lantul slabiciunilor in peisajul religios al Moldovei

Vitalie Sprînceană

Tony Blair, fostul prim-ministru laburist al Marii Britanii, cunoscut mai puțin pentru politicile sale orientate spre protecții sociale decât pentru asistența completă și necondiționată (în limba vernaculară echivalentul expresiei ar fi servitudine)  acordată lui George Bush și iresponsabilităților afgane și irakiene ale acestuia, a vorbit la Milano joi, 11 noiembrie, despre toleranța religioasă, îngăduința politică, interacțiunea dintre sacru și secular în cadrul regimurilor democratice.

Zice Blair (și ar trebui luat în serios, nu pentru că ar spune lucruri inedite ci pentru că-l ascultă multă-multă lume) că religia e aici, în lumea contemporană, și e pentru mult timp. Prezicerile Iluminismului cu privire la moartea lui Dumnezeu și secularizarea iminentă a lumii ca rezultat al industrializării agresive trebuie amânate.

Dezvrăjirea lumii nu e un fapt împlinit, iar dintre statele post-industriale SUA reprezintă exemplul cel mai convingător al posibilității coexistenței modernității politico-economice și a unei active vieți religioase. Paradoxal că în SUA marile momente ale modernizării politice au coincis cu revitalizarea religioasă – atât în lupta pentru abolirea sclaviei cât și în mișcarea pentru drepturi civile a lui M.L.King mobilizarea creștină a jucat un rol decisiv.

Mai pomenește Blair în fugă despre creștinii non-ortodocși din Moldova ca fiind prizonierii unui context al ”opresiunii generale a oamenilor credinței”. Perfect de acord. Am scris și eu de câteva ori despre discriminările pe care creștinii non-ortodocși (în temei cultele protestante și neo-protestante) le au de suferit din partea Bisericii Ortodoxe majoritare susținută părtinitor de către statul moldav. Aici despre eforturile conjugate ale Bisericii ortodoxe din Moldova, Primăriei de Chişinău, Ministerului Afacerilor Interne și Curţii de Apel de a stopa o acţiune de masă a Bisericii Creştine Adventiste din Moldova sub genericul „Urmează Biblia!”. Am mai pomenit starea precară a comunităților creștine non-ortodoxe și într-un studiu prezentat la Southern Conference on Slavic Studies care poate fi citit aici.

Tony Blair pomenește deci un adevăr. Ori, mai corect, o jumătate de adevăr. Cealaltă jumătate a adevărului se conțin în performanțele creștinilor non-ortodocși din Moldova pe post de opresori, ori de aliați conștienți ai opresorilor lor.

Nu mai pomenesc că ar fi fost tare frumos dacă Blair adăuga în tabloul intoleranței religioase soarta comunităților musulmane din Moldova, care sunt probabil minoritatea religioasă cea mai persecutată în Republica Moldova în ultimul timp. Eforturile chinuitoare ale musulmanilor moldoveni de a-și legaliza existența și de a beneficia de protecție legală întâlnesc o ripostă decisivă venită din partea Bisericii Ortodoxe dar și din partea comunității oprimate a creștinilor non-ortodocși.

Opinia publică progresistă a Europei ar trebui poate informată și cu privire la faptul că reprezentanți marcanți și gălăgioși ai comunităților evanghelice din Moldova au condiționat, nici mai mult nici mai puțin, înregistrarea cultului musulman în Moldova de eliminarea persecuțiilor creștine în țările arabe. Ca și cum nu ar fi vorba în temei de cetățeni moldoveni ce împărtășesc islamul și nu ar fi destulă aiureală să le ceri unor moldoveni din Chișinău să răspundă pentru politicile unor prinți din Arabia Saudită.

Ar mai fi de menționat și efortul considerabil al cultelor creștine non-Ortodoxe din Moldova de a preveni adoptarea de către Parlament a legii anti-discriminare ce ar oferi persoanelor de orientare sexuală netradițională, invalizilor și altor categorii discriminate ceva garanții juridice.

Ceea ce nu înseamnă că evangheliștii moldoveni – baptiști, adventiști sau de alt cult – nu ar suferi un tratament discriminatoriu și persecuții/restricții din partea ortodocșilor majoritari.

 Sunt surprins însă de abilitatea lor de a pactiza strategic și tactic, fără remușcări, cu opresorii (care-s prin extensie dușmani de doctrină) atunci când identifică un dușman comun – comunitatea musulmană moldovenească, homosexualii, legea anti-discriminare ori cursul ”Deprinderi de viață”.

La modul general participarea evangheliștilor moldoveni în lanțul ăsta pervers al intoleranței religioase, deopotrivă ca victime dar și ca agresori, ar trebui să pună pe gânduri autorii de raporturi cu privire la situația religioasă în Moldova sau pe demnitarii ce desenează schițe de politici religioase.

Această ambiguitate ar putea servi ca un avertisment cu privire la capcanele analizelor binare ale relațiilor minoritate-majoritate în societatea contemporană. Exemplul evangheliștilor moldoveni arată concludent că minoritățile se produc în multiple roluri, și că o bună parte a retoricii inflamatoare și paranoice care generează într-un final politici intolerante, discriminare, este produsă de minoritățile religioase înseși.

Mai simplu: evangheliștii moldoveni participă activ la făurirea lanțurilor cu care le sunt legate gurile și drepturile.

Chiar cred baptiștii moldoveni că dacă se opun în baza unor justificări grotești legii cu privire la eliminarea formelor de discriminare, inclusiv pe motive religioase, vor putea evita utilizarea acelorași argumente aleatorii și părtinitoare împotriva lor? Ori dacă strigă vehement și isteric împotriva musulmanilor ca fiind credință netradițională în Moldova vor putea să-și sporească șansele în fața unor raționamente similare ce vin din partea Bisericii Ortodoxe?

Diversitatea religioasă a Moldovei, în pofida cifrelor măsluite la prost-făcutul recensământ din 2004, e unica garanție a supraviețuirii cultelor creștine non-Ortodoxe în Moldova, unicul sol pe care comunitățile evanghelice ar putea activa și înflori.

E, personal nu cred deloc ca fiind înțeleapte politicile acestor culte minoritare de a-și tăia creanga pe care stau, solul din care se hrănesc.


One Response to “lantul slabiciunilor in peisajul religios al Moldovei”

  • TEASCUL Says:

    Afirmație și argument, concret ce aștepți de la religie… sau te justifici?
    Cultură degradată controlată și dezvoltată petru ce? Daca îmi spui o biserica unde pot să ma rog sincer … accept religia 🙂 Religia public accepată e boală, pentu sinele public e altceva…

Leave a Reply

CommentLuv badge