filmele saptamanii – 1

Vitalie Sprînceană

sursa imagine

Mediterraneo (1991). Dacă Apolo și-ar fi vorbit cu Thor. Ori măcar cu Ares, frate-său, stăpân peste războaie. Filmul ar putea fi închipuit lesne ca avatar al ”vorbirii” celor doi. Celor trei. Ori celor mulți și zei.

Un grup pestriț de ostași italieni poposește, în anii celui de-al doilea război mondial pe o mică insulă grecească, trimiși fiind să păzească insula și să o stăpânească preț de 4 luni. Insula se dovedește a fi mai mult decât un punct  pe hartă cu importanță strategică zero. Chiar mai mult decât o bază militară –  se găsește în ea viață, zâmbete de copii, priviri ispititoare de femei, Dumnezeu, apă cristalină și multă liniște. Locotenentul italian pictează pereții unei biserici ortodoxe, un soldat îndrăgostit de poezie se îndrăgostește de prostituata satului, pe care și-o ia de nevastă – vieți și vise ce se împlinesc pe durata războiului. Când luptele iau sfârșit italienii se întorc în țară…Ca să revină iar, când visele tinereții se vor fi spart în vreunul din multele ziduri ale realității. Ca, atunci când cercul vieții se închide, să ia o gură de azur din multul frumos pe care-l are Grecia…

E un film despre eternul paradis pierdut. Un film mitologic, desigur.

sursa imagine.

Mamma Gogo (2010). Rămân fanul lui Fridrik Thór Fridriksson încă de pe vremea ”Șoimilor” (Fálkar-Falcons 2002). După zicerea regizorului filmul ar aduna împreună sub un acoperiș cinematografic o comedie despre arta filmului și o tragedie ancorată în progresul iminent al bolii Alzheimer de care suferă mama regizorului fictiv. Filmul mai are gust și de satiră a crizei economice în care țara a căzut recent, dar partea comică, aproape inexistentă pentru mine (dacă nu zicea Fridriksson că a băgat-o acolo poate nici n-o vedeam!) e copleșită de bucata tragică, cea a dezintegrării graduale a unei mame. Apoi cea a dezagregării memoriei, a relațiilor pe care aceasta le hrănea și în consecință, a comunității familiale. Te întrebi vrei nu vrei dacă o familie e ținută împreună de forța sentimentelor ori de cea a memoriilor comune? Un film friguros.

Excelentă Kristbjörg Kjeld în rolul bunicii Gogo.

sursa imagine

Kung Fu Panda II (2011). Am privit filmul undeva deasupra Atlanticului, între Islanda și America de Nord, pe durata unui zbor dinspre Europa. Altele nu se prea găseau în meniul Lufthansa. Adică erau, dar mult mai proaste. Până la urma filmulețul ăsta nu e chiar o pierdere de vreme. Întâi că are umor și imaginație.

Apoi că are teme. Băgate subtil, dar oricum stau acolo. Ursulețul panda cu probleme de identitate personală, dubii legate de trecut, copilărie marcată de o experiență traumatică ce-i blochează procesul de construire a unui viitor, pace internă, gândire pozitivă – nu ai ales copilăria, dar îți poți alege viitorul – astea nu-s neapărat lucruri ce s-ar găsi exclusiv în lumea animalelor. Din contra. Ele trimit la blocuri psihologice concrete. Ori la ideologii de consum care-s constant livrate familiilor. Motivație. Inspirație. Mobilizare.

Spre final filmul își cam dă cu stângu-n dreptul: povestea succesului grozav al celui care a muncit enorm la personalitatea sa (ursulețul panda) învinge povestea celui care a muncit grozav dar soarta i-a fost potrivnică (Lordul Shen), căci, zice una din cele mai celebre fraze ale omenirii, Scris a fost…Munca perseverentă, ar zice morala filmului, poate învinge o altă muncă perseverentă, dar nimic nu bate soarta…

Altfel, pierdere de vreme.


One Response to “filmele saptamanii – 1”

Leave a Reply

CommentLuv badge