vie (uneori strident și insistent), memoria acestuia…
Lența e femeia pragmatică care, ajunsă la 30 ani, alege pragmatic să se căsătorească cu jurnalistul Maleca, chiar dacă nu îl iubește pentru că vede în el poate ultima șansă de a fi fericită..
Mai e și Claudia Suhinina, secretara comitetului raional de partid. Ca activistă de partid, ea e cea care veghează ca morala comunistă să fie respectată (ea inițiază ”judecata” tovărășească a lui Josan pentru comportament imoral). Ca femeie, se rupe între datoria publică și copilul pe care l-a lăsat cu mama ei și pe care, spre sfîrșitul romanului, îl aduce cu ea.
Un alt personaj feminin interesant care apare într-un episod este Zamfira, bătrîna la care Olga stă în gazdă. Atunci cînd aceasta îi destănuie sentimentele – dragostea, rușinea – Zamfira îi zice să nu prea asculte de gura lumii, că se poate amăgi și că, cel mai bien e să își asculte propria inimă… Un gest de înțelegere și solidaritate feminină.
(Caracterele bărbătești din roman sînt palide și lipsite de profunzime: în acest vîrtej de sentimente bărbații sînt neciopliți, simpli, brutali și pur și simplu neinteresanți, fie că iubesc, fie că urăsc.)
Romanul se înscrie cu greu în categoria realismului socialist – chiar dacă toate ingredientele sînt acolo: partid, noile realizări ale comunismului, noua morală, autoritatea liderului de partid…Dar acest realism socialist este doar fundalul și este cu totul neimportant: drama adevărată a romanului se desfășoară abia cînd aceste personaje ies din rolurile oficiale prescrise de canonul ideologico-artistic.
Atașamentul față de partid și relațiile oficiale ale eroinelor și eroilor sînt eclipsate total de relațiile și intrigile lor amoroase precum și de trecuturile pe care le răscolesc: aceste relații de dragoste sînt romantice, sînt amestecate cu istorii de clasă, de origini sociale, de mîndrie și alte prejudecăți pe care partidul le-a considerat burgheze…
Una din scenele cele mai interesante ale romanului este ”judecata” tovărășească a lui Cozma Josan (Menționez că aceasta se desfășoară fără participarea Olgăi, ca și cum, în ceea ce o privește pe ea, soarta trebuie să-i fie decisă de sat și de comitetul de partid). Scena se desfășoară după logica tradițională a romanului realist-socialist: eroului i se amintește că partidul este lucrul cel mai important, iar responsabilitatea fiecărui comunist este în primul rînd față de partid, și apoi față de alte lucruri și relații. Asta e linia de acuzare a Claudiei Suhinina…
Cînd aceasta tocmai l-a înghesuit pe Cozma Josan la perete și îi zice că morala comunistă îi cere să renunțe la aventuri neserioase (și să se gîndească la fata lui minoră, Veruța, care rămîne fără tată), acesta mărturisește că Olga e gravidă, deci el trebuie să aleagă între două relații serioase…Ședința se încheie, bîlbîit.
Copilul, ordinea morală tradițională care zice că copilul trebuie să fie protejat și interesele sale să fie respectate, este mai presus de partid. Și partidul nu poate să decidă în locul lui Cozma Josan dacă un copil născut este mai important decît un copil nenăscut. Partidul îl lasă pe Cozma față în față cu dilemele sale…
Cozma însă nu va decide nimic pînă la sfîrșitul romanului, iar partidul îl va lăsa în pace, recunoscîndu-i prioritatea în sfera vieții private și a alegerilor romantice… Într-un sens, partidul îl lasă pe comunistul Cozma Josan să se comporte ca un mic burghez care trăiește și cu soție și cu amantă…
Sfîrșitul e mult prea banal pentru un roman atît de încărcat: scriitoarea rezolvă marea ”dilemă” a lui Josan într-un mod cît se poate de simplu – Olga moare înainte să nască… Josan, probabil, se va întoarce la familia lui… Partidul încurajează emanciparea femeilor, dar ordinea familială tradițională trebuie păstrată…
Romanul merită o analiză mult mai detaliată.
Din ce s-a mai scris am găsit un articol – Universul Valorilor Familiale În Proza Feminină Din Moldova Sovietică: Narațiunea Socială Și Intenția Autorului (Revista de Etnologie și Culturologie, Vol. XXXII, 2022) scris de Irina IJBOLDINA de la Institutul Patrimoniului Cultural.
În cărțile criticilor canonici – Anatolie Gavrilov, Andrei Hropotinschi, Vasile Coroban, Haralambie Corbu – nu am găsit referințe la cartea Lidei Mișcenco.
S-ar putea să fie și din cauza vieții ei scurte – a murit la 51 ani – și nu a lăsat decît cîteva romane și volume de povestiri.
Romanul poate fi citit aici: https://rssm.platzforma.md/лидия-мишченко-пелинул-ярба-вэдувей/
Notă: Romanul a fost ecranizat la Moldova-Film, cu titlul ”Furtuni de toamnă” în 1974 (2 episoade, regizor Vitalie Calașnicov).