Sărăcia ca alegere și sărăcia…ca viață obligatorie

Imi apar din cind in cind in fluxurile de stiri asemenea grafice care arata “modestia” unor miliardari (maninca la cantina cu muncitorii, calatoresc cu autobuzul etc).
De obicei ele sint insotite de comentarii in care miliardarii astia “modesti” sint comparati cu diversi bogatasi locali care isi etaleaza luxul.
Bun, de acord ca etalarea luxului nu e mare virtute (mai ales cind istoriile din spatele agonisirii bogatiei nu sint tocmai curate). Dar nici simularea saraciei si modestiei nu e tocmai virtute. Mai ales ca e doar excentricitate fara continut moral.
Adica, muncitorii Zara din mai multe tari sint exploatati, muncesc sub salariul minim, in conditii toxice (iar administratia Zara se preface ca problemele nu exista) si cineva imi zice ca e mare valoare morala ca seful Zara maninca la cantina cu muncitorii? La fel si cu seful Ikea. Si ceilalti.
Saracia asta afisata, pentru reviste glossy nu trebuie confundata cu saracia crunta generata de practicile Zara (si restul). Prima e o alegere pentru citiva excentrici iar a doua e o realitate in care milioane de oameni sint condamnati sa traiasca.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.