blog implicat

Cîțiva papagali s-au încăierat ieri live la TV. 

Asta nu intra în planul inițial. 

Conform scenariului, papagalii urmau să se adune în studio, să recite la nesfîrșit poeziile patetice despre trecut, viitor, unire, CSI, Rusia, UE, politica moldovenească, adică să sugă din deget și din non-evenimente tot felul de semnificații solemne…

Dar lucrurile au deraiat din momentul cînd papagalii au ieșit din scenariu și s-au apucat să-și măsoare penele. 

În loc să meargă după text, și să fredoneze cîntece despre unicele teme permise – exaltarea față de UE (îmi amintesc că ultimul recital pe această temă s-a sfîrșit trist în 2014, cînd cîntăreții și-au luat un miliard și ceva onorariu iar spectatorii au rămas cu minus un miliard și cu o oligarhie pe cap) și demisia procurorului general (ales tot de aceeași ceată de cîntăreți în 2019, în urma unui concurs dubios dar organizat pompos), papagalii s-au apucat să își măsoare penajul și … meritele…

Evident, papagalii s-au împăcat rapid – urmează să mai apară în studiouri și nimeni nu e gata să fie chiar atît de viteaz încît să refuze o invitație la tv, cu riscul de a fi umilit acolo… 

E ceva greșit în societatea în care tot felul de deiateli preferă mai degrabă să fie umiliți și să se umilească la TV decît să fie uitați și neinvitați. 

Prevăd un mare viitor pentru talk-show-uri în care invitaților li se va permite să se bată în direct, să-și dea la greu pumni, picioare, bîte etc. 

Ar fi mai multe teme de discutat. Una, importantă, e despre masculinitatea toxică și despre hormonii masculilor din studio care, lipsiți de argumente, și-au dat pumni. 

Vlada Ciobanu a explicat mai bine ce e cu masculinitatea toxică și de ce dacă aduci cinci cocoși într-un studio nu iese neapărat o discuție (mai ales pe niște teme despre care actualii invitați au cam spus tot ce puteau spune încă în 2012-2013 și nu fac să repete totul ca pe o poezie…)

Despre violență și recursul la violență ca mijloc de a discuta și soluționa discuții tot trebuie să vorbim. E plină istoria noastră politică, culturală și socială de inși care vor să dea la bot atunci cînd nu-s de acord cu ceva…În sensul ăsta, Țîcu și Țuțu nu-s universuri diferite ci sînt parte din aceeași problemă… Problema asta e legată direct de miile de forme de violență prin care ne rezvolvăm ”diferențele”… 

Mai e o altă temă, la fel de importantă (și mai puțin discutată). Despre halul în care a ajuns mass-media ”liberă” și ”independentă” că, în goana după rating (emisiunea de ieri era o colecție de platitudini și inși ce nu ar fi trebuit să ajungă pe sticlă în genere) ajung să invite colecția de invitați de ieri (ansamblul etno-politic ”vreau microfon și audiență). 

Cum se face că, după ani și ani și ani de luptă pentru libertatea de exprimare ne-am pomenit cu o televiziune publică slabă și cu o puzderie de televiziuni mici, corporative, care nu știu altceva să vîndă decît platitudini, recitaluri și bătăi în regim live? 

Eu sînt suporter necondiționat pentru libertatea de exprimare dar parcă mi se pare că nu pentru o astfel de presă am tot vorbit și am prostestat. Parcă aș fi vrut niște respect pentru privitori – că, la naiba, e o umilință și pentru TV și pentru privitori să-l porți pe Chirtoacă în studio și să vorbească la fel de parcă s-a teleportat din 2007, ori să îl inviți pe Cosovan să îți povestească despre viitor și valori. 

Parcă aș fi vrut de la presă niște responsabilitate față de public, pentru că funcția ei nu este doar să vîndă ci și să educe, să funcționeze ca un mediu de comunicare, ca o platformă de discuție…

Și cred că undeva aici găsim și o cauză a degradării mass-media: iluzia că presa are o singură misiune, să vîndă, adică să aducă audiență. 

