blog implicat

carti filme muzica idei polemici

teologice…cu pace si armonie

Atras într-o discuție cu un Martor al lui Iehova, în jurul unei cafele matinale. Întrebarea inevitabilă:

– Credeți în venirea lui Hristos care va instaura o împărăție perfectă în care pacea și armonia vor fi lege veșnică, iar războaiele vor fi abolite?

– Nu, răspund. Un Nu hotărât. Gândiți-vă la o familie. Oricare, cea proprie, bunăoară. Credeți că s-ar putea vreodată ca Cineva, oricât de atotputernic ar fi, să stârpească orice formă de conflict între soț și soție, între părinți și copii, între socri și soți? Concepeți posibilă o căsătorie perfectă în care pacea și armonia ar fi eterne și depline și lipsite de orice umbră de ceartă sau nemulțumire?

Nu crede. În orizontul empiric ce poate fi atins cu vârful degetului nici nu poate fi vorba de perfecțiune sau tihnă. În cele care pot fi atinse sau închipuite doar cu mintea – utopie cât încape.

Previous

cine moare pentru o virgula?

Next

donarea de sange ca crima

6 Comments

  1. Dar El a zis: Ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu. /Luca 18:37/

  2. a.l.

    “Mai presus decît realitatea este posibilitatea.”, Heidegger, Fiinta si Timp, §7.

  3. a.l.

    a propos, daca e sa ne adincim cit de cit in chestiuni de ordin dogmatic, am putea constata ca “imparatia lui Dumnezeu” nu tine de u-topie, ci mai curind de u-chronie, desemnind in mod esential un timp fara de timp. Cu alte cuvinte, eschatologia crestina este priotar uchronie, si nu utopie. In cel mai simplu mod, ea exprima idea iesirii din timp sau a suspendarii timpului in calitatea lui de factor sau conditie a alterarii. A gindi perfectiunea inseamna astfel a gindi ceva ce pare capabil sa infinga timpul. Berdiaev bunaoara construind in marginea teologiei crestine o metafizica eschatologica va vorbi despre doua astfel de experiente capabile sa ne ofere iesirea din timp si sa ne plaseze intr-un orizont eschatologic (adica sa ne deschida “imparatia lui Dumnezeu”): e vorba de iubire si de creatie. Astfel, eschatologia poate fi ea insasi inteleasa ca o experienta (destul de palpabila, precum e iubirea sau creatie) si anume ca o experienta de limita a limitei insasi, ca o traire a sfirsitului timpului inautrul timpului insusi.

  4. Gindirea noastra este antinomica by defalut. Si daca acum este rau, cel putin nu este asa cum trebuie, atunci prin opozitie imaginatia contureaza o alta stare de lucruri – de bine.

    Raul principal vine (paradoxal) de la cunoasterea finalitatii. Finalitatea paminteasca este o relatie cu timpul. Timpul capata valoare doar prin paradigma ”inceput-sfirist” care o ”traieste” omul. In aceasta paradigma se contureaza si idee de ”sens”, or aceasta exista atit timp cit exista cunoasterea ”sfirsitului”, sfirsit a orice, de la cele mai banale lucruri pina la sfirsitul vietii.

    Sunt perfect de acord cu Alexandru, paradisul care va veni DUPA, este un paradis atemporal. Unicul ”dusman” (prieten) al omului este timpul. Vesnicia paradisului apare ca instrument de oprire a timpului.

    In genere, subiectul are mau multe paliere. Fiecare din ele fiind destul de mare. Un aspect cu valoare aplicativa, care mi se pare intrigant, este ca ”lupta” ”misionarilor”, sa le spunem conventional asa, pentru ai converti pe necredinciosi este o proiectie a luptei sale cu finalitatea. Mai simplu spus misionarilor le trebuie necredinciosii, or prin contrapunere ei, misionarii, isi rezova mare nevoie de anihilare a constiintei propriei finalitati. Luptind cu exponentii unei idei, ei cred ca lupta cu starea de lucruri ca atare.

  5. @a.l., am un disconfort fata de termenul ucronie, mai ales din motivul ca acesta contine un sens de istorie alternativa, adica un trecut ce s-a desfasurat intr-un fel dar care e reconstruit dupa modelul: ar fi putut sa fie si altfel. La limita nici alegerea termenului utopie nu e o alegere tocmai fericita, dar termenul are multa barba si istorie si e bun pentru a ne referi la incercari de a realiza societati perfecte, undeva in ceruri sau pe Pamant.

  6. a.l.

    sensul de care care amintesti al uchroniei este unul derivat. Sensul sau primar este cel de “ne-timp”, lipsit de durata. In acest sens figurile prin excelenta ale uchroniei sint clipa si eternitatea. Ceea ce incercam sa zic e faptul ca “imparatia lui Dumnezeu” si eschatologia in general exprima o anumita relatie cu timpul si cu istoria, desemnind in mode precis idea de sfirsit al timpului si al istoriei (aici raminind sa chestionam insusi raportul dintre timp si istorie sau istoricitate). La fel de bine, daca nu convine termenul de uchronie, il putem folosi pe cel de meta-istorie (un autor important pentru tema eschatologiei care il utilizeza este Karl Lowith). Important pentru mine era sa semnaleze totodata un alt aspect: iesirea din timp se poate produce inauntrul timpului, istoria poate sa sfirseasca in cuprinsul istoriei. Acesta este sensul experientelor numite eschatologice, fiind experientele nu doar de limita (despre care vorbeste Jaspers), ci chiar experiente ale limitei insasi. Unii folosesc termenul de peratologie pentru a desemna experientele limitei (si aici lucru interesant de observat, limita (peras) si experienta au aceeasi radacina semantica in limba greaca). Toate acestea (ce ar merita o tratare mult mai amanuntita) ma fac sa am rezerve fata de expulzearea “eschatologicului” din cuprinsul “empiricului”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén