Uneori creștinismul se mai și intersectează cu medicina, igiena, dietologia și alte –logii medicale…Întâlnirile cu estetica personală vor fi abordate în altă parte…
Cum e mijloc de post și tot creștinul ”bun” abia de se reține să nu dea buzna în șuncă, un ziar de la Chișinău s-ar fi gândit că-i loc de ceva ajutor…Măcar de 2-3 sfaturi cu privire la substituenții cărnii, că-i prea de tot s-o ții 49 zile și nopți închegate cu fasole și pâine uscată. Apoi, zice gazeta, abordarea literală a postului colportă riscul de a supune ”organismul la prea multe traume dintr-o dată” așa încât, bunul creștin trebuie ajutat să suporte jugul tiranic al credinței… La o adică listele astea de alimente permise și prohibite au fost făcute mult înaintea pizzeriilor și invenției hot-dogurilor cu maioneză…
Trecem la lista de produse înlocuitoare: unele, precum margarina, cartofii, soia, nucile sunt găsibile și accesibile.
Altele însă, precum untul de cacao (ce trebuie adus din aiurea), ciupercile, strugurii (în Moldova, n-a fost încă nici un caz în care strugurii de poamă să fie tocmai copți în martie-aprilie), uleiul de măsline, e, toate astea costă o căruță de bani și-s pe buzunarul mitropolitului și a 2-3 clerici mai cu stare.
Domnilor credincioși, în materie de păcat, dacă tot vă gândiți să urmați sfaturile rețetologului de la Timpul, Doamne-Doamne n-o să se supere dacă nu umblați ca aiuriții prin supermarketele luxoase ale orașului căutând struguri proaspeți în nopți viforoase de martie.
Din contra, cred că s-ar face că n-ar observa halca eventuală de carne pe care tocmai vă gândiți s-o băgați în gură (care halcă e de cel puțin 4-5 ori mai ieftină decât ”trufandalele de post”).
Și poate, cine știe, chiar s-ar bucura dacă diferența financiară ar merge, să zicem, spre un sărman sau spre trei flămânzi…De care se găsesc din abundență prin Țara Moldovei.
P.S. Întâmplarea îmi readuce în minte o anecdotă bulgărească de prin secolele 17-18, istorisită de profesorul universitar Svetla Strașimirova (Светла Страшимирова) la una din lecțiile de istorie, pe vremea când mă găseam student la Sofia:
”Merge un țăran bulgar la preot, prin mijlocul Postului cel Mare și-i zice:
– Părinte, am un mare păcat pe suflet!
– Zi, fiule.
– Păi, am dorit să țiu postul ăsta întreg, și am răbdat cât am putut, dar ieri m-a rupt pofta și-am mâncat un ou. Simt că mă apasă oul ăsta ca o piatră…
– Fiule, postul nu-i lucrul cel mai de seamă în viața unui creștin…Altele-s lucrurile importante: să nu furi, să nu ucizi, să nu preacurvești…
La care țăranul s-a apucat îngrozit de cap pentru că nu știa că alea-s tot păcate, și le făcea cu sufletul împăcat.”