Jose Saramago Eseu despre orbire
Jose Saramago
Iaşi, Polirom, 2005, 344 p.
Dacă există vre-un minimalism literar, José Saramago ar trebui inclus pe o listă a celor mai buni practicieni ai lui. Măcar din câteva motive:- foarte puţină punctuaţie.
- şi mai puţine aliniate, paragrafe.
- dialogurile nu sunt separate de restul povestirii. Asta creează, pe alocuri, iluzia „unor voci fantomă" în roman.
- descriptori personali convenţionali, de cele mai multe ori construiţi după trăsături fizice (fata cu ochelari negri, bătrânul cu legătură neagră, băieţelul strabic), apartenenţă profesională (medicul oftalmolog), stare civilă (soţia medicului, soţia primului orb), vârstă (bătrânul cu legătura neagră), ca şi cum preferinţa pentru o onomastică concretă (Jean, Wilhelm, Mary) ar trăda vre-un mister de netrădat. O posibilă explicaţie este strecurată soţiei medicului oftalmolog, cea care îşi păstrează vederea: „Suntem atât de departe de lume încât, în curând, nu vom mai şti cine sântem, nici nu ne-am gândit să spunem cum ne cheamă, la ce bun, la ce-ar folosi numele, un câine nu recunoaşte alt câine, sau nu i se înfăţişează, sub numele ce i-a fost pus, îl identifică mirosul şi-1 face cunoscut, noi sântem aici o altă rasă de câini, ne recunoaştem dupг lătrat, după vorbă, restul, trăsăturile, culoarea ochilor, a pielii, a părului, nu contează, de parcă nici n-ar exista, eu mai văd încă, dar până când." (p. 64)
- lipsă a oricăror referinţe geografice/politice - oraşul e fără nume, la fel şi ţara, spitalul de nebuni.
- absenţă totală a autorului. O scriitură impersonală, în care subiectul şi personajele nu sunt, nicăieri, pe întinderea narativă, silite să facă loc vreunei judecăţi, gând sau intervenţie moralistă a scriitorului. Eroii sunt trataţi egal, fără preferinţe. O carte, precum spunea Gide, „închisă, plină, netedă, precum un ou. Nu poţi să vâri nimic în ea, nici măcar un ac, decât cu forţa, iar forma i s-ar strica." (1)
- autorul absentează şi ca barieră intermediară între cititor şi scriitură. Povestea este accesată în mod direct, de fapt, se creează chiar un fel de intimitate textuală. Personal m-am simţit foarte comod şi singur în scriitura lui Saramago.
Subscribe to the comments for this post
9 People have left comments on this post
Jan 5, 2009 - 08:01:00La multi ani!
L-am citit, e halucinant…
NB
Andis last blog post..5 scrisori de dragoste
E o carte fabuloasa. Mi-a placut ingrozitor de mult. Pentru ca am citit-o cu groaza si cu placere in acelasi timp.
As vrea insa sa fac o mica precizare. Din punctul meu de vedere, autorul e foarte prezent in naratiune. Eu m-am simtit ca si cand el mi-ar fi aratat totul, ca si cand am fi fost invizibili si mi-ar fi explicat ce si cum se intampla, ca si cand as fi fost si eu oarba si mi-ar fi descris intamplarile. Pe ici pe colo, ni se adreseaza direct, noua cititorilor. E drept ca pare ca nu le stie pe toate si ca personajele lor actioneaza libere, insa mie, Saramago mi s-a infatisat ca un al 2-lea vazator invizibil.
Tomata cu scufitas last blog post..Amintiri din Budapesta
Mda… e una din cartile pe care le tii minte mult timp dupa. Pentru mine a reprezentat un soc – stilul povestii mi s-a parut initial greoi, opac, insa treptat te obisnuiesti (te fura si povestea), iar la final sfarsesti prin a clatina din cap sau ofta la fiecare replica a personajelor, mai ceva ca la teatru.
Intr-adevar o carte excelenta si un scriitor fabulos.
Bietul Coelho, e in literatura cam ce e Madonna in muzica: toata lumea e de acord ca e cvasi-nula, dar toti ii cunosc melodiile…
din cite am putut sa-mi dau seama, Saramago evita numele pentru a arata ca ele sunt prea facile pentru a fixa identitati. Unul din aspectele acestei idei este ilustrat de spusele sotiei medicului. Numele reprezinta catalogarea indivizilor, prefacindu-i in mase de anonimi. Ele mascheaza individualitatea, desi, paradoxal, au functia de a identifica. numele obisnuite sunt standartizate si nu apartin exclusiv nici unui individ, iar cele extravagante creeaza o falsa aparenta de individualitate. Numele sunt doar inceputul drumului spre cunoasterea individului, dar in final sunt dispensabile. La Saramago, numele sunt un motiv legat de teme mai mari, precum unicitatea persoanei, individul si colectivitatea. Pentru ca temele astea revin periodic pe acest blog, ar mai fi de recomandat “Toate numele” si “O homem duplicado” (trad eng. “The double”, nu stiu daca exista in varianta romana), tot de Saramago. Mie astea doua mi-au placut mai mult decit “eseu despre orbire”.
Afară este noapte iar eu stau zgribulit şi gardul timpului se sprijină de mine. Tresar, tremur şi ascult un saxofon coclit, ce plânge încetişor şi ară adânc în mine. Depărtările picură tăceri în amintiri de dincolo şi despre tine. Tăcerea mea tremură în vibraţii de alamă şi tainice adâncuri îmi spun, prin degete ce apasă şoapte, că trudă de suflet sunt în tainice clape aurii ce gânduri îmi apasă. Iau şoapte în inima mea prin sunete de suflet pustiu, căci sunt o umbra de a ta, uitată.
Ascult sunete-taceri care mă storc de clipe, de mine, de amintire, pentru cândva când am fost acolo în timpul acela, cu tine. Ascult încet, sunet de alămuri, de toacă, pe dealurile şi colinele gândurilor mele, care curg pe unduiri de note line. Simt aripi cum se întruchipează în visul meu de amintiri şi iar revi, tu, amintirea mea, tu din timpuri uitate iar ochii-ncet îmi lăcrimează-ntr-un tărziu de noapte.
Văd o staţie, pun un bănuţ şi-un bărbos uitat de lume îmi cântă prin freamătul său de sunete sau rătăcind pe alei de parc sau oriunde ar fi, prin neuitate melodii.
Undeva, la o terasă, ocean de noapte, dansând iar cu amintiri, în paşi de vals sau undeva unde stau stingher şi trist în semiumbra colţului de masă, cu ochii trişti, trăiesc iar aduceri aminte, o tuu.. muzică ce simt…. Vibrează puternic corzile vieţii mele. Gândurile-mi freamătă spunându-mi, că nu mai eşti şi preria întinsă până-n asfinţit de soare şopteşte tainic inimii mele, că acolo sus, tu, în Condor încă mai exişti. Voi găduri ale mele, vă povestesc în tăcerea mea, că a fost cândva …şi iată că, încă, plânge muzica şi lacrimi picură pe inima mea.
Autor Viorel Muha
Viorel Muhas last blog post..Ines a sufletului meu
vrotmnenogi
Un scriitor mare, o carte exceptionala.( Iar m-am mutat : http://kritic0n.blogspot.com- mofturi de ochelarist)
kriticon´s last blog ..Mândria băgată pe gât