May
21
2011
opinii eretice despre crestini “cuminti”
Cumva se întâmplă în Moldova ultimilor ani că Biserica Ortodoxă a țării întoarce spatele, adică curul, celor păcătoși, marginali și excluși (homosexuali, invalizi și alți discriminați, prostituate și victime ale traficului), iar fața o arată ba unor șefi de partiduțe, ba celor ce-s sănătoși spiritual!
Ca și cum Biserica n-ar fi fost a săracilor și a celor ce plâng căci lor li se promitea o împărăție….
Și mă întreb foarte serios: dacă nici în religie nu mai e loc pentru toți, și nici iubire suficientă pentru toată lumea, atunci unde naiba să le mai căutăm? Cred că Hristos nu i-ar recunoaște drept ”ai săi”.