Un prieten povestește că s-a trezit la Poșta Veche, la miezul nopții de 24 spre 25 februarie, cînd războiul în Ucraina începuse deja, sub zgomot de … focuri de artificii. A sărit, zice, ca ars apoi a început, de pe somn cum era, să le numere și să vadă dacă mai sînt și altele…
A tras o sperietură zdravănă….
* * *
Băncile nu dau banii oamenilor. Cei care au mers azi să își extragă micile economii în lei au fost informați că trebuie să depună o cerere și să vină după bani peste 10 zile. Cei cu depozite în euro au de așteptat doar 5 zile…
O cunoscută de la o bancă zice că asta e protocolul bancar intern pentru asemenea situații: banca nu are oricum lichidități decît vreo 40 % și nu poate da tuturor deci alege să nu dea nimănui… Dacă toți și-ar retrage banii s-ar prăbuși economia…
Mă simt mîndru că ”salvez” cu micile mele economii economia țării…Și mai mîndru că banii mei ajută banca să facă profit prin a cumpăra hrivne pe nimic.
* * * *
Ajunși acasă descoperim că am uitat în apartament magnetul de la ușă. Scriem unor vecini și ei coboară să ne deschidă.
Ne întrebăm cum cu sănătatea, care-s gîndurile și planurile.
Vecinii ne zic că tocmai vorbesc cu ceva prieteni din Ucraina care se gîndesc să plece spre Italia.
Facem schimb de tristețuri și de îngrijorări, apoi ne zicem că pacea e lucrul cel mai dorit acum…
Nu pentru toți, ne zic vecinii. Cică la un magazin într-o curte ieri un grup de bărbați și femei celebrau începutul războiului…
* * * *
Ne vedem seara cu un grup de prieteni. Ne amintim cît de fain era alaltăieri și cum unele lucruri care ni se păreau grave atunci acum nu mai au sens…
Și ridicăm un toast pentru alaltăieri. Ne rugăm să vină alaltăieri.