blog implicat

Unde? Universitatea de stat. Blocul Central, sala 533.

Când? 15 mai, ora 15.00

Cum am promis, postez înregistrarea televizată a Cafe-ului Philosophique, difuzată la Moldova 1, în seara zilei de 8 februarie…

Aştept reacţii, păreri, comentarii.

Am transgresat .wmv în .mp4, din 600 mb am rămas doar cu 50, pentru că nu am acces la un canal larg cu viteză bună sunetul e ok, imaginile pot fi desluşite.

Ediţia precedentă a Cafe-ului Philosophique (alias Clubul pentru Discuţii Inutile), cea care a abordat Publicitatea ca un spaţiu al seducţiei, a avut norocul să fie filmată de cameramanii Moldova 1. E primul pas dintr-un parteneriat, sper, de lungă durată. Nu că m-ar roade dorul de televiziune, dar cred că filosofia îşi are rolul ei pe sticlă. E un spaţiu public care poate fi utilizat eficient pentru promovarea dialogului, discuţiilor argumentate, jocului conceptual etc..

.

Duminică, 8 februarie, ora 21.45, pe Moldova 1, în cadrul emisiunii „Fii tânăr”, vedeţi strădaniile noastre. Pentru cei din afară, sper, luni-marţi, să bag o înregistrare video a emisiunii.

Vizionare cu ochi şi urechi!

Ne-am întâlnit la o cafea şi ceva discuţii. Am schimbat ceva idei.  

– sărbătoarea ca loc de întâlnire a unui timp şi a unui spaţiu sacru (Eliade). Sărbătoarea ar fi „reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc într-un trecut mitic, „la începutul începuturilor”. Participarea religioasă la o sărbătoare implică ieşirea din durata temporală „obişnuită” şi reintegrarea în Timpul mitic actualizat de acea sărbătoare.”

Ideea intră în pană atunci când trebuie să explice „sărbătorile spontane”, neprevăzute, cauzate de un eveniment. Altă breşă: configuraţia timp sacru – spaţiu sacru e prea „materialistă”, o variantă modificată a unor sisteme de coordonate mecaniciste. O istorioară: anii 60, SUA. Într-un orăşel de provincie, clădirea bisericii din localitate a fost vândută unui particular. Acesta a transformat-o în bar. În locul sfintei cruci, la intrare a fost agăţată o placă pe care era zugrăvită o sticlă de bere. Gestul nu a plăcut comunităţii religioase din localitate care a început să se revolte, să ceară închiderea barului, recuperarea lăcaşului sfânt etc. Parohul a trebuit să răspundă. A făcut-o, cumva iritat. A început prin a demasca totala ignoranţă a „revoltaţilor” faţă de ceea ce este o biserică. Chiar credeau ei că Biserica înseamnă scândurile, cărămizile şi geamurile de sticlă? Ori acoperişul de olane? Aici, continua el, e un caz de materialism împotriva căruia Biserica luptă. Clădirea fostei Biserici nu mai era pământ sfânt. Ea fusese dezsfinţită, desanctificată, desacralizată (eng. Desanctified). Devenise un loc ca oricare altul. Placa cu berea sta la intrarea unui bar, nu a unei biserici. Cei care nu puteau să facă diferenţa, încheia preotul, au o problemă cu perceperea celor sfinte…

Cumva prea protestantă această istorie. Democratizarea sacrului e o primă consecinţă. Divinul nu stă înscris în careva lucruri-locuri-timpuri a priori. Este mobil, nomad, poate apărea oriunde, nu neapărat acolo unde lumea trâmbiţă că este…

  – (A. Lupuşor) sărbătoarea restabileşte nişte legături cu un principiu superior (Lumea, Dumnezeu, cosmosul). E o ieşire din normalitatea cotidiană şi intrarea într-o altă normalitate. Un fel de revenire la matcă, pasărea Phoenix care trebuie să renască în fiecare din noi.

 – (Năstica) sărbătoarea – o frică de singurătate. Nevoia omului de a fi oameni pentru a evita solitudinea. Sărbătorim pentru a nu ne gândi că, de fapt, suntem singuri. Contrateză: sărăbtorile au fost instaurate de însuşi Dumnezeu, care şi-a lăsat o zi de odihnă.

Corolar: de ce suntem Împreună?

– teoria capacului (Eu şi Dorel): sărbătoarea este precum actul de ridicare a capacului pentru ca aburii să iasă: o supapă prin care potenţialul de tulburări sociale este „răcit” şi lăsat afară. Rezultatul este că „sistemul se răceşte”. Argument: saturnaliile, shopping-ul ca terapie.

Posibile piste:

a) sărbătoarea ca formă ascunsă a Puterii.

b) sărbătoarea ca încadrare a individului în Social.

c) sărbătoarea ca spaţiu de dispariţia a psalmului individual şi transformarea lui în marş colectiv.

Corolar: sărbătoarea este o formă de creştere a randamentului muncii. Situaţia ideală: la sărbătorile de iarnă cheltui atât de mult încât intri în datorii pentru care trebuie să munceşti anul întreg.

– relaţia timp sacru (festiv) – timp profan nu trebuie închistată în relaţia muncă – odihnă. Se munceşte şi în zilele de odihnă (vezi Subotnicele, clăcile). Altfel de muncă, însă. În timpul zis profan munceşti pentru tine. Pe durata sărbătorii munceşti pentru comunitate, pentru NOI, pentru OAMENI. Gratuit, benevol. În comun.

– legătura aparent stranie a sărbătorii cu afrodisiace „spirituale” (alcool, abuz culinar, opium, marijuana). Ele reprezintă calea cea mai scurtă spre extratemporalitatea şi extraspaţialitatea sacră presupusă de sărbătoare. Fără alcool sau alţi catalizatori „spirituali” o bună parte din oameni nu sunt capabili să se depăşească pe sine. Să se despartă de Eu-l social pentru a accede la Eu-l divin. Misticism. Eckhart.

– nu putem vorbi de o desacralizare a lumii. Nici măcar de o dereligizare a ei. Toate  sistemele sociale (Émile Durkheim) utilizează schema sacru-profan. Chiar dacă asistăm la moartea religiei, religiosul nu este lezat/ameninţat câtuşi de puţin.