Nu să educe, nu să comunice, ci doar să vîndă chiloți, parfum, tabletci și cartele de reîncărcare. Cu orice preț. Chiar cu prețul sugerii din deget a știrilor, chiar cu prețul auto-umilirii mass-media (nu pot să nu mă întristez cum îi tot văd prin studiouri TV pe toți călăii presei din 2012-2019). 

Bătaia de la TV de ieri vinde. Probabil va fi una dintre cele mai vizitate emisiuni. Dar nu pentru conținutul ei de discuții. Ci pentru scena de bătaie (abia aștept să văd momentul cînd televiziunile vor aranja mici bătăi în studio, poate chiar și cu bîte și lanțuguri de la Drujbă, ca să fie mai veridic) pentru a aduce rating și publicitate. 

Așa arată prăbușirea mass-media…Ca o eternă publicitate întreruptă uneori de inși ce se bat ca să vă atragă atenția. 

Pe 29 iulie am pus începuturile unui experiment – o emisiune televizată bilingvă (rom+rus) din perspectivă feministă. O fac împreună cu Victoria Apostol și Polina Ciastuhina și sîntem găzduiți de postul TV RAIN Moldova.
Prima ediție, din 29 iulie. Titlu: EU MENSTRUIEZ, TU MENSTRUIEZI, NOI MENSTRUĂM…

A doua ediție, din 5 august. Titlu: Locul Femeii în Viața Publică (despre sexism).

Legături utile:
Pagina de facebook a emisiunii: Punctul F.
Canalul youtube al postului TV RAIN Moldova (accesibil în rețeaua de cablu Moldtelecom).

Am mers la Publika Tv ieri unde am participat la o emisiune despre un oarecare fals Mesia apărut prin Căușeni care a abuzat o familie de creștin vreme de vreo 12 ani.

Înregistrarea emisiunii o găsiți aici.

Am zis, simplificând mult, următoarele.

Problema are două aspecte, teologic și social.

În latura teologică cazul de la Căușeni reprezintă o manifestare, fie și exagerată, a persistenței unei religiozități populare neîmblânzite și necanonice.

În termeni de piață – există o cerere de bunuri religioase pe care biserica ortodoxă n-o poate satisface. O parte din această cerere e acoperită prin apelul la resursele tradiționale – magie, ghicitori, vraci sau unele mai noi – horoscoape, hărți biocosmologice, zen, meditație etc. O altă parte a cererii e acoperită prin trăirea specifică și personală a religiei tradiționale. De aici și apariția unor inși carismatici ce oferă promisiunea unor trăiri religioase ”autentice”. Asta ar fi partea sociologică, adică contextul social ce face posibil asemenea fenomene.

Nu dispunem de prea multă informație pentru a judeca circumstanțele individuale ale familiei ce s-a prins la pretinsul Mesia de aia orice speculație e gratuită. Îndrăznesc însă să cred că ar fi cazul să vorbim despre statutul și calitatea educației religioase în Moldova. Cursul școlar ce predă bazele religiei ortodoxe e unul religios și dogmatic în care copilul învață că celelalte religii sunt erezii. Lipsește un curs secular despre religie ce ar da școlarilor informații despre religie în general, despre esența acesteia, despre asemănările și deosebirile între religii. Adică lipsește un curs ce ar trata religiile pe orizontală – ca deținătoare a unor adevăruri echivalente și concurente.

Atît cu partea teologică – pînă la urmă faptul că un ins se pretinde a fi Salvator/Mesia/Mîntuitor e o problemă internă a Bisericii Ortodoxe și e treaba ei cum își apără hotarele.

Implicațiile sociale ale cazului sunt mai îngrijorătoare. Cînd o familie este abuzată 12 ani la rînd, cînd niște copii sunt bătuți zilnic și li se interzice să meargă la școală, cînd o fată este violată sub ochii părinților ei iar tatăl îi cumpără pastile contraceptive, cînd toate astea se întîmplă sub ochii comunității și a instituțiilor ei – poliție, asistent social, școală, preotul din sat, vecinii și rudele, aceasta e grav. Îngrozitor de grav.

