Apr 1 2014

Istoric. Cu țărani

Vitalie Sprînceană

Istoria rezistențelor-disidențelor moldovenești în socialism ar fi mult mai completă (și mai veridică) dacă optica ar trece, dinspre cele cîteva grupuri de intelectuali (a căror absență, pe frontul rezistenței, e notorie) spre masele anonime de muncitori și țărani care au subminat, zi de zi, oră cu oră, sistemul prin acte de sabotaj (furatul din proprietatea colectivă, chiulitul la muncă), prin acte politice (cum e negocierea, mai ales la sate, a unor sfere autonome – biserică oficială și neoficială, tradiții – pe care partidul le tolera pentru că nu avea încotro) și prin boicoturi simbolice (transformarea sărbătorilor socialiste în prilej de făcut chef cu bere și mici). Adunate laolaltă, aceste milioane de acte mici de insupunere-rezistență-negociere au contribuit probabil mai mult la dizolvarea sistemului decît ascultatul clandestin al Europei Libere sau cele două-trei pamflete mai vocale…
Deloc întîmplător, și în Moldova independentă aceste mase (tăcute și invizibile) acționează imprevizibil și de cele mai multe ori chiar împotriva eforturilor ”modernizatoare” ce vin dinspre centru, atît dinspre autorități cît și dinspre elitele intelectuale.
Politicienii doresc ca țăranul moldovean să se transforme peste noapte în fermier elvețian. Intelectualii îl vor fie creator de identitate civică fie descendent direct din Burebista și Mihai Viteazul.
Iar țăranul își are agenda lui. De supraviețuire. Cu negocieri. Cu piciorul în prag. Cu politețe ostentativă pentru ”oamenii de la Capitală” a căror opinie o aude dar n-o crede și n-o respectă…
Așa e și în viața religioasă. Țăranul moldovean își negociază și acolo o zonă considerabilă de autonomie. Ortodoxia, adică obsesia cu setul de reguli, atît cea religioasă, cît și cea politică, e caracteristică doar intelectualilor.


Mar 25 2014

politică: despre Dughin

Vitalie Sprînceană

Încerc să înțeleg popularitatea subită a lui Aleksandr Dughin (altfel un gînditor marginal) pe ambele maluri ale Prutului.
O fi din cauza că intelectualii din sfera publică moldo-română suferă de boala profesională a “intelectualismului” (caută idei și ideologii în spatele tuturor proceselor politice)?
O fi din cauza că vor să încadreze “criza ucraineană” în tiparul polemicii de idei?
O fi din cauza că nu prea cunosc realitățile politice ruse și atunci îl adaugă pe Dughin ca să obțină “coerență”? 
O fi din cauza că ideile lui Dughin se pliază pe modul cum își închipuie ei că ar trebui să gîndească un ideolog rus?
Dughin e desigur mult mai puțin important decît Vladislav Surkov, autorul (și arhitectul) conceptului Rusiei ca democrație suverană, un termen ce justifică interpretarea specifică și particulară de către statul rus a termenului democrație,  și care a fost luat la înarmare inclusiv de către Putin. Și-i mai puțin important chiar și decît Nikita Mihalkov și variațiile sale la tema conservatismului.
Dughin însă se conformează mai bine imaginii stereotipice a șovinului rus. Iar asta vinde bine în Moldova. Și în anumite cercuri în România.
Povestea că Putin îl citește pe Dughin ca să ia decizii e falsă. Dughin, de fapt, e gînditorul de curte care justifică postfactum orice capriciu militar/geopolitic al lui Putin…


Feb 25 2014

politice

Vitalie Sprînceană

– Mă îngrozește popularitatea geopoliticii: îmi e frică de indivizii ce gîndesc mai degrabă în termeni de spații și jocuri decît în termeni de oameni.

– Cu ocazia evenimentelor din Ucraina mi-am mai făcut ordine printre sursele de informare, am mai văzut care ziar și ce hram poartă, cine face jurnalism (sau măcar încearcă) și cine trage melcii de urechi. Utile, “revoluțiile” astea.

– Presa nu e bună de nimic la război/revoluție. Aproape toată mass-media occidentală (inclusiv bucuriile stîngiste Guardian, NYT, Le Monde și Liberation) a făcut front anti-Putin, recurgînd mai ales la reactualizarea stereotipurilor și clișeelor propagandistice din Războiul Rece (Stephen Cohen e o rară excepție). La Moskova, presa rusă a reacționat rapid și a construit un masiv front anti-Vestic, înarmat cu aceleași trafarete din Războiul Rece. Semn că jurnalismul n-a prea mers înainte în ultimii 20-30 ani. Și că propaganda este natura originară a presei. O mediafrenie de ambele părți.

