Archive for April, 2008:
gazeta de perete
DEX - s.f. PIATRĂ
gazeta de perete a Antropologilor de la Universitatea de Stat din Moldova...
Management cultural + other stuff
Sâmbătă, la o bere cu Ion+Medicul Şef (cam răcit medicul (sic!) şi a consumat exclusiv ceai) + cineva fără blog... hotărâm să mergem la film, mai ales că la „Odeon” se derulează un fel de memoriam – memento Emil Loteanu... pentru că nu avem un program, Ion sună la casele cinematografului. Răspunde o voce ebrietată:
- Alo...Alo...
- Cinematograful „Odeon”?
- Da...
- Vrem filme. Am aflat că organizaţi proiecţia filmelor lui Loteanu?
- Da...
- Ce film proiectaţi astăzi?
- Hora mare...
- Ne-ar plăcea să vedem „Lăutarii”...
- A fost...
- Mai sunt programate şi alte proiecţii?
- A sî şie... şi tipul trânteşte receptorul.
* * *
Tot acolo, în centru, într-un local modest, cu iz de cantină sovietică. De partea cealaltă a uliţei e un local luxos. Bem. Intră o fătucă, chelneriţă la „bogaţi” şi cere...ceva salată, nişte prăjituri, copturi, biscuiţi etc... pleacă...se întoarce (sau poate era alta, tot o chelneriţă din restaurantul bogat), mai procură câteva porţii de salată, biscuiţi, dulciuri..chestia s-a repetat de vreo 3 ori în intervalul cât am stat noi acolo. Ne prindem: clientul din localul luxos face comanda, fetele o cumpără din cantină, unde e mai ieftin, i-o dau, el plăteşte „cum trebuie”. Până la urmă toată lumea este mulţumită:
- clientul, pentru că plăteşte să se relaxeze într-o încăpere luminoasă, departe de izul de ospătărie
- localul cu iz de cantină, pentru că marfa se vinde bine...
- localul luxos, pentru că are şi un chilipir bănesc din treaba asta...
- noi, pentru că am prins unul dintre mecanismele funcţionării capitalismului cu faţă moldovenească – ca o mahala, unde vecinii se ajută reciproc (Dă-mi, cumătră, nişte borş, împrumută-mi toporul tău că al meu s-a rupt etc...)
salon de carte si altele
Fost la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii. Cărţi multe, bune. Prezenţă internaţională: Alianţa Franceză, Ambasada Chinei, Ambasada Germaniei. Standuri identice, oferta – la fel.
Am răsfoit ceva cărţi să văd cum sunt, în diferite ţări şi culturi, construite „pragurile”, adică iniţierile în lumea literelor şi a cifrelor. Puţin dezamăgit, căci procedeul este acelaşi.
Altfel, cărţi, discuri, ziare, mulţi copii – privelişti obişnuite. ***Ieri, un tip pe bicicletă (alo, ecologiştii, unde sunteţi?) a jefuit o filială Mobias Bancă, de la Botanica. Am reţinut că tipul avea o bicicletă „Vulturaşul” (Орлёнок). De la care anticariat ai găsit-o, frate, eu caut de ani de zile un exemplar pentru muzeul meu personal (prima mea bicicletă!)?
viata in chirie
Impresii fugare pe o carte mare
Oleg Garaz „Territoria”
Editura LIMES
Cluj
2007
Pentru mine, una dintre cele mai bune fiziologii/fiziografii ale URSS-ului. Spre deosebire de abordările nostalgico/epico/folclorice (cum este „Născut în URSS” a lui Vasile Ernu), perspectiva lui Oleg Garaz este kafkiană, cumva sumbră şi deprimantă (comparaţia nu înseamnă, în aces caz, ierarhie). Tonului zglobiu, carnavalesc al URSS-ului ca sărbătoare – festival (Ernu) îi este contrapusă o lume primitivă, brutală, violentă, şi strict organizată. Pe alocuri, paralela cu Ken Kesey se impunea de la sine, lipsea însă un Randle McMurphy...
În Territoria, universul utopic concentraţionar în miniatură, The Big Brother este pretutindeni - în viaţa, noaptea, alimentaţia, somnul, hrana, mintea şi spiritul individului (soldatului). Procesul descris de Garaz este cel al inserării forţate a individului în sistemul social, procedura de injectare a serului conformismului psihologic în corpul tânăr, astfel ca, la linia de ieşire să avem un imbecil digerabil...
Câteva etape ale acestor rituri de igienă socială.
- golirea, cum ar veni Kenosis-ul : „La început am fost duh (titulatură purtată de soldaţii aflaţi în prima jumătate de an a serviciului militar). Adică stafie, nălucă, arătare, ceea ce în limbaj normal înseamnă că nu aveam nici un drept. Eram suflu lipsit de materialitatea dătătoare de identitate necesară pentru a-mi fi recunoscută cea mai de jos poziţie din ierarhia nescrisă. Nu am niciun statut. Sunt în afara oricărei ierarhii. Sunt într-o gaură neagră. Sunt o gaură neagră. Nimeni nu mă observă.” (p.15)
- urmează procedeul prin care individul integrează şi înţelege fluxurile prin care se distribuie puterea socială, sancţiunile, pedepsele, dar şi recompensele, compatibilizarea forţată emiţător-receptor (forţată din 2 motive: e violentă, şi e împotriva voinţei, tălmpcire – se face cu pumnu-n bot) : „Pumnul însemna o restrângere absurdă a posibilităţilor de conlucrare ale celor cinci degete – dactilografiere, interpretare pianistică, răsfoire de cărţi, mângâiere de femei, dezamorsare de mine şi bombe neexplodate, precum şi multe alte lucruri la fel de fine. Şi în nici un caz nu se putea compara sensibilitatea buricelor-„ochişori” lae degetelor cu grosolănia durerii acute la impactul articulaţiei osoase cu maxilarul sau sternul vreunui doritor de „ciocăneală”. (p.23)
- o a treia etapă, necesară, pentru că afectează spiritul şi gândirea subiectului, este re-programarea lingvistică. Individul trebuie să uite bogăţia originară a limbii, subtextele şi subînţelesurile comunicării şi să reducă uzul limbajului la elementarul necesar: urlet, ţipăt, înjurătură – „primele luni după venirea mea din armată eram destul de tăcut, iar mama o trecea din contul maturizării şi bărbăţiei mele pe deplin realizate în cei doi ani de cătănie. Însă tăceam mai degrabă dintr-o neputinţă mută şi dobitoacă de a vorbi normal o limbă civilă, de a vorbi fluent, fără patimă şi rânjet ameninţător, fără dispreţ şi înjurătură, în formule seci, sacadate sau mai degrabă lătrate decât rostite în grai omenesc. Era o „fenia”(argou) destul de eficientă, un limbaj esenţializat în care, pe lângă simbolistica genitală, a relaţiilor sexuale sau religioasă, funcţiona şi un şir de neologisme foarte diversificat.” (p.24-25)
- treapta supremă şi ultima este re-valorificarea existenţei sociale în alt context şi după alte reguli: „orice ai face sau ai fi ca individ particular, singura valoare este una pe care o ai doar în Pluton.(...) Plutonul este un organism, iar eu sunt unul din organele lui. Dacă nu funcţionez, are de suferit întregul. Iar întregul funcţionează prompt la orice deranjament care-i reduce din performanţele funcţionale. „Disfuncţia” este reprimată prin toată violenţa disponibilă. Una cumulată şi extrem de eficientă.” (p.53-54)
... „Soldatul nu stă, timpul său existenţial este închiriat de Patria-Mamă, iar obligaţiile faţă de statul care te-a crescut, adică hrănit şi şcolit, trebuie returnate integral şi chiar cu ceva pe deasupra.” (p.19)
Viaţa în chirie – este, după mine, scheletul care susţine întreaga construcţie a romanului. A trăi pentru sine, în sfârşit, este probabil unica libertate neîndoielnică câştigată după prăbuşirea imperiului, Este ceva pentru care merită să lupţi, unica achiziţie democrată cumva distribuită în mod egal şi egalitar, egala, uniform şi care nu a putut fi furată sau detractată de profitorii independenţei moldave
Ceea ce nu va înţelege niciodată comunismul de consum (Che Guevara pe maiouri, Lenin cu coafură de punky) sau comunismul de flirt (nostalgicii lui mai 68)...
literaturi nationale
într-un interviu acordat ziarului rus « Gazeta », scriitorul moldovean de limbă rusă Vladimir Lorchenkov, proaspăt laureat al concursului « Русская премия » (Premiul Rus), spune :
« (în spaţiul postsovietic) se desfăşoară un proces de crearea a literaturilor naţionale în limba rusă, asemănător cu apariţia literaturii în limba engleză în America şi alte foste colonii ale Imperiului Britanic.
reporter : Dar, în America, dacă nu considerăm limbile indiene, limba engleză era unica alternativă, iar în fostele republici sovietice, există alternative ale limbii ruse.
Nu cred, că ar exista o alternativă limbii ruse. La fel cum nu exista o alternativă limbii latine, pe teritoriile abandonate de romani – barbarii şi-au însuşit-o. iar în Moldova limba rusă are rădăcini mai profunde, decât credem noi. Limba oficială a statului Moldav medieval era slavona bisericească. »
Aş avea de comentat :
- nu cred în viaţa lungă a fantomei « literatură naţională ». cred în scriitori moldoveni buni : acelaşi Lorchenkov, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Gârneţ, Vitalie Ciobanu, Oleg Garaz, dar mă îndoiesc că vreunul din ei s-ar autoidentifica ca « scriitor naţional » sau ar avea planuri măreţe de construcţie a unei « literaturi naţionale ».
- însuşi conceptul de « literatură naţională » trebuie revizuit, updatat şi ajustat cumva la noile realităţi literare. Mă îndoiesc că am putea cupla acquis-urile deconstrucţiei, ale postmodernismului şi vocaţia europeană fie şi într-o formă profund « naţionalizată » cu vreunul din universurile semantice ale conceptului « literatură naţională ». cred în diferite forme de localism, universalism, ortodoxism literar sau trăire autentică a spaţiului limită care este Moldova.
- mă gândesc apoi, că literatura naţională este un fenomen improbabil şi din motive…economice. Scriitorii moldoveni, de limbă rusă, română, bulgară sau franceză, engleză caută … pieţe literare. Pentru că cea locală este mică, ineficientă, prabuşită, nefuncţională (mai ştiţi ceva ?) a demarat un proces firesc de orientare spre pieţe noi. Aici fiecare decide pentru sine : vrei scrii în rusă (piaţa rusă este imensă), vrei în română, vrei în bulgară, vrei în engleză, vrei în franceză.
- de departe, nu există un acord asupra unui element definitoriu al scheletului literaturii naţionale care este limba. Cum nici unul dintre tinerii scriitori (rusofoni sau românofoni) nu ia în serios ipoteza unei limbi moldave, este greu de aşteptat apariţia, din cer sau altfel, a unei literaturi naţionale din moment ce unicul lucru ce-i leagă pe un Lorchenkov şi un Garaz este paşaportul albastru cu bifa cetaţean MDA. Alte cărămizi ale literaturii naţionale precum mitologia politică şi memorie istorică comună (cazul Elveţiei) sunt şi ele lipsă. Nici chiar figura enciclopedică a lui Dimitrie cantemir nu este suficientă pentru a acoperi abisurile care brăzdează fantasmagorica identitate moldovă.
- perspectiva cea mai reală/realistă mi se pare cea a comunicării, a dialogului între diferitele forme de expresie literară din unitatea politică Republica Moldova. Cam ceea ce lipseşte la moment. Există literatură locală dar e cumva împărţită în caste lingvistice, agiste, şi de toate genurile…
3 sau 4
Azi vreau să mă rup în 3. sau poate în 4. de 3 sunt sigur.
Vreau să merg la Clubul Literar Bunker, unde se va citi literatură.
Ar fi bine să ajung şi la la "Centrul Expoziţional Brâncuşi" - va avea loc o prezentare despre centre de tineret, centre culturale, spaţii autonome şi squat-uri. Probabil, un fel de Hakim Bey plus anul tineretului şi ceva patriotism.
La fel de bine ar fi să dau o raită la stadionul « Dinamo », unde Moldova bate ( !!!!) Belgia…
Dracul a făcut ca tustrele chestiuţie să aibă aceeaşi oră de începere : 15 : 00
Da cred că merg la TAZ…să-l trag de barbă pe Hakim Bey…
gara
eu ştiam că funcţionarii fac SERVICII... în varianta moldovenească este exact invers: funcţionarii sînt plătiţi pentru DESERVICII... sau poate e un act involuntar de sinceritate.
inscripţie la Gara Feroviară din Chişinău...
cafe philosophique, vineri, usm
CAFÉ PHILOSOPHIQUE
Acolo unde gîndirea şi jocul îşi dau întîlnire
TEMA DEZBATERII:
CULTURA CA DIALOG
dezbaterea va avea loc Vineri, 11 aprilie 2008, orele 15.00 în incinta bloc. 5 U.S.M., amfiteatrul 206
vine cine vrea... intrare liberă.
nato pičke
Ceea ce nu ştiu puritanii de la Bucureşti, care s-au grăbit să şteargă presupusa înjurătură „NATO pičke” de pe Palatul Parlamentului este că „pičke” are două sensuri:
- numele vulgar al organului sexual feminin
- fetişcană, fetiţă tânără, atrăgătoare, codană, fecioară etc…
Cum ar veni: NATO este o fată simpatică, în căutarea unui nou membru … mă rog, necesitate naturală.
Nu ştiu ce-a dorit să spună cel care a scris asta, dar bănuiesc cum au înţeles-o cei ce-au şters inscripţia.
Un banc la temă:
Un tip protestează în Piaţa Roşie:
- Jos Dictatorul Mustăcios!
Vine Beria, îl arestează şi-l duce pe protestatar în faţa lui Stalin:
- Tovarăşe Stalin, individul acesta striga în Piaţa Roşie „Jos Dictatorul Mustăcios!”
Stalin:
- La cine ai făcut aluzie, tovarăşe?
Tipul:
- La Hitler, desigur!
Stalin:
- Şi Dvs, tov. Beria, la cine v-aţi gândit???
Fitna, terorismul imaginar si rasismul civilizat
Văzut „Fitna”. L-am trecut imediat la rubrica „stuff propagandistic”, acolo unde îi este locul, dar am revenit (după 1 lectură + 1 lectură + 1 discuţie). M-au agasat câteva gratuităţi:
- una logică. N-am prins firul inducţiei: toţi musulmanii sunt terorişti potenţiali. Fără îndoială, unii terorişti se revendică de la islam (a), fără îndoială unii musulmani sunt terorişti (b), dar de aici până la a sugera că „sunt în Europa peste 54 milioane de musulmani”, deci tot atâţia terorişti e o cale lungă de inepţii. Pentru că –
a) faptul că un X citează pentru a-şi justifica violenţa şi intenţia de a încălca legea, o carte specială, ridicată la un statut de „sfântă”, nu e un criteriu suficient pentru a-l declara pe acest X credincios sau adept al credinţei revelate de această carte sfântă. Ideea ca „referinţa spre carte” să nu fie decât un subterfugiu retoric, menit a conferi ceva legitimitate unei acţiuni murdare, nu este chiar atât de improbabilă. Credinţa, pe lângă apelul la litere sfinte, mai presupune interiorizarea unui tip de comportament, ceva reguli de conduită, un set de ritualuri care cer evlavie, detaşare de la problemele lumeşti, extaz mistic şi religios etc. Or, aşa-zişii terorişti musulmani nu se folosesc de Coran decât în faţa camerelor de luat vederi.
Mai e şi un germene „sănătos” de ipocrizie aici: privim cu suspiciune pretenţiile unor semeni de-ai noştri de a fi creştini, liberali doar în virtutea lecturii unor cărţi sfinte, îi învăţăm că a crede nu înseamnă doar a citi, ci şi a te comporta ca şi cum, dar suntem generoşi în a recunoaşte heraldica coranică a unor tipi ce utilizează Coranul pe psot de hârtie igienică – pentru o nevoie „naturală”.
b) e adevărat, că unii musulmani, chiar credincioşi musulmani, sunt terorişti. La fel cum e adevărat că unii creştini sunt terorişti (Irlanda, ETA, stadioanele de fotbal, sectele, şirul poate continua). Dar nu e adevărat că toţi musulmanii, cum sugerează Geert Wilders, sunt terorişti. Doar pentru că unii cre(ş)tini buni sunt autorii violenţei de pe stadioane, nu e suficient pentru a-i declara pe toţi creştinii asasini şi brute violente. În fapt, generalizarea grosieră şi abuzivă „unii… deci toţi…” pe lângă că e o armă slabă, mai este şi periculoasă - poate fi utilizată inclusiv împotriva poziţiei apărate de oamenii de bun simţ, din tagma cărora pretinde că face parte şi deputatul olandez.
- o eroare de perspectivă. A pretinde că un grup de indivizi urmează orbeşte instrucţiunile unei cărţi, Coranul, este o formă soft de rasism şi e echivalent cu a-i considera pe aceşti indivizi maimuţe cu cel mult aptitudini de imitaţie. E ca şi cum ai afirma că tipii ăştia sunt lipsiţi de gândire abstractă şi nu fac diferenţa între scris/zis/necesar/cotidian. Mă rog, mintea noastră europeană civilizată a avut permanent nevoie de primitivi, pentru a ne etala, în comparaţie cu ei virtuţile, dar uităm că „primitivii noştri” sunt de fapt nişte oameni moderni şi postmoderni, care trăiesc printre noi şi se confruntă cu acelaşi probleme: mizerie, intoleranţă, şomaj etc… au şi ei cărţile lor sfinte, în care caută sensuri, dar au şi probleme reale, la care trebuie să găsească soluţii concrete, în răspăr cu logica Coranului. Un exerciţiu util sugerat de Klaus: „Imaginaţi-vă şi meditaţi la viaţa unui musulman brutar, student, filolog, şofer de tramvai, deputat, farmacist. Acum o musulmancă şef de întreprindere, profesoară, deputat, farmacistă, şoferiţă şi de ce nu - blogger.”
se vand carti
Între 16 şi 19 aprilie, la Teatrul Licurici, vine Salonul Internaţional de Carte pentru Copii. De obicei, salonul pentru copii e câteva clase deasupra fratelui său mai mare, Salonul Internaţional de Carte pentru Maturi, care are loc în august-septembrie, peste drum, la Biblioteca Naţională. Pe lângă cărţile de desenat, se pot procura cărţi serioase: Kant, Goffman, Rawls etc, care nu pot fi găsiţi la salonul din toamnă. Mai e ceva: în jurul Sfintelor Paşti în buzunarele cetăţenilor zornăie ceva gologani... eu merg.
perla de la ministerul educatziei
sursa: http://www.prescolar.edu.md/achizitii.php?l=ro&idc=12&n=1
replici globaliza(n)te
arhaisme
Ambasadorul Republicii Belarus în Moldova: „Sunt sigur că vom descoperi multe lucruri comune pentru că colaborarea dintre ţările noastre există din sex. IX.”
Să fi ştiut oare hoardele de pecenegi, maghiari, cumani, tătari, slavi şi bulgari că sunt o expresie vie a colaborării moldo-belaruse? Mă îndoiesc… s-ar putea ca vreunul din ei chiar să fi avut în legătura de cranii purtată la brâu vreo „relicvă” locală, dar cu greu o putem trece la rubrica „schimburi culturale” sau „scrisori de acreditare”… nomazii înşişi ar trece cu greu în categoria „turişti”, „delegaţii oficiale” sau „oaspeţi temporari”…