Pentru că asta înseamnă complicitate la crimă și o percepție a actului ca fiind perfect normal. Am zis-o și în cadrul emisiunii – bătaia odraslelor e un fenomen foarte răspîndit în țara noastră – mulți moldoveni își bat și molestează copiii din alte motive decît cele religioase.

De ce polițistul de sector nu s-a implicat? De ce n-au intervenit vecinii, rudele, nașii? Ce a făcut preotul bisericii din localitate? Învățătorii de la școală de ce au tăcut? Dar întreg satul?

Întrebări ce ne privesc pe fiecare dintre noi…

După emisiune am avut un scurt dialog cu unul dintre participanți, preotul Mihail Panas.

El: Asa un lucru groaznic. Cum poți să-ți violezi propriii copii?

Eu: Este aici de lucru pentru toată lumea: pentru stat, pentru Biserică, pentru sat.

El: Nouă nu ne ajunge pregătire sistemică pentru asta. Nu am fost pregătiți pentru asemenea lucruri.

Eu: Trăim într-o lume în care trebuie să învățăm foarte-foarte repede.

El: Mdaa.

Și mi-a urat o seară bună.

După care s-a urcat în BMW și a plecat.

La Krasnoe.tv (un post ”roșu” de televiziune descoperit prin intermediul Nataliei Demina, redactorul rubricii Știință a portalului Polit.ru) rulează un film mai vechi al lui Chiaureli, ”Jurământul”: un Stalin nins, cu mustățile înghețate de gerul crunt al iernii lui 24, umblă buimac prin parc, ”șocat” de moartea lui Lenin… Un cadru mai devreme, apropiații lui Lenin, inclusiv și deja împușcații Buharin, Kamenev, Zinoviev discută despre cât de bine ar fi dacă întreg Partidul s-ar uni sub mâna înțeleaptă a lui Stalin, că doar cu el unitatea partidului va rămâne neclintită… Tragică această paradă verbală a morților, supuși unei plăți duble – să apere și după moarte linia lui Stalin.

Într-o scenă antologică lângă catafalcul lui Vladimir Ilici, Stalin jură (pentru a câta oară) să urmeze calea lui Lenin…țărani din Ucraina și din restul Rusiei Sovietice rostesc ”împreună cu dealul, valea și pădurile bătrâne” marele jurământ ce-i leagă, prin Lenin, de Stalin…

Niște babaci, ceva mai la vale, organizează o conferință cu un titlu la modă ”Lenin on-line”, Lenin 2.0 cum ar veni într-o limbă la modă: decor modern, laptopuri în care nu privește mai nimeni, un nene și-a scos ochelarii și vorbește agitat despre lupta de clasă și restul misticilor comuniste. Nu  s-au prea schimbat  lucrurile – nenea ar putea fi teleportat în orice sală de ședințe din epoca sovietică…

Și mai jos, în gârla de emisie, stă un concert dedicat celor 140 ani de la nașterea lui Lenin. Un cor demarează suita muzicală cu două cântece despre matușca Rusia, căt e de frumoasă și minunată, și sfântă, ceva despre Biserică și clopote…cât de rapid a fost integrat tatăl internaționalismului proletar și ateismului (ca politică de stat) în rândul mișcării pro-Putin ”Nași” (mă rog, postul e al Partidului Comunist Rus al lui Ziuganov, formal în opoziție, dar cântând pe aceleași note), cu bucăți pronunțate de naționalism și habotnicie…

Ediţia precedentă a Cafe-ului Philosophique (alias Clubul pentru Discuţii Inutile), cea care a abordat Publicitatea ca un spaţiu al seducţiei, a avut norocul să fie filmată de cameramanii Moldova 1. E primul pas dintr-un parteneriat, sper, de lungă durată. Nu că m-ar roade dorul de televiziune, dar cred că filosofia îşi are rolul ei pe sticlă. E un spaţiu public care poate fi utilizat eficient pentru promovarea dialogului, discuţiilor argumentate, jocului conceptual etc..

.

Duminică, 8 februarie, ora 21.45, pe Moldova 1, în cadrul emisiunii „Fii tânăr”, vedeţi strădaniile noastre. Pentru cei din afară, sper, luni-marţi, să bag o înregistrare video a emisiunii.

Vizionare cu ochi şi urechi!