– Stînga moldovenească (atîta cît este) a sucombat. Există, dar nu mai cugetă. Socialiștii, comuniștii și social-democrații vorbesc/gîndesc în categoriile dreptei conservatoare: conspirații, jocuri geopolitice, lideri și mari personalități, cultură și moralitate tradițională etc.
În cazul crizei din Ucraina niciunul din cele vreo 10 portaluri și televiziuni locale stîngiste nu a făcut o analiză a componentelor de clasă a protestului, a compoziției protestatarilor, a intereselor sociale , a alianțelor temporare între interesele diferitor grupuri (se putea merge pe clasici: Marx a oferit modelul prin analiza loviturii de stat din Franța în 1851, Engels a deconstruit mișcările sociale de pe timpul Reformei). Mantra repetată de stîngiștii moldoveni a fost: teroriști, jocuri de culise, complot americano-european. Și multă geopolitică de trei parale.

– Tot dinspre stînga: cică Voronin ar fi cheltuit jumătate de milion de euro pentru călătorii cu avioane private. A și recunoscut la o emisiune că e adevărat și că are ”destui prieteni” gata să-l ajute. Așa-s ei, “luptătorii cu pentru binele sărmanilor”: săraci și cinstiți. Între două ”bătălii” dau o fugă cu avionul la Karlovy Vary sau la Atena.

– Mihai Ghimpu a vorbit iar despre Eminescu la radio Europa Liberă. Și am priceput că partidul său pregătește o mîrlînie (e un semn sigur: dacă scoate Mihai Ghimpu un Eminescu sau un adevăr istoric din buzunar, înseamnă că trebuie să pună altceva în același buzunar). N-am greșit: la ședința Consiliului Municipal Chișinău din 27 februarie, colegul de clasă al primarului va propune primarului (care e nepotul lui Ghimpu și vice-președintele partidului acestuia) să-i dea în locațiune fratelui primarului  (altui nepot al lui Ghimpu) cinci pasaje subterane.
Acel moment cînd Eminescu e părtaș la hoție.


Dec 11 2013

Scurt pe doi (politico-economic)

Vitalie Sprînceană

Pus pe gînduri de un comentariu de pe Critic Atac.

Dan Masca: Nu o să aveți nici o reacție de mase dintr-un singur motiv : spiritul civic au avut grijă să îl atrofieze încet, dar sigur toți. Pentru ca cineva să preia mesajele străzii, care nu dorește neapărat să intre în zona politică, ar trebui să poată să creeze organizația politică de la firul ierbii la fel de ușor cum se crează un ONG sau un SRL.
Dacă orice ONG sau SRL s-ar fi creat doar dacă aveau 25000 semnături din 18 județe, atunci cîte mai aveam în România ?
Dacă orice manifestație s-ar autoriza doar dacă ar avea 25000 de semnături din 18 județe, atunci legal cîte ar mai fi ?
În orice țara occidentală între 1-3 oameni pot să facă un partid.

Nu știu dacă o fi chiar așa de usor să faci un partid în Europa, dar comentariul sugerează o altă problemă principială: faptul că am construit, pe de o parte, un sistem economic care cel puțin în teorie ar trebui să fie gata să absoarbă orice idee cu potențial economic venită de oriunde, și de de altă parte un sistem politic în care în mod vizibil sunt favorizate grupurile cu acces la bani și resurse logistice.
Orice individ cu o idee economică oricît de năstrușnică poate s-o dezvolte  și s-o facă măcar și în forma unei corporații transfrontaliere.
Pe de altă parte, orice individ cu o idee politică oricît de bună, ar trebui să adere la una din mașinăriile politice deja existente ori să facă rost de bani și de efort enorm.
Încurajăm deci antreprenoriatul economic dar descurajăm puternic inițiativa politică.


Nov 25 2013

proiecte, proiecte

Vitalie Sprînceană

De vreo săptămână am pornit proiectul Platzforma.md (PZF). Ambițiile sunt mari, dar și eforturile. Din acest motiv blogul va trece, cel puțin pe o perioadă, pe un plan secundar. Voi publica texte aici, dar în temei articole pe care le scriu pentru PZF sau bucăți scurte.

Cursa lungă e pe PZF (e alegerea mea!), iar blogul spranceana.com rămâne mai degrabă ca un spațiu de antrenament.


Nov 20 2013

De ce (mai) avem nevoie de critica in Moldova?

Vitalie Sprînceană

Am lansat, împreună cu un grup de cetăţeni activi şi intelectuali angajaţi, portalul de analiză şi critică socială Platzforma.md (PZF).
E un spaţiu ce se vrea a fi deopotrivă tribună (pentru idei şi lucruri ce nu încap în discursurile mainstream), scenă (pentru confruntările de idei şi viziuni opuse) dar şi şcoală de scris.

PZF are o pagină de facebook la adresa: https://www.facebook.com/platzforma

Deasemenea, pe twitter  PZF scrie la https://twitter.com/platzforma.

Să ne citim de bine!

O descriere mai elaborată a inițiativei se găsește pe site-ul PZF, secțiunea MANIFEST.

Platzforma.md (PZF) îşi propune să devină un spaţiu virtual (deşi nu mai puţin real) de reflecţie şi atitudine critică. Prin publicarea unor discuţii şi analize calificate ale anumitor fenomene şi problematici sociale neglijate sau manipulate în spaţiul public (inegalităţi, vulnerabilitate, opresiune, identităţi, culturi, ideologii etc.), PZF aduce în prim plan interpretări necesare pentru deconstruirea înţelegerilor dominante ale acestor fenomene în societatea noastră. Totodată, PZF doreşte să contribuie la lărgirea discursului public în Moldova prin includerea unor puncte de vedere marginalizate sau ignorate, precum și prin găzduirea unor întîlniri între viziuni diferite sau opuse.

O serie de fenomene prezente în societatea din R. Moldova în ultimii ani – monopolizarea pieței mass-media de către agenţi economici netransparenţi, comercializarea presei și sacrificarea calității şi considerentelor etice în numele profitabilității economice, multiplicarea în spațiul public a unor discursuri intolerante, discriminatorii sau cu accente discriminatorii, criza profundă din sistemul educațional ce limitează accesul studenților la ideile și dezbaterile curente din domeniu, cenzura informală a discursului public, excluderea unor grupuri marginale (săracii, romii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele LGBT etc.), nivelul scăzut de cultură și educație civică şi politică a cetățenilor, justifică, în opinia noastră, necesitatea unui portal de atitudine, analiză și critică socială. Amplificarea unor discursuri intolerante – fie ele motivate din punct de vedere etnic sau religios, pe fundalul acutizării aşa-zisei „crize identitare” – ne-au convins că dezbaterile și „luptele de idei” constituie un mijloc crucial în procesul de comunicare, informare şi în ultimă instanţă de democratizare a societăţii. Diversele forme de intoleranță şi discriminare (șovinism, sanism, rasism, sexism etc.) şi fenomenele negative pe care acestea le generează (inegalităţi, excluziune, opresiune etc.) pot fi diminuate şi chiar eliminate, credem noi, prin contribuţia unor dezbateri calificate și conştiente de dimensiunea civică a acestor luări de poziţie.

În același timp, o serie de discursuri și practici – politicile economice ale capitalismului „sălbatic”, tranziția negîndită la economia de piață, sărăcirea masivă a unor grupuri sociale atît în zonele rurale ale țării, dar și în orașe, mai ales ca urmare a procesului de dezindustrializare, corupția politică la nivel central și local, proliferarea oligarhiilor politice și economice la adăpostul unor construcții mitologice precum „economie de piață”, „integrare europeană”, „democrație”, „unionism” – au fost abordate necritic, fiind sustrase reflecției, deși acestea influențează în mod decisiv viața cetățenilor Moldovei. PZF vrea să supună această stare de fapt unui examen critic şi astfel să participe la îndreptarea ei.

Un discurs critic informat şi o discuţie amplă stimulată de acesta ar conduce la erodarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi a altor „reflexe” de gîndire care susţin fenomenele socio-politico-economice pomenite mai sus, ar contribui la depășirea blocajelor în comunicarea dintre diferite grupuri sociale (etnice, religioase şi de statut social) şi ar pune baze reînnoite (clădite pe principiile echităţii) pentru o coeziune şi o solidaritate sporită în societatea noastră.

Lipsa de dezbateri publice pe anumite chestiuni de importanţă (de ordinul celor menţionate mai sus) este o poziţie comodă. Totuşi, istoria mai mult sau mai puţin recentă ne învaţă că slăbiciunea discursului critic în anumite perioade şi spaţii geografice şi culturale (de exemplu, anii 1930 în Europa, dar și tranziția post-sovietică) au permis radicalizarea unor regimuri politice, încetăţenirea unor discursuri de propagandă şi punerea în aplicare a unor măsuri cu consecinţe dezastruoase pentru comunitatea locală şi mondială (pentru a nu aminti decît holocaustul, crimele staliniste sau epurările etnice din fosta Iugoslavie). Situaţia actuală a societăţii noastre ne aminteşte în multe privinţe de perioade în care au înflorit diverse mişcări şi regimuri autoritare. Istoria încă nu ne-a vaccinat împotriva unor cataclisme sociale în stare să explodeze în orice moment pe fundalul unor crize sociale de profunzime, însoţite de o comunicare publică parţială şi puternic distorsionată de interese personale şi corporative. În lipsa unor dezbateri şi reflecţii critice de anvergură, riscăm să devenim martorii – neimplicaţi – ai unui sistem bazat pe opresiune şi injustiţie, care odată exacerbat, poate da naştere unor manifestări sociale şi politice de factură autoritară.

PZF nu urmăreşte să devină o comunitate omogenă a unor părtaşi de idei şi de poziţie, să producă şi să difuzeze păreri şi mesaje pentru uzul unui cerc circumscris al unor semeni (după principiul „the medium is the message”), nici nu pretinde să instituie un discurs ortodox (un alt „-ism”). Aşa cum s-a pomenit mai sus, PZF vrea să favorizeze desfăşurarea unui schimb de idei şi de poziţii nu neapărat convergente, dar în mod necesar multilateral informate, în scopul stimulării unei comunicări şi reflecţii sociale eminamente critice şi „dialogice”, opuse prin definiţie unor luări de poziţie partizane şi unei gîndiri înţepenite de scheme ideologice implicite şi de un bun simţ iluzoriu.

Cinismul (guvernanţilor), zeflemeaua (decidenţilor de rang mediu) şi neîncrederea generalizată (a oamenilor de rînd) erodează din fundament posibilitatea însăşi a oricărui proiect de anvergură iniţiat din bună credinţă în folosul şi binele unei comunităţi şi a societăţii în genere. Aceste manifestări anomice întreţin totodată un liant paradoxal în baza unui complot al societăţii împotriva ei însăşi, în interesul unei căpătuiri sau supravieţuiri individuale de moment. Spiritul critic de la care se revendică platforma noastră este contrar acestei stări de spirit corozive din societatea noastră. Dimpotrivă, PZF va căuta să repună în drepturi anumite principii morale, de dreptate şi solidaritate umană, fără de care încrederea faţă de aproapele nostru şi speranţa în viitor devin nişte noţiuni lipsite de sens, iar comunitatea este surpată din interior.

Spiritul critic şi reflexiv este expresia năzuinţei noastre – şi sperăm contribuţia noastră pozitivă – pentru o lume mai dreaptă, mai bună.


Nov 17 2013

povesti mari, cuvinte mici

Vitalie Sprînceană

Nu se poate totuși nega faptul că Uniunea Sovietică i-a învățat pe moldoveni să celebreze diversitatea, să-și găsească un loc în mozaicul de culturi, și în general modul de a trăi într-un imperiu multicultural/lume multiculturală.
De unde și popularitatea surprinzătoare, în aceste zile ”europene”, a unor metafore sovietice, adaptate la noile realități.
La Radio Chișinău cineva a citit în direct catrenul vechi al lui Petru Zadnipru: „Ţara mea, Moldovă-mamă. / Vatra doinelor străbune! / Ca un strugure de poamă / Stai pe harta Uniunii”. Europene…
Ultimul cuvânt, Europene, lipsea în poezia originală…
Anterior același catren fusese modificat (fără voia autorului, că Zadnipru e mort demult) așa încât Uniunea fusese înlocuită cu lumea. Moldova stătea ca un strugure de poamă pe harta lumii.
Catrenul e bun și pentru aderarea Moldovei la o Uniune intergalalctică!

În altă parte, un editorialist ce se vrea mai luptător și mai arțăgos, utilizează un alt clișeu, furat tot din propaganda sovietică – În spatele Republicii Moldova este Moscova, niciun pas înapoi! Replica s-a născut în 1941, când nemții erau sub Moskova, și sovieticii se apărau disperat. A prins bine și în timpurile noi, când moldovenii roagă pe nemți să vină la Chișinău și pe ruși să plece de acolo.
Găsesc aici o importantă parte ironică – cu o țară ce nu a reușit să-și construiască un alt imaginar politic și propagandistic în vreo 20 ani.
Și una de postmodernism cultural (nu-mi vine în minte un alt nume) – odele, metaforele, replicile, snoavele călătoresc liber între regimuri politice și sisteme de valori antagonice (cel puțin la suprafață), cărămizile culturale ce au construit o lume sunt reutilizate pentru a construi o altă lume, simbolurile sunt decontextualizate permanent și rupte de mediul ce le-a dat viață și de semnificațiile originare, nu ne rușinăm să punem alături imagini incompatibile.
Chiar și marile adevăruri ale timpului nostru le spunem cu cuvinte mici făurite și utilizate în altă epocă.