blog implicat

Motiv: studiul lui John M. Darley şi C. Daniel Batson „De la Ierusalim la Ierihon. Studiul variabilelor situaţionale şi dispoziţionale în comportamentul de „ajutor“, Journal of  Personality and Social Psychology, 1973, Vol. 27, No. J, 100-108

Pretext: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.  Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.  Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.” (Luca 10, 30-35)

Context: Probele existenţei unei legături directe între anumite trăsături de comportament şi disponibilitatea de a-i ajuta pe alţii într-o situaţie de urgenţă au sunat, în afara sistemelor morale ce le legitimau, neconvigător. Anumite evenimente din viaţa reală indică o preeminenţă, în cadrul comportamentului uman, a unor trăsături exterioare, ce nu fac parte in constituţia morală sau psihologică a individului, ci mai degrabă din configuraţia situaţiei însăşi.

Aplicată la parabola Bunului Samaritean, interogaţia teologică speculativă ar putea fi formulată şi astfel: ce-ar fi dacă preotul şi levitul erau grăbiţi, şi deci ocupaţi cu gânduri, emoţii şi griji mai importante? Poate samariteanul era mai puţin grăbit şi deci, mai puţin stresat de alte griji?

E, oare, important, în economia opţiunilor morale posibile ale unui individ în cadrul unei situaţii determinate, parametrul „timp”?

Procedură: studenţii Colegiului Teologic al Universităţii Princeton, participanţi la experiment, completează un chestionar în privinţa orientării lor religioase. După care, li se spune să meargă în alt bloc de studii al universităţii.

Unei părţi de „cobai” li se spune că vor trebui, odată ajunşi în blocul vecin să ţină un seminar pe o temă ştiinţifică oarecare, altei părţi – că va ţine un seminar despre Parabola Bunului Samaritean. Ambele grupuri sunt informate despre timpul de care dispun, unui grup – că sunt în întârziere, deci trebuie să se grăbească, altui grup – că mai au ceva timp la dispoziţie.

Deja în drum, pe una din aleile parcului, un individ în agonie se tăvăleşte prin iarbă (starea „victimei” nu e cunoscută: beat sau rănit?). Reacţiile „cobailor” au fost împărţite în 6 grupuri:

– nu au perceput victima ca atare

– au sesizat victima, dar au ignorat-o

– nu s-au oprit să ajute victima, dar, odată ajunşi la destinaţie au informat liderii experimentului despre ea

– s-au oprit şi au întrebat victima dacă are nevoie de ajutorul lor

– s-au oprit, au insistat ca victima să fie văzută de un specialist, după care au plecat

– au refuzat să părăsească victima şi au insistat ca ea să fie examinată în regim de urgenţă.

Rezultate:

Gradul de urgenţă (timpul de care dispune studentul) a influenţat în mod semnificativ comportamentul caritativ. Cealaltă variabilă, scopul (seminar pe teme ştiinţifice sau despre parabola bunului samaritean) nu a jucat decât un rol neglijabil.

În general, 40 % din „cobai” au oferit vre-un ajutor oarecare victimei. În situaţii cu grad de urgenţă redus (când studentul dispunea de timp suficient) 63 % au ajutat victima, cu grad mediu – 45 %, iar când „cobaii” se grăbeau – doar 10 %.

Concluzii: paradoxal, oamenii care se grăbesc, sunt predispuşi mai puţin să-şi ajute semenii, chiar dacă ei merg undeva să vorbească despre parabola bunului samaritean (Unii subiecţi chiar au păşit, în drum, peste corpul victimei!). Rezultatele par să indice că a gândi despre o normă etică nu înseamnă, în mod necesar, a acţiona în conformitate cu prevederile acestei norme. Mulţii dintre subiecţii ce nu s-au oprit să ofere un ajutor victimei păreau descumpăniţi şi frustraţi. Ei au mărturisit un conflict interior între dorinţa de a ajuta victima şi teama de a nu întârzia. Mai degrabă decât răutate sau indiferenţă, comportamentul lor trebuie explicat prin acest conflict interior.

Comentariu: unele situaţii reale par a confirma rezultatele experimentului. Şoferii, bunăoară, sunt mai dispuşi să respecte regulile de circulaţie atunci când au timp suficient, decât atunci când sunt în întârziere, independent de orientarea lor religioasă, educaţie sau clasă socială. La fel, un şofer nimerit în pană, are mai multe şanse de a primi ajutor pe durata normală a zilei, decât în orele de vârf (de dimineaţă sau de seară), atunci când majoritatea celorlalţi şoferi se grăbesc.

În cazurile cu un grad de urgenţă oarecare, comportamentul majorităţii oamenilor trebuie explicat nu doar prin prisma calităţilor psihologice sau morale individuale, ci şi venind dinspre configuraţia situaţiei. Sursa unui „rău” stă, în unele cazuri, în exteriorul individului, în anumiţi parametri ascunşi ai realităţii (timpul, urgenţa).