Tineretul in orice societate este mai rebel, sau poate chiar rebel. Personaliatea în formare are nevoie de repere, inclusiv, de antiteze ca sa-şi formeze identitatea. E firesc să fie aşa. Curios este altceva, de ce în anumite circumstanţe, identificarea a contrario se îndreaptă împotriva propriilor “autorităţi” (guverne, puteri etc), pe cînd în altele se îndreaptă în exterior. O explicaţie ar putea fi că în primul caz relaţia de identitate cu aceştea (guverne, puteri, etc.) nu prezintă o valoare pentru individ, pe cînd în al doilea caz aceasta este efectivă.

Rusia are o tradiţie patriahala veche, iubirea de ţar şi iubirea de patrie acolo sunt asimilate de secole; pentru a ţine aşa un teritoriu împreuna este nevoie de putere concentrată, nu glumă. Frustraţiile decăderii din calitatea de protagonist mondial care a avut-o Rusia (URSS ) – sentiment înserat în genomul spiritual al naţiunii – coborînd la subsolului societăţii pliază pe nemulţumirea existenţială în care trăesc aceşti din subsol şi pe nevoia de afirmare a tineretului. Aceasta este un faţetele problemei.

(Recunosc că nu ştiu cum sună în rusă, dar parcă tot e mai bine aşa. Culmea e că nici nu mi-a luat mult timp – două minute).