The Dictator/Dictatorul, 2012

Vitalie Sprînceană

The Dictator (2012).

Nu e capodoperă, în mod cert. Pentru că prea puține culori se pot adăuga tabloului complet al dictatorului ieșit din minți realizat cândva de Chaplin. Nici tema ”descoperirii Americii” de către bogătași africani răsfățați nu e noutate de pe vremea când Eddie Murphy a explorat-o în ”Coming to America”. Rămâne totuși un film bun. Ce se privește de minune din America.

…Partea dificilă a filmului este înțelegerea faptului că subiectul ține de SUA, iar Wadiya, țara inventată, nu reprezintă decât un pretext de a vorbi dintr-un exterior inventat despre probleme americane. Ca-n ”Scrisorile Persane”.

(Munira Syeda, de la Consiliul de relații Americano-Islamice n-a priceput și a trăsnit pe HuffingtonPost o ditamai critică precum că filmul ar leza sensibilitățile musulmane.) La limită, în The Dictator au fost băgate și stereotipuri anti-chineze, anti-evreiești, rasism idiot și anti-feminism.

Filmul e de fapt despre insensibilitățile și nerușinările americane.

Întâi cele cu privire la Africa și Lumea Arabă (bigoții de la Asociația pentru Familie din Florida au servit, probabil drept prototip) și care adună toți musulmanii sub umbrela figurii ”urâtorului” de femei.

Doi, cele cu privire la caracterul de cartel al multor înțelegeri de la ONU prin care, sub nume frumoase, se ascund împărțiri de lume, petrol și resurse naturale. A se analiza industria petrolieră din Irak după invazia Coaliției.

Trei, o oarecare ”flexibilitate” morală a Hollywood-ului (nu-i deloc o temă nouă). Partea asta se regăsește în obsesiile paralele ale dictatorului Aladeen și ale Ambasadorului chinez la ONU de a aduce în pat starlete. Aladeen colecționează femei, chinezul – bărbați. Echivalentele în lumea reală îs cât se poate de transparente. Sting a cântat fiicei lui Karimov, președintele dictator al Uzbekistanului, Beyonce, Nelly Furtado și Maria Carey l-au distrat pe defunctul stăpân al Libiei, Muammar al-Gaddafi, iar șirul e lung-lung.

Patru, cireașa de pe tort. Obsesia ipocrită a Americii de a se considera modelul democratic par excellence. Discursul-parabolă a lui Aladeen la semnarea noii Constituții a fost copiat, probabil, din vreun program al mișcării Occupy, pentru că se găseau acolo toate revendicările lor. Într-o formă ridicolă. Imaginați-vă, americani, rostește cu emfază dictatorul Aladeen, ce ar fi să trăiți într-o dictatură. Ar însemna să oferiți unei minorități de 1 % bogății imense și scutiri de taxe, iar pentru restul să nu ajungă bani de educații, ați băga majoritatea presei în mâna unor oligarhi. Ar fi groaznic.

…Partea asta, ultimă, nu mai e comică. Nici nu mai știu cum e ca satira să fie o reprezentare mai adecvată a realității decât ”copiile” fidele de la televiziuni.


2 Responses to “The Dictator/Dictatorul, 2012”

  • Ion Says:

    Cum ar suna oare mai bine: un cacat de film sau un film de cacat?!? Cacatul de/din film ii poluant pentru mediul inconjurator, filmul de cacat pentru minte.

    La notele de subsol pot fi trecute “Borat”, “American pie” si un titlu de tzarioc oriental – “Aladin”. Aladin se asociaza cu un desen animat naiv din copilarie, dar interesant. Aladinul din acest film multiplica calitaile sale adugand putin debilism din Forest Gump. “Jos labele murdare de pe visul copilariei mele”, cum ar zice Vasile Ernu.

    Nu sunt vanatorul sensurilor ascunse in filme cu pretentii, dar asta mi se pare execrabil.

    Acolo unde tu ai vazut antisemitism, rasism, misoginism, care sunt prezente nu-i vorba, eu am vazut bataie de joc de spectator. Nu stiu daca era necesara aceasta voma de 70 de minute pentru a zice ca “democratia nu-i ideala, dar ceva mai bun nu este pe moment”. Fata ingrata a Americii cu imigranti de culoare, refugiati politici sau antreprenori orientali exhibitionisti, ori locali din gama eco si pro-incluziune se vrea un altfel de melting pot din cate ni se prezinta. In “the Choice” cred, Brzezinsky zicea ca 2/3 din imaginea visului American ne e decat o gogoasa. Daca filmul asta este o incercare de demistificare, atunci eu unul sunt dezamagit modul in care s-a ales producerea ei.

    Poate i-o parodie cu destinatia Ahmadinejad ?!? Focoase nucleare, program nuclear pasnic, ultimul dictator (din axa raului cel mai probabil, caci sunt si dictatori buni dintr-o Axa a binelui banuiesc, cooperanti si deci intangibili gen Nazarbaev si Aliev…).

    Un film prea primitiv si ofensator pentru a fi o parodie.

    Ziceai ca-i o critica adusa jocurilor de culise din sistemul ONU. Poate. Dar cred ca pentru astfel de critici apar documentare cu regizori ca Moore, sau carti precum “An Economic hitman”, care au mai multa credibilitate/trecere la public decat acest gen de filme.

    In ce gen se poate fi el incadrat si care-i publicul lui tinta??? Nu iesi la asa ceva nici cu prietena, nici cu prietenii, ca vor da din nas toti, si nici cu familia ca-i prea degradant.

    Pana si cel mai marlan gopnik ar incheia-o sec cu un “shto za hu*nea”

    P.S. Daca tot vorbim de conotatiile politice stau si ma gandesc daca in reteaua “Patria-Shelin” se va da?!? Ar da probabil bine prin comparatie cu ideea Eurasiatica. Eu unul as fi primul de la Ministerul Culturii care as interzice ca un asemenea cinematograf sa se numeasca “Centru de Arta si Cultura “Emil Loteanu””

  • Vitalie Sprînceană Says:

    @Ion, esti prea nedrept pentru un film ce se vrea a fi ridiculizare…

    – zici ca-i primitiv, ia vezi cu ce material “progresiv” poate lucra… http://www.thedailyshow.com/watch/tue-december-13-2011/kabulvision
    – zici ca-i debilism? Gadhafi in pat cu modele ucrainene, cu iurta intinsa pe Champs Elysee sau in Piata Rosie, e atitudine teafara? Eu recunosc platitudinea unor abordari literare ale dictatorilor din Lumea a Treia – ca-s lacomi, idioti si tot asa…Dar Idi Amin,al carui titlu oficial a fost “His Excellency, President for Life, Field Marshal Al Hadji Doctor Idi Amin Dada, VC, DSO, MC, Lord of All the Beasts of the Earth and Fishes of the Seas and Conqueror of the British Empire in Africa in General and Uganda in Particular{, nu-i un exemplu de atitudine teafara…megaloman obisnuit…place ca Cohen atinge tangential si problema rolului Marilor Puteri in perpetuarea unor dictaturi prin Lumea a Treia…Tu probabil stii ca Hosni Mubarak a fost aliat fidel al SUA, a participat activ la programul ‘extraordinary rendition’ etc…
    in fine, n-ar trebui sa ignoram audientele…
    Ceea ce sugerezi tu citand din Brezinski e argumentare sofisticata ce poate fi dusa intr-un think tank sau intr-un mediu universitar…Ea cere niste pre-conditi: educatie, informare, logica a argumentarii.
    The Dictator este, pe de alta parte, un fel de educatie politica si civica ce ne necesita un cenz de educatie, poate fi facuta cu prilejul unei caldaruse de pop-corn si cola pentru oricare Joe sau Jose din America…
    p.s. Spectatorii de la cinematograful pe care l-am vizitat eu au ras mult…Mai ales la momentul cu critica sistemului politic american. Si eu traiesc in Virginia, o regiune destul de bigota si conservativa.

Leave a Reply

CommentLuv